Cauta

Guvernul anunță reducerea sărăciei. Majorează salariul minim în 2027

Strategia Guvernului pentru reducerea sărăciei pe următorii 5 ani prevede majorarea salariului minim garantat, inclusiv în sectorul bugetar, abia în anul 2027. Tot pentru 2027 sunt programate și ajutoare lunare în sezonul rece pentru consumatorii vulnerabili. Pentru 2022, sunt prevăzute doar creșterea și actualizarea cu rata inflației a indicatorului social de referință, care va majora prestațiile sociale și ajutorul de șomaj, și creșterea pensiilor.

În 2018, România avea 3,2 milioane de persoane se aflate în deprivare materială severă, numărul acestora ajungând aproape dublu, după criza pandemică și cea energetică. În aceste condiții, Strategia Guvernului pentru reducerea sărăciei în perioada 2022-2027, adoptată în ultima ședință, a prevăzut o serie de măsuri, finanțate din fonduri europene structurale și din PNRR. Una dintre acestea este majorarea salariului minim, care a fost însă programată abia pentru anul 2027. Astfel, Executivul intenționează ca peste 5 ani salariile din România să ajungă la nivelul coșului minim pentru un trai decent, cu reducerea decalajului actual.

”Pentru combaterea sărăciei în muncă va crește  nivelul salariului lunar de bază minim brut pe țară garantat în plată (persoane fără studii superioare; persoane cu studii superioare și cel puțin un an vechime în domeniul studiilor superioare), precum și  câștigul salarial mediu brut lunar în sectorul bugetar”, se arată în Planul de acțiuni prevăzut în Strategie. Totodată, în 2027 va fi realizată protecția consumatorului vulnerabil, prin ajutoare lunare pentru acoperirea unei părți din cheltuielile aferente încălzirii locuinței în perioada sezonului rece, prin colaborarea cu ANRE și furnizorii de energie electrică, în vederea identificării de persoane aflate în risc de sărăcie energetică și de soluții la această problemă.

Cresc pensiile

Pentru acest an, potrivit Strategiei, sunt programate creșteri sustenabile ale pensiilor, prin creșterea valorii punctului de pensie pentru toți pensionarii sistemului public de pensii, precum și creșteri ale indemnizației sociale pentru pensionarii sistemului public de pensii și pensionarii sistemului militar de pensii cu domiciliul în România, indiferent de data înscrierii la pensie. Guvernul a anunțat și inițierea unor programe sociale destinate persoanelor vârstnice, pensionarilor, prin distribuirea unor tichete valorice de masă, vouchere pentru alimente, produse pentru igienă și bilete de tratament pentru aceștia. Tot în 2022 este progranată creșterea și actualizarea cu rata inflației a valoriui ISR (indicatorul social de referință), precum și actualizarea cuantumurilor beneficiilor de asistență socială, potrivit mecanismelor prevăzute prin legile speciale, inclusiv în funcție de Indicele Prețului de Consum (IPC).

Alte 6 milioane de români, în risc de sărăcie

Obiectivul general al strategiei este reducerea cu cel puțin 7%, față de anul 2020, a numărului de persoane expuse riscului de sărăcie sau excluziune socială, până în anul 2027. Conform datelor Eurostat publicate la data de 4 ianuarie 2021, procentul persoanelor aflate în risc de sărăcie și excluziune socială în 2019 înregistra 31,2%, reprezentând un număr de 6.073.000 de persoane. ”Strategia abordează măsurile de combatere a sărăciei, dreptul la asistență socială, accesul la servicii de interes public general, oportunitate de participare socială și economică a grupurilor vulnerabile, din perspectiva respectării drepturilor omului și prevede inclusiv măsuri de redresare și reziliență în sistemul de servicii sociale în contextul pandemiei Covid-19 sau a altor situații speciale. Primul obiectiv strategic vizează asigurarea unui trai decent pentru toți și combaterea situațiilor tranzitorii de sărăcie a resurselor pentru ca acestea să nu se transforme în probleme structurale de sărăcie și excluziune socială”, se mai precizează în Strategia Guvernului.

Ultimele stiri

  • ALege ce citești
  • DECAPITAREA lui COLDEA, revolta „SISTEMULUI” împotriva statului-paralel!
  • Primarul Mihai Chirica, scandal cu violență fizică: „M-a lovit de pereți până mi-a crăpat capul”. Primar: „Vacă proastă ce ești!” / ÎNREGISTRĂRI AUDIO
  • Moldovenii nu mai pupă cetățenie. Cunoașterea limbii române devine obligatorie
  • Guvernul, în extaz. Crește salariul minim, cresc taxele la buget și amenzile
  • Ucraina și Slovacia și-au ales jucătorii pentru Euro
  • Cu ce amendă s-a ales un șofer prins gonind cu 240 km/oră pe A3. „A intenționat să devină pilot de curse”
  • Îndoctrinați de mici. Guvernul pregătește, în școli, o armată de activiști de mediu
  • Timpul schimbărilor: de ce alegerile sunt importante pentru europeni și pentru restul lumii
  • Impozitarea marilor averi, frecție la piciorul de lemn
  • Exit mobile version