Cauta

Hotelierii români, pierderi de zeci de milioane de euro

Hotelierii români, pierderi de zeci de milioane de euro - Ziarul National

Industria hotelieră a pierdut aproximativ 240 de milioane de euro în lunile martie, aprilie și mai, a declarat  preşedintele Federaţiei Industriei Hoteliere din România (FIHR), Călin Ile.

“În industria hotelieră estimăm o pierdere de circa 6 milioane de înnoptări, ceea ce duce undeva la 240 de milioane de euro pierdute în lunile martie – aprilie – mai. Sperăm ca, în ultimele şapte luni din an, să funcţionăm undeva la un nivel de 40 – 50% faţă de anul trecut. Hotelurile mai mari nu vor avea probleme pentru că au spaţiu suficient, dar cele mici s-ar putea să fie nevoite să-şi limiteze capacitatea de utilizare”, a precizat Ile pentru Agerpres. Șeful FIHR spune că  măsurile de prevenire a răspândirii virusului introduse de către hotelieri ajung la un cost de 50 de euro pentru fiecare angajat, “costuri care, la această oră, sunt asumate de investitor, pentru că nu există niciun sprijin, deşi s-a discutat de mai multe ori că sumele respective vor fi în parte suportate de stat, deocamdată acest sprijin nu există, şi aceşti 50 de euro pe angajat i-am susţinut noi”. “Sigur, unii membrii vor deschide hotelurile de acum, de pe 1 iunie, alţii treptat, pe măsură ce va creşte cererea, dar credem că 1 iunie e un semnal bun, e un prim pas pentru redeschiderea turismului în acest an. E un prim pas care trebuie urmat şi de paşi ulteriori, în 15 iunie când ar trebui să deschidem piscinele, să deschidem zonele de agrement, să deschidem parţial restaurantele de interior, iar după 30 iunie să ne gândim şi la evenimentele de interior. În aceste trei faze trebuie deschis business-ul în sectorul turismului”, a adăugat Călin Ile.

Ultimele stiri

  • Incredibil! Cât poate să coste un sfert de porc într-un supermarket din România, cu doar câteva zile rămase până la Crăciun!
  • Nu e folosită tehnica de înregistrare? Foarte bine. Să ruginească! În ’89 s-a strigat ”Jos Securitatea!”
  • Firma fondată de Dragoș Pîslaru, șeful de la MIPE, contracte de milioane de lei cu ministerul pe care îl conduce
  • VIDEO. Călin Georgescu a mers să semneze controlul judiciar: „Acest blestem se va rupe. Atât am avut de spus. A venit ceasul”
  • A doua opinie medicală, plătită de sistemul de asigurări. „Poți merge la un alt medic specialist, fără costuri suplimentare”
  • Cum să transporţi corect bradul de Crăciun cu maşina, ca să nu-ţi iei amendă. Pentru abateri, amenzile sunt usturătoare
  • Românii pun “frână” cumpărăturilor din impuls, dar un nou obicei a luat locul acestui trend. Austeritatea i-a împins pe oameni să se reorienteze
  • Italienii au început să le ia românilor locurile de muncă din… Italia! Femeile din Peninsulă sunt şi ele dispuse să facă treaba străinilor
  • Meteorologii au actualizat prognoza! Cum va fi vremea la sfârșitul acestui an și în primele zile din 2026
  • Cadou pentru şoferii români înainte de Sărbători: încă 50 km din A7 vor fi daţi în folosinţă! Ce rută va fi finalizată
  • Exit mobile version