AcasăSOCIALHaos generalizat. Medicii nu știu ce tratament să dea pentru Covid

Haos generalizat. Medicii nu știu ce tratament să dea pentru Covid

Tătaru nu a elaborat un protocol pentru tratamentul la domiciliu administrat bolnavilor Covid

Ministrul Sănătății a aruncat responsabilitatea tratării bolnavilor Covid în curtea medicilor de familie, fără a elabora vreun protocol de tratament. În afară de cei internați în spitale, care beneficiază de tratamente experimentale, nici pacienții cu simptome care ajung la spital și sunt trimiși acasă nu primesc vreo rețetă.

Din ce în ce mai mulți români au ajuns să aibă probleme hepatice serioase după ce s-au tratat singuri de Covid. Medicii de familie prescriu diverse medicamente, fiecare în funcție de experiența pe care o are, iar medicii din spital, atunci când îi trimit pe pacienți să se trateze acasă, nu prescriu niciun fel de rețetă. Adevărul este însă că nu există niciun tratament stabilit prin protocol al Ministerului Sănătății și toată lumea bâjbâie. În general, îndemnul medicilor pentru pacienți este să ia paracetamol și vitamine, pentru cele din urmă făcând precizarea că nu au cum să dăuneze. ”Am ajuns la spital și m-au pus direct să semnez că refuz internarea, după care mi-au făcut analize și m-au trimis acasă fără niciun tratament, deși aveam simptome destul de serioase. Am fost nevoit să sun diverși medici și prieteni și mi-am luat ceva medicamente care nu știu cât mă ajută, pentru că în continuare mă simt rău”, ne spune un pacient Covid. Dacă în spital se mai dau ceva tratamente, în funcție de medicamentele pe care le au, când te trimit acasă medicii de aici nu își asumă să prescrie rețete. Neexistând un tratament oficial și niciun protocol de la Ministerul Sănătății, doctorii se tem să-și pună parafa pe rețete, de teamă că vor fi trași la răspundere. În general, recomandările sunt verbale și atât.

Afară din spitale

De la explozia numărului de cazuri Covid tot mai puțini pacienți infectați au mai avut acces în spitale. Practica este ca aceștia să fie trimiși în unități sanitare aflate la sute de kilometri distanță de domiciliu și asta dacă sunt norocoși să prindă locuri. În tot acest timp, autoritățile dau asigurări că situația este sub control. Mai nou, Guvernul a anunțat că asimptomaticii și bolnavii Covid cu simptome ușoare sau medii vor fi tratați la domiciliu de către medicii de familie. Telefonic, bineînțeles. ”Pe noi nu ne-a întrebat nimeni nimic. Nu ne opunem, că ajutăm deja, dar detaliile trebuie discutate. Trebuie să știm care este exact traseul, ce se întâmplă cu omul, ce are medicul de familie de făcut, ce are medicul de pe ambulanță de făcut, ce are DSP-ul de făcut. În plus, nu există un protocol pentru tratamentul Covid în fiecare stadiu al bolii.

În martie Ministerul Sănătății a emis un protocol de spital, pentru pacienții internați, pentru că multe dintre medicamente nu se vând în farmaciile obișnuite. Sunt spitale care și-au făcut ele protocoalele lor și am văzut zilele trecute cu parafa unui medic de medicină de urgență o rețetă cu vitamina C, Zinc, famotidină. Acesta este un protocol al unor medici din SUA, dar nu este protocol național în SUA. La medicii de familie, fiecare va prescrie după priceperea și experiența lui, până la apariția unui protocol. Până acum însă comisia de Medicină de Familie a Ministerului Sănătății nu a fost solicitată să elaboreze un asemenea protocol”, ne-a declarat dr.Raluca Zoițanu, președintele Federației Naționale a Patronatelor Medicilor de Familie.

Abuz de antibiotice

Nu este normal să-i lași pe medicii de familie să se descurce singuri, mai ales în pandemie, susține dr.Raluca Zoițanu. ”Tu, ca autoritate a statului, trebuie să vii și să spui că asta aveți toți de făcut. Să știm ce medicamente le dăm bolnavilor Covid. Au ajuns oamenii să se trateze după ureche, cu ce au mai auzit sau au citit că se tratează alții, își iau singuri antibiotice. Tamiflu, de exemplu, poate să dea dureri de burtă, diaree și poate să dea și o stare de agitație, de nervozitate, sunt efecte adverse destul de frecvente. Nu se poate să ia toată lumea așa. Sau să ia azitromicină, care este un medicament pe care nu îl dăm de primă intenție, ci când alte antibiotice nu au mers. Nu poți lua azitromicină când ai simptome medii, că durerea de cap nu este gravă. În spital, pentru că noi avem o problemă cu infecțiile nozocomiale, există o practică de a se administra antibiotice puternice, ca să contracareze și eventualele infecții de acolo. Ceea ce nu este corect. În plus, de multe ori în spital se dau antibiotice puternice pentru că doar acelea au fost cumpărate de manageri. Și apoi când vin la medicul de familie nu mai ai ce să le dai”, ne-a mai precizat președintele Federației Naționale a Patronatelor Medicilor de Familie dr. Raluca Zoițanu.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
800 afisari

