Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a anunţat cu cât vor creşte pensiile românilor anul viitor. Şeful de la Finanţe a vorbit de creşterea pensiilor românilor şi a vehiculat un procent, însă a precizat că răspunsul final va fi dat de coaliţia de guvernare.
Acesta a precizat că pensiile vor creşte cu aproximativ 14%.
Pensiile, majorate cu 16 miliarde lei
În privința pensiilor speciale, acestea ar urma să fie impozitate cu 20-25%, a mai precizat Boloş.
„Sunt bani pentru creşterea pensiilor, vor fi majorate cu minim 16 miliarde de lei. În procente înseamnă că am luat în calcul o creştere a pensiilor cu aproximativ 14%, dar procentul final va fi anunţat de coaliţia de guvernare.
Impozitarea cu 20%-25% a pensiilor speciale, să zicem, dar procentul îl definim prin calcule de sustenabilitate pe care le facem. Comisia Europeană a cerut impozitare pe toată pensia.
Până la urmă, Comisia are ultimul cuvânt în privinţa validării acestor procente„, a spus Marcel Boloş.
Variante în lucru pentru creşterea pensiilor
Guvernul are pe masă, în acest moment, două variante de lucru pentru creşterea pensiilor:
- Varianta 1: indexarea cu rata inflaţiei în martie (cum recomandă Banca Mondială)
- Varianta 2: recalcularea celor cinci milioane de pensii după o nouă formulă din Lega Pensiilor
Punctul de pensie: va fi 40% sau 45% din câştigul salarial mediu brut stabilit anual prin legea bugetului.