Ordonanța lui Orban a blocat circuitul pacienților CovidMedicii de familie acuză Guvernul că s-a spălat pe mâini de pacienții Covid și că, în acest moment, totul este blocat. Ordonanța de Urgență care îi trimite pe cei infectați să se trateze la domiciliu este absolut nefuncțională, iar contractele obligatorii nu vor fi semnate, spun medicii de familie.
Ordonanța de Urgență dată de Guvernul Orban, prin care le interzice accesul în spital asimptomaticilor și celor cu simptome ușoare și medii, mai rău a blocat lucrurile, susțin medicii de familie. În acest moment, nimeni nu știe ce are de făcut, iar situația bolnavilor Covid este cât se poate de neclară. Potrivit actului normativ, până la confirmarea infecției cu o boală infectocontagioasă, persoanele care prezintă semne și simptome sugestive specifice definiției de caz, precum și cele care, după confirmarea diagnosticului de boală infectocontagioasă prin investigații paraclinice specifice, conform definiției de caz nu prezintă semne și simptome sugestive sau prezintă simptome care nu necesită izolarea într-o unitate sanitară sau, după caz, într-o locație alternativă atașată unității sanitare, se izolează la domiciliu sau la o altă locație aleasă de aceasta pentru o perioadă care nu poate depăși perioada de contagiozitate specifică bolii determinată de agentul patogen. Acestea vor fi tratate la domiciliu prin telefon de către medicii de familie, care vor primi un tarif pe caz de 105 lei. Medicii de familie, conform OUG, au obligația de a încheia contracte distincte cu casele de asigurări, iar în cazul nerespectării culpabile de către medicul de familie a oricăreia dintre obligațiile contractuale, casele de asigurări de sănătate cu care se află în relație contractuală diminuează cu 50% venitul cuvenit potrivit contractului de monitorizare a stării de sănătate a pacienților pentru luna în care se constată aceste situații.
”Ce fac cu pacientul? Îl las să moară?”
Fostul președinte al Societății Naționale de Medicină a Familie, dr.Rodica Tănăsescu, atrage atenția că ordonanța de urgență trebuia însoțită de niște norme și că ar fi trebuit anulate alte legi. ”Deocamdată nu știm nimic. Ce fac cu pacientul? Are nevoie de evaluare? Are nevoie de decizie de la DSP? Că dacă scrie că nu are nevoie, eu încotro îl trimit? Și bun, îi monitorizez pe cei oligosimptomatici, dar dacă unul are insuficiență cardiacă și un cancer la activ îl monitorizez la fel ca pe cel sănătos și tânăr? Și dacă nu îi este bine, celui cu insuficiență cardiacă, unde îl trimit? Că nu scrie. Descurcați-vă! Spălați-vă pe cap cu ei! Nu știu ce o să facem. Eu cred că au scăpat totul din mână și acum încearcă să paseze problema. Pot să-l trimit la un cardiolog? Nu pot, că e Covid. Unde îl trimit? În spital Covid? Păi spitalul Covid e plin. Ce fac cu el? Îl las să moară cu zile? Trebuie făcute niște trasee, să știu ce fac cu el. Situația este blocată în acest moment”, ne-a declarat dr.Rodica Tănăsescu, fostul președinte al Societății Naționale de Medicină a Familie.
4 lei pe zi, plata pentru tratarea pacienților
Termenul de ”obligatoriu” introdus în ordonanța Guvernului i-a revoltat pe medicii de familie, care au arătat că este o aberație juridică, pentru că nu se poate condiționa un contract cu alt contract. ”Cuvântul <<obligatoriu>> înseamnă că se spală pe mâini, pentru că nu există obligatoriu într-un contract civil. Este negociere, este asumare și este semnare. În al doilea rând, dă-mi ce-mi trebuie! Nici măcar o mănușă nu mi-ai dat și îmi ceri de toate. Vine iarna. Acum țin pacienții în curte și pe urmă unde îi țin? Unul în altul? Am cerut să ni se dea un cort, ceva, dar nu am primit nimic. Din 20 de pacienți care vin la cabinet, sigur unul are Covid și să-i țin laolaltă? Nu mă ajuți cu nimic și ceri? Apoi, ce înseamnă culpabil? El, ministrul, nu este culpabil că nu găsește calea corectă? Să vedem cine semnează acele contracte. Mă lipsesc de cei 105 lei pe pacient, care de fapt sunt brut și înseamnă net 55 de lei. Iar 55 de lei împărțit la 14 zile înseamnă vreo patru lei pe zi pentru bătaia de cap de a vorbi în fiecare zi cu pacienții. Mă lipsesc. O fac ca și până acum gratis, dar nu semnez contractul lor. Nu este vorba despre bani, dă-mi, frate, dezinfectante, dă-mi ce-mi trebuie la cabinet! Este o vraiște și mă îngrozește că vine iarna”, a mai afirmat fostul președinte al Societății Naționale de Medicină a Familie, dr.Rodica Tănăsescu.
Nu exista notiunea de contract „obligatoriu”…
Nu pot sa aplice o masura „penalizatoare” cu „reducerea veniturilor ” ! cu 50%, prin OUG.E nelegala prevederea.
Sa si schimbe consilierii aia dăștepți..
Medicii pt beneficii au trădat pacienții care ii plătesc pt politrucii ăștia criminali care își permit cu populația ce nici în Africa nu se face. În
Atunci ce mai cauta ciocoflenderii astia la guvernare ?
Sica sigur a scăpat halba din mana
toti politrucii sunt niște incompetenți, indiferent ce culoarea politică din care fac parte, îi înlocuiești , vin alții care sunt a fel, așa sunt formați, educați și instruiți!!!! ei nu fac politică decât pentru interesul partidului și al lor personal, doar pentru a obține funcții și bani, simulând că politica lor e în slujba cetățeanului!!!!!! nu v-ati săturat din decembrie 1989 și până acuma de politicienii și de minciunile lor pentru care nu răspund niciodată, pentru că nu există răspundere pentru politica defectuoaă, singura sancțiune fiind doar la alegeri când vin alții la fel!!!!!!!!!!!!!!!!!!
DOAMNA VEBER ,mai esti avocatul poporului ??,chestia asta nu te priveste ??,legislatia din sanatatea siguranta si drepturile la asistenta medicala a romanilor nu intra in obligatiile avocatului poporului ?.
DOAMNA WEBER , stiti ca NU SUNT ROMAN si ca SUNT TROLL-ul STALINIST CONSTANTIN MOLDOVEAN TIRASPOL ? Executati ordinul !
CONDIŢIILE NECESARE SI OBLIGATORII
PENTRU ACCESUL SPRE O DEMOCRAŢIE
REALĂ ŞI IREVERSIBILĂ
O societate provenită dintr-un regim dictatorial sau autoritar poate fi considerată cu o democraţie reală dacă în primul rând, noul sistem politic îndeplineşte trei condiţii minimale si anume:
– existenţa unui stat;
– a unei tranziţii democratice complete;
– şi a unui guvern ce conduce democratic.
Nu poate exista democraţie, fără stat şi nici dacă nu s-a înfăptuit tranziţia în mod democratic sau dacă guvernele rezultate în urma alegerilor libere încalcă constituţia, violează drepturile individuale şi ale minorităţilor, încalcă funcţiile legitime ale legislativului şi nu guvernează în limitele statului de drept .
Statul, (comportamentul oficialităţilor publice), dacă nu este constrâns eficient, de către un sistem de legi, instituţii ale justiţiei, agenţii semiautonome de control şi norme ale societăţii civile, în sensul asigurării transparenţei si responsabilităţii faţă de interesul comunitar, democraţia va fi slăbită de abuzul si cinismul politic, iar actorii nu vor reuşi să se angajeze în direcţia consensului asupra regulilor jocului in interesul general al societăţii.
Pe lângă un stat funcţional, pentru ca o democraţie să fie viabilă este necesar în al doilea rând să existe interconectate alte cinci condiţii si anume;
a) – să se creeze premizele pentru dezvoltarea unei societăţi civile libere şi viguroase;
b) – să existe o societate politica relativ autonomă;
c) – pe teritoriu statului toţi actorii politici, în special guvernul şi aparatul de stat, trebuie să fie supuşi în mod eficient domniei legii, care protejează libertăţile individuale şi viaţa asociaţională;
d) – trebuie să existe o birocraţie de stat la dispoziţia guvernului democratic;
e) – trebuie să existe o societate economică instituţionalizată;
Prin conceptul de “societate civilă” se înţelege acea arenă a societăţii unde indivizi, mişcări şi grupuri cu organizare proprie şi relativ autonome încearcă să articuleze valori, să creeze asociaţii şi solidarităţi şi să promoveze interese legitime.
Iar “societatea politică” este arena în care actorii politici concurează pentru dreptul legitim de a exercita controlul asupra puterii publice şi aparatului de stat.
Prin ea însăşi, societatea civilă poate distruge un regim nedemocratic dictatorial sau autoritar, dar consolidarea democratică implică şi existenţa societăţii politice.
Este foarte important şi trebuie subliniat că nu numai diferenţa dintre societatea civilă şi cea politică trebuie reliefată ci şi complemntaritatea lor care din cauza unor interese meschine şi nelegitime nu este întotdeauna recunoscută. Una dintre cele două arene este în mod frecvent subestimată în favoarea celeilalte.
O societate civilă bine organizată şi viguroasă cu iniţiative, având capacitatea de a genera alternative politice şi de a armoniza guvernul şi statul, ajută la începerea şi finalizarea tranziţiilor, la rezistenţa faţa de întoarcerea la vechiul regim.
Intermedierea dintre stat şi societatea civilă, precum şi structurarea compromisului dintre acestea, sunt de asemenea sarcini legitime şi obligatorii ale societăţii politice. În sinteză societatea politică informată, presată şi reînoită periodic de societatea civilă trebuie să atingă cumva un acord realizabil asupra multitudinii de moduri în care puterea democratică să fie modelată şi exercitată.
Pentru a se obţine o democraţie reala şi ireversibilă gradul de libertate şi autonomie al societăţii civile şi politice trebuie să fie determinat de domnia legii.
Un stat de drept “supus legii” a fost una din cele mai mari cuceriri ale liberalismului european şi din Japonia şi este crucial pentru democratizare. Este cea mai importantă modalitate prin care guvernul ales şi administraţia de stat se supun unei reţele de legi, tribunale, agenţii semiautonome de control şi norme ale societăţii civile, care controlează tendinţele ilegale ale statului şi totodată îl fixează ferm într-o reţea interconectată de mecanisme ce necesită transparenţă şi responsabilitate.
Cu cât mai multe instituţii ale statului funcţionează după principiile statului de drept, cu atât este mai mare calitatea democraţiei şi societatea este mai bună.
Constituţionalismul şi domnia legii trebuie să distingă ce posturi publice pot fi ocupate prin alegeri, procedurile prin care vor fi aleşi deţinătorii acestor posturi , definirea şi limitarea puterii acestora in special a nr. de candidaturi pentru aceleasi posturi, astfel încât membrii societăţii să accepte rezultatele jocului democratic.
O democraţie în care, există lideri ce se bucura de “legitimitate” aşa zis democratică şi le permite ca în mod discreţionar să ignore principiile statului de drept, nu se încadrează întru-un regim democratic.
Democraţia este o formă de guvernare în care drepturile cetăţenilor sunt garantate şi protejate. Pentru aceasta, o guvernare democratică trebuie sa-şi exercite funcţiile printr-un monopol al folosirii legitime a forţei pe teritoriul său. Chiar dacă statul nu ar avea alte atribuţii decât acestea, ar trebui să introducă taxe obligatorii pentru a plăti armata, poliţia, judecătorii şi alte servicii de baza, pentru toate acestea este necesara o birocraţie dimensionată obiectiv şi de un randament maxim.
O birocraţie utilizabilă oferă statului capacitatea administrativă de a îndeplini funcţiile esenţiale ale guvernării: menţinerea ordinii, judecarea disputelor, construirea infrastructurii, facilitarea schimburilor economice, apărarea graniţelor naţionale şi colectarea taxelor necesare finanţării acestor activităţi s.a..
Referitor la arena numită “societate economică” atrage atenţia doua afirmaţii: în primul rând, niciodată nu a existat şi nu poate exista o democraţie reală care să aibă o economie de comandă; în al doilea rând, niciodată nu a existat o democraţie modernă care să aibă o economie de piaţă pură. Performanţa economică este o parte importantă din provocarea unei guvernări.
Democraţiile moderne durabile necesită un set de norme, instituţii şi reglementări acceptate şi modelate socio-politic care să medieze între stat şi piaţă. Adam Smith menţionează în acest context trei sarcini importante ale statului; mai întâi datoria de a apăra societatea de orice atac sau invazie, apoi de a apăra, pe cât posibil, pe orice membru al societăţii şi de a împărţi dreptatea, şi în al treilea rând datoria de a înfăptui şi întreţine anumite lucrări publice, care nu pot constitui interes pentru un particular.
Cel mai important lucru este că, democraţia reclamă contestarea publică liberă a priorităţilor şi politicilor guvernamentale. Dacă o democraţie nu ar produce politici care să genereze bunuri publice sub mandat guvernamental în domeniile educaţiei, sănătăţii şi transporturilor şi nu ar asigura un anumit grad de siguranţă economică pentru cetăţenii săi şi o anumită reducere a marilor inegalităţi economice, democraţia nu ar fi viabilă.
În concluzie, o democraţie modernă reală şi ireversibilă poate fi înţeleasă ca incluzând cele cinci arene mari menţionate, interconectate, fiecare dintre ele trebuind să aibă propriul principiu fundamental de organizare şi funcţionare.
Instituţiile democratice, afectează calitatea vieţii membrilor societăţii. Tribunalele, banca centrală, agenţiile şi instituţiile pentru servicii publice şi spitalele publice nu sunt guvernate sau administrate democratic, iar şefii lor nu sunt aleşi de cetăţeni.
Drept urmare, există probleme specifice funcţionării statului şi în mod particular instituţiilor şi proceselor politice democratice, ceea ce permite să tratăm separat calitatea democraţiei de calitatea societăţii. Calitatea democraţiei poate influenţa pozitiv sau negativ calitatea societăţii, dar cele două noţiuni nu pot fi confundate .
Deciziile de politici publice luate de guverne şi legiuitori democratici afectează cu siguranţă calitatea vieţii în special pe termen lung dar, nici o democraţie nu poate asigura existenţa bancherilor de încredere, a antreprenorilor cu iniţiativă, a medicilor devotaţi pacienţilor, a profesorilor competenţi, a artiştilor şi oamenilor de ştiinţa creativi sau a poliţiştilor, procurorilor si judecătorilor oneşti. În acest context cu cât democraţii sugerează mai mult că, realizarea politicilor democratice va duce la dobândirea celorlalte bunuri cu atât va fi mai mare eventuala deziluzie.
De aceea, în aceste condiţii impuse la un moment dat de interesul public şi de stadiul evoluţiei societăţii democratice este necesar, ca anumite funcţii din structura Guvernului cum ar fi, Ministrul Justiţiei, Procurorul General, Ministrul Administraţiei şi Internelor, Ministrul Finanţelor Publice şi Şeful Agenţiei de Privatizare, să fie ocupate de persoane care să aibă avizul Forumului Societăţii Civile.
Asemenea proceduri au dat rezultate remarcabile, în ceea ce priveşte asanarea morală a societăţii, în ţările UE şi au condus la instituirea mecanismului privind demisia (din iniţiativă proprie) “de onoare” a celor care n-au reuşit să asigure din motive imputabile direct sau indirect parametrii performanţi de guvernare angajaţi iniţial pentru realizarea politicilor publice.
Privitor la calitatea şi stadiul tranziţiei către o societate democratică trebuie avut în vedere ca, costurile acesteia să fie suportate proporţional de fiecare cetăţean în funcţie de poziţia sa socială şi fără nici o deosebire sau discriminare, iar pe parcursul acestui proces trebuie aplicate în mod riguros mecanismele de redistribuire raţională a “bunăstării statului”. Acest proces nu poate fi manageriat decât cu, concursul tuturor forţelor progresiste şi democratice existente în societate, mai ales în cazul transformărilor postcomuniste, când trebuie reevaluată şi luată o hotărâre cu privire la soarta proprietăţii întregului popor.
Existenţa însăşi a unei societăţi omeneşti generează prin diversitatea şi multitudinea valorilor membrilor săi atât bunăstare cât şi o varietate de nevoi, dacă nu se pun în practică mecanisme şi proceduri pentru a frâna instinctele animalice care animă fiinţa umană, din păcate pentru bunul mers al omenirii, societatea nu se poate dezvolta în coordonate corespunzătoare de echitate şi moralitate. Istoria a dovedit că, cu cât societatea se dezvoltată mai rapid cu atât mai mult elita ce deţine puterea este mai acaparatoare în defavoarea inclusiv a producătorilor de bunuri şi servicii dar, mai ales a săracilor, îngreunând astfel executarea saltului calitativ necesar în cadrul ciclurilor de reproducţie socio – economică.
Cetăţenii noilor democraţii îşi construiesc judecăţile de valoare despre sistemul lor politic nu numai pe baza a ceea ce aceste sisteme oferă din punct de vedere economic, ci şi bazându-se pe gradul în care acestea distribuie scopuri politice valorizate cum ar fi libertatea, ordinea, domnia legii, responsabilitatea, reprezentativitatea şi mai presus de toate eficacitatea. Cu alte cuvinte cetăţenii se aşteaptă ca democraţiile lor să guverneze democratic, în conformitate cu legile şi constituţia şi eficient în sensul alegerii şi implementării unor politici care se adresează celor mai importante probleme cu care se confruntă societatea.
Printre cele mai frecvente cauze ale alienării, delegitimării şi colapsului democraţiei sunt:
– abuzarea procedurilor şi normelor democratice de către oficialităţile guvernamentale şi liderii politici înşişi, astfel încât democraţia începe să fie privită ca o simulare;
– adoptarea violenţei politice de către actorii semnificativi care sunt fie marginalizaţi în procesul democratic, fie nerăbdători cu procedurile acestuia;
– incapacitatea guvernelor de a decide şi acţiona ca rezultat al fragmentării, polarizării şi impasului politic.
Uneori, democraţia pare pur şi simplu copleşită de greutatea problemelor nerezolvate sau este distrusă de incompetenţă, corupţie şi încăpăţânarea liderilor politici rataţi. Totuşi, într-un anumit moment din viaţa lor, cele mai multe democraţii se confruntă cu crize ce par copleşitoare şi de nerezolvat.
O provocare cheie la adresa instituţiilor democratice este anticiparea viciilor şi slăbiciunilor potenţialilor lideri. Dacă se doreşte ca democraţiile să treacă cu bine prin furtunile istoriei şi să se limiteze impulsurile de preamărire ale actorilor umani, atunci acestea au nevoie, de instituţii publice puternice şi bine proiectate şi ca “oamenii sa rămană oameni pentru oameni”.
“Omul este prin natura sa o fiinţă socială, pe când antisocialul, prin natură, este ori supraom, ori fiară….” a spus Aristotel.
Un politician de elită necesar pentru societatea modernă bazată pe cunoaştere trebuie să privească particularul prin prisma generalului şi într-un acelaşi elan de gândire să cuprindă deopotrivă abstractul şi concretul. Trebuie să vadă prezentul în lumina trecutului, pentru scopuri situate în viitor. Nici o parte a naturii umane sau a instituţiilor omeneşti nu trebuie să-i scape cu totul din vedere. El trebuie să fie dezinteresat şi în acelaşi timp să vizeze un scop; să fie distant şi incoruptibil dar cu picioarele pe pământ ca un om de ştiinţă.