AcasăSOCIALGuvernul pregătește terenul pentru privatizarea CFR Călători

Guvernul pregătește terenul pentru privatizarea CFR Călători

CFR Călători, împinsă spre faliment de Guvern

Măsurile luate până acum în compania CFR Călători arată clar intenția Guvernului de a privatiza societatea. Și, de fapt, nici de privatizare nu poate fi vorba, pentru că operatorii străini vor veni să opereze doar cele trei linii de tranzit, care leagă orașele europene. Celelalte linii de transport feroviar, care deservesc populația, așa cum a sugerat un consultant german al Autorității de Reformă Feroviară, vor fi transformate în piste de biciclete.

Situația de la CFR Călători s-a agravat din cauza Guvernului, care a luat două măsuri fatale pentru companie: a tăiat 180 milioane de lei din compensație și a anulat gratuitățile pentru studenți, care aduceau 250 milioane de lei în bugetul companiei, susțin sindicaliștii din domeniu. Mai mult, bugetul de venituri și cheltuieli nu a fost aprobat, fapt care a dus la anularea trenurilor în plin sezon turistic. Această falimentare deliberată a CFR Călători se leagă și de faptul că Autoritatea de Reformă Feroviară nu a achiziționat niciun tren nou pe fonduri europene și a anunțat și o amânare până în 2023.

”În afară de cele trei culoare de tranzit făcute pentru UE, celelalte linii ale CFR Călători se vor închide. Un consultant german al Autorității de Reforma Feroviară spunea că pe celelalte linii se vor face piste de biciclete. Dacă în exercițiul financiar 2014-2020 se schimba o treime din trenurile vechi cu trenurile noi și pe exercițiul financiar 2021-2027 se schimbau încă două treimi, cu ce ar mai fi venit în plus un operator privat din afară față de români? Că am avea și noi trenuri noi și am asigura același confort ca ei. Dar o să ne trezim că trenurile astea noi, pe care ar fi trebuit să le ia pentru operatorii de transport feroviar din România, vor fi luate pentru operatorii privați din afara țării. Autoritatea de Reformă Feroviară ar fi trebuit să achiziționeze deja trenurile în 2019, dar acum au dus treaba asta până în 2023. Cel mai rău este că nu au făcut proiecte noi pe fonduri europene pe 2021-2027, unde exista posibilitatea să mai facă pentru două treimi de trenuri schimbate. Și mai aveau, în plus, și PNRR-ul.  Așa așteaptă să vină străinii, să le dea trenuri noi și să le dea subvenție”, ne-a declarat Rodrigo Maxim, președintele Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România (FSTFR).

Se anulează tot mai multe trenuri

Angajații de la CFR Infrastructură au fost la un pas de a nu-și lua salariile din cauza datoriilor neplătite de CFR Călători. Și asta deoarece Guvernul a decis să taie 180 de milioane de lei din compensațiile CFR Călători. Compensația dată de Guvern pentru CFR Călători nu este deloc cea reală, pentru că, practic, s-au scumpit energia electrică, motorina încă de la începutul anului, iar toți terții cu care lucrează compania au avut creșteri ale salariului minim pe economie și facturile sunt mai mari, susțin sindicaliștii. ”S-a ajuns să se anuleze trenuri de călători din cauza lipsei mecanicilor, a locomotivelor, a vagoanelor și a pieselor de schimb, tocmai acum, în plin sezon, când ar fi trebuit suplimentate. Mai mult, a venit Guvernul și a tăiat gratuitatea studenților, care însemna 250 de milioane de lei pentru facilități de călătorie. Și așa a ajuns CFR Călători să aibă pierderi fabricate și în imposibilitatea de a-și plăti taxa de utilizare infrastructură. Mecanici de locomotivă nu mai sunt pentru că nu a fost făcut schimbul de generații. Noi, de doi ani de zile, am tot atras atenția că în 5 ani din sistem vor dispărea 700 de mecanici de locomotivă”, ne-a precizat președintele FSTFR, Rodrigo Maxim.

Nu mai sunt bani pentru reparații

Sindicaliștii din CFR sunt deciși să sesizeze Comisiile de Abuzuri din Senat și Camera Deputaților, Comisiile de Transporturi, precum și președinții celor două camere ale Parlamentului. ”Faptul că nu se adoptă bugetul de venituri și cheltuieli este foarte grav, mai ales că avem deja foarte multe locomotive scadente la revizia mare și, neavând buget, nu le mai faci nici pe celelalte care urmează și ele să devină scadente. Avem foarte multe locomotive defecte și nu avem piese de schimb”, a mai afirmat Rodrigo Maxim.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
1.566 afisari

14 COMENTARII

  1. Guvernul cel trădător și devalizator de tara pregătește privatizarea CFR!De ce nu va dați demisia bandiților înainte de a decide acest jaf?Tara nu mai are bani de reparatiile trenurilor dar are bani pentru pensiile speciale ale celor care au jefuit tara înstrăinând bogățiile și au făcut legi in favoarea hotilor

    • Mister, e nevoi de bani pentru pensii speciale, pt. „militarizați” pentru bugetari… DE UNDE BANI DACĂ NU VINZI!?
      Nu te-am auzit să te vaiți de speciali și bugetari!

      • Mister, cred ca faci parte din aceiași turma de oi, cu creiere spălate, sclavi ai multinaționalelor. Bani sunt, dar mai dulce este Trădarea. Daca taxam multinaționalele, bancile si marea parte de firme ce isi externalizează profitul, plus închiderea robinetelor de contrabanda, legume fructe si țigări, România ar fi un paradis, dar datorită unor trădători ca tine, nu se poate, ca pentru un euro, va vindeți si părinți, ce sa mai zicem de țara

        • @romanes,
          Unde-s banii? Știu, în bugetari și speciali. O parte de la sclavi, ăia de-ți dau ție voucher de vacanță, hoitule, și restul din împrumuturi. Păi faceți, viermilor, legi care să impoziteze multinaționale, prăpădiților… Prindeți contrabandiștii, gunoiule… ĂȘTIA DE CARE ZICI SUNT TOȚI BUGETARI, PRĂPĂDITULE… Cât poți fi de cretin?

  2. Pe Drula il lasa CSAT sa privatizeze ?
    Daca vine unu de prin tari straine si zice…nu ti dau voie sa treci, in Transilvania sau R.Moldova ca e proprietatea mea !
    Se intreaba Drula daca un tren deraiaza si celelalte linii sunt piste pentru biciclete, cum deblocheaza circulatia ?
    merge cu bicicleta ?
    Hmmm… de ex. in caz de stare de asediu…

  3. CFR-ul este o afacere de familie si clanuri cum sunt atatea companii de stat in Romania.Adica taticu mecanic ,mami casiera la bilete unde vanzarile sunt mai mici decat salariul iar copilasii impegati unde arata ciomagul verde si au grupa de munca.Basca locuinta de serviciu cumparata de la acelas CFR cu 2-3 salarii nu ca prostimea lucratoare la patroni care se imprumuta pentru 30 de ani pentru o locuinta mult mai modesta.Asa ca tovii sindicalisti sa taie raul de la radacina altfel nu va fi nici o privatizare ,pur si simplu CFR va avea soarta atator companii romanesti adica disparitia iar fiarele vechi si metalele neferoase carate in afara fiindca deja smecherii au inceput sa isi faca socotelile.

  4. Ghinion! E NEVOIE DISPERATĂ DE BANI PT. VIERMII SPECIALI!! NUMAI PE SITE-UL ĂSTA CÂȚI ASTFEL DE PRĂPĂDIȚI SUNT….

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger