Cauta

Guvernul sfidează populația. Starea de alertă, prelungită abuziv

Analizele de risc ale lui Raed Arafat nu conțin nimic concret

Cu 358 de pacienți Covid internați, din care doar 57 la ATI, și 30 de cazuri pe zi, Guvernul a decis, fără niciun fel de justificare științifică, statistică sau medicală, să prelungească starea de alertă și, implicit, restricțiile. Avocații spun că acele analize de risc ale Centrului Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei nu cuprind, practic, nimic concret, deși stau la baza deciziilor Executivului.

România nu mai are, de aproape o lună, niciun fel de transmitere comunitară a Covid-ului și niciun focar înregistrat. Cu toate acestea Guvernul român a decis să prelungească abuziv starea de alertă, arătând clar că situația epidemiologică nu are vreo relevanță. ”Am avut ocazia să văd, anul trecut, câteva analize de risc ale Centrului Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei, pe care le-au prezentat obligați de instanță, și am constatat că în acele documente nu se specifica nimic concret. Erau doar niște machete în care se arăta evoluția internațională, europeană și națională în privința virusului, era trecut numărul de paturi disponibile la ATI și menționată presiunea pe sistemul medical. În acele analize de risc nu se făcea o analiză a impactului pe care l-au avut măsurile anterioare luate pentru combaterea transmiterii virusului și nu exista nici vreo justificare pentru necesitatea și utilitatea măsurilor. De exemplu, când se închideau restaurante, ar fi trebuit să fie prezentate date referitoare la câte focare de infecție au existat în aceste unități. Dar nu au fost astfel de date nici pentru restaurante, nici pentru școli sau magazine”, ne-a declarat avocatul Elena Radu. Aceasta a arătat că numărul de cazuri noi de la sfârșitul lunii mai timp de 14 zile consecutiv nu a depășit 900 la nivel național și că toate persoanele care sunt infectate sunt izolate, iar contacții lor sunt în carantină și nu au cum să transmită virusul.

Drepturile fundamentale, anihilate

Avocații români susțin că, în acest moment, măsurile de restricții nu mai sunt de limitare a drepturilor și libertăților, ci de anihilare a lor, pentru că s-a mutat sarcina probei de la stat, care trebuia să justifice de ce trebuie să restrângă drepturile și libertățile fundamentale, la cetățean, care trebuie să dovedească că este eligibil să aibă drepturi. ”În momentul în care statul obligă cetățenii să vină cu o adeverință de vaccinare sau de testare ca aceștia să-și poată exercita un drept înseamnă că statul cere cetățenilor să demonstreze că sunt eligibili să aibă drepturi. Deci s-a ajuns în situația în care statul nu mai garantează drepturile cetățenilor săi, ci chiar le neagă aceste drepturi. Iar simplul fapt că ne revoltăm în particular nu înseamnă că reprezentanții statului văd că există un număr semnificativ de cetățeni care se revoltă împotriva actelor normative prin care se restrâng drepturile și libertățile lor”, ne-a precizat avocatul Elena Radu.

Puterea judecătorească, înfrântă de cea executivă

Apărătorii legii semnalează faptul că hotărârile de guvern prin care se prelungește, la nesfârșit, starea de alertă au o perioadă de valabilitate limitată de timp, de 30 de zile, iar atacarea acestora în contencios administrativ nu are niciun efect. ”Din cauza faptului că nu există o procedură urgentă stabilită, ajungem să ne judecăm într-o jumătate de an. În acest moment nu ai dreptul de acces la instanță în mod efectiv, ca să soluționeze cererea într-un termen util, astfel încât o eventuală decizie de admitere să poată să producă efecte. Pentru că în aceste litigii, care sunt de competența contenciosului administrativ, hotărârea în prima instanță, chiar dacă câștigi, nu este executorie. Noi, ca cetățeni, suntem în situația în care nu putem să ne adresăm instanței care, potrivit Constituției României, are rolul de a efectua controlul judecătoresc al actelor administrative. Nu avem o pârghie legală reală de a stopa acest abuz din partea puterii executive”, a mai afirmat avocatul Elena Radu.

Ultimele stiri

  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Exit mobile version