9 COMENTARII

  1. La cata KALETRA au bagat in pacienti, fara sa se fi dovedit ca are vreun efect benefic in tratarea COVID, cum sa nu aiba probleme hepatice?!
    Dar acum se vede cine sunt responsabili pentru milioanele de euro intrate in conturile companiilor pfarma, RAFILA si STREINU CERCEL au fost principalii „actori” si beneficiari al acestui haos. Ce conteaza ca se moare in continuare din cauza indiferentei si a ignorantei decidentilor, atata timp cat lor le merge bine si „cine trebuie” se imbogateste, restul(adica noi!)intram la „victime colaterale”!

    • In sfarsit, romanii incep sa inteleaga cauza REALA a Deceselor („de Covid”) . Pe langa antiviralele HIV , care DISTRUG TOT organismul intr-o perioada foarte scurta , „PROTOCOLUL” CRIMINAL stabilit de Calaii Profesionisti contine si intubarea la acele ventilatoare care practic au pus CAPAC prin oxigenare fortata si arderea plamanilor sau prin infectarea cu nosocomiale din lagarul spitalicesc ! TORTIONARII incep sa blufeze pentru ca reactia maselor se focalizeaza acum pe aspectele ESENTIALE prin care au fost asasinati mii de oameni : Cacealmaua testelor RT-PCR , spitalizarea FORTATA in Lagare si aplicarea unui PROTOCOL atent calibrat pentru a produce cat mai multi morti !

  2. Dacă asta este starea lucrurilor atunci ăștia ori sunt prosti ori sunt criminali. Lipsa unui protocol este consecință urmării recomandării criminale a OMS de a nu se efectua necropsii. Asa cum spunea profesorul Belis, nu poți evalua eficienta unui tratament și evoluția virusului fără efectuarea necropsiilor la bolnavii decedați. Faptul ca nu se ia în considerare experienta unui savant ca prof Belis dar în schimb sunt urmate cu sfințenie RECOMANDARILE unui jeg de la OMS, cam de de bănuit și ar cam fi treaba Parchetului. Culmea, sunt exrenati bolnavii cronici pentru a face loc unora bolnavi de Covid, pentru care nu exista un protocol. Este prostie sau crma cu premeditare?

  3. & Probabil COVID ar trebui analizat și cu statistica TBC din perioada 1930-până în prezent, a pneumoniilor și bronșitelor, fiind probabil un virus asemănător, eventual chiar mutație , ce s-ar putea transforma și acționa și la poluarea industrială, la nivelul de sărăcie al populației, felul alimentației, putând aminti și de boli precum pelagra specifice într-o anumită epocă anotimpului rece, deci probabil o altă formă de sancționare a dezechilibrelor ce ar tine să înlocuiască unele boli considerate eradicate sau a căror incidență a scăzut semnificativ, ?

  4. & Portul de măștii precum cele din materiale textile probabil că diminuează inhalarea de praf și alte particule solide ce ar putea fi reținute de textura materialului măștii ,împiedicând totuși răspândirea rapidă a gazelor expirate și favorizând reinhalarea lor ,cu un nivel mai redus de oxigenare a sângelui și cu efecte ca oboseala și funcționarea la un nivel mai redus a organismului, amintind cumva și de „aurolacii” din primii ani de după 1989 , ?

  5. & Politic probabil că ar putea fi chiar și vreun mesaj de solidaritate cu persoanele ce poartă burka, portul de măști din materiale textile apărând ca necesar după discuțiile referitoare la interzicerea purtării burka în statele europene, ?

  6. Kaletra se da la greu., cu multa generozitate.
    Licenta este germana. MIe asta imi spune totul.

  7. Nu stiu cum sa trateze in schimb ameninta cu milioane de morti si lumanari ,fac prognoze despre cocoase si valuri si ne anunta ca pandemia va dura multa vreme,probabil pana cioclii isi vor umple buzunarele cu pretul distrugerii generatiei actuale si viitoare de romani.Or mai traind cei din completul de judecata de la Nurnberg?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger