Cauta

Guvernul anunță măsuri drastice. Dispar locurile de parcare și se reduce numărul mașinilor din orașe

Guvernul anunță măsuri drastice. Dispar locurile de parcare și se reduce numărul mașinilor din orașe - Ziarul National

Executivul a elaborat proiectul de lege privind mobilitatea urbană durabilă, care stabilește reguli draconice pentru descurajarea folosirii autoturismelor personale în orașe. Astfel, printre măsurile preconizate se numără reducerea locurilor de parcare și a numărului de mașini din mediul urban. Mai mult, municipiile vor fi obligate să instituie zone cu nivel scăzut de emisie, în care nu vor mai avea acces decât vehiculele Euro 6.

Potrivit unui proiect de lege elaborat de Guvern, până în 2026, toate municipiile din România vor fi obligate să întocmească și să aprobe un plan de mobilitate urbană durabilă. Deținerea acestui plan va reprezenta o condiție prealabilă pentru investițiile aferente mobilității urbane finanțate din fonduri de la bugetul de stat sau din fonduri europene. Planul va trebui să cuprindă măsuri pentru dezvoltarea orientată spre transportul public, care să aibă la bază reducerea dependenței de autovehicule personale prin transport public accesibil, rapid, predictibil, sigur și cu frecvență și capacitate adecvată și stimularea utilizării transportului public, a mersului pe jos și cu bicicleta prin introducerea unor taxe de parcare și reducerea volumului de parcări pentru autovehicule. Planificarea și proiectarea rutelor de transport public în municipiul București și în municipiile de rangul I trebuie să urmărească accesul pietonal la rețeaua de transport public în 90% dintre terenurile cu utilizare rezidențială din zonele deja urbanizate sau propuse spre urbanizare, iar instituțiile de învățământ, medicale, de îngrijire a vârstnicilor și comunitare să fie situate pe o rază de 300 de metri față de o stație de autobuz, de troleibuz, de tramvai, de tren ori metrou. Totodată, stațiile de autobuz, troleibuz și tramvai trebuie să fie amplasate la distanță de cel mult 400 m una față de alta, iar frecvența maximă a traseelor să fie de 20 de minute. Totodată, autoritățile locale vor fi obligate să asigure condiții de călătorie de calitate ridicată pentru pasageri, inclusiv a unui program predictibil la orele de vârf și a prioritizării transportului public, inclusiv în intersecții.

Mai puține mașini la mia de locuitori

Potrivit proiectului de lege, planificarea și proiectarea pentru mobilitate urbană durabilă vor avea în vedere îmbunătățirea infrastructurii pentru pietoni (capacitate, confort, siguranță și continuitate), îmbunătățirea infrastructurii rutiere pentru utilizatorii de biciclete și alte mijloace alternative de transport , precum și scăderea numărului de autovehicule la 1000 de locuitori. Printre obiectivele urmărite se mai numără micșorarea distanței și duratei călătoriilor, creșterea siguranței circulației pe drumurile publice, îmbunătățirea calității aerului, reducerea timpilor de deplasare pentru transportul public de persoane, prioritizarea transportului public, dar și diminuarea zgomotului/poluării fonice. Obiectivul principal urmărit va fi creșterea numărului de utilizatori pentru modurile de transport prietenoase cu mediul în detrimentul celor poluante, prin reducerea spațiilor de parcare/staționare destinate acestora.

Apar taxele și interdicțiile

Proiectul de lege mai prevede obligația autorităților locale din municipii și din Capitală de a institui taxe și zone interzise pentru autovehicule. Astfel, în vederea limitării emisiilor provenite din transportul rutier şi a îmbunătăţirii calităţii aerului şi sănătăţii populaţiei, se vor stabili zone cu nivel scăzut de emisie (ZNSE), unde nu vor putea intra decât autovehicule Euro 6. ZNSE pot fi de două tipuri, unele pentru care se stabilesc tarife de acces, cu montarea unor bariere, și zone fără bariere, dar cu reguli de acces, controlate aleatoriu de polițiștii locali.

Ultimele stiri

  • Sesizarea CCR, din nou la îndemâna președintelui: Nicușor Dan anunță o schimbare majoră de jurisprudență
  • Citrice destinate furajării animalelor, vândute în România ca produse de calitatea I: avertisment dur al ANPC FOTO
  • Taxa turistică de 10 lei, miza bugetară a Capitalei: Primăria estimează venituri de 15 milioane de lei
  • Știai că stomacul produce 90% din serotonina corpului? – Intestinul ca „al doilea creier”
  • Viagra, soluția neașteptată pentru bradul de Crăciun: metoda care face pomul să rămână verde mai mult timp
  • Mesele de sărbători fără excese: cum să te bucuri de preparate tradiționale fără disconfort
  • Previziunile Babei Vanga pentru 2026. Ce a prezis vestita clarvăzătoare despre un nou Război Mondial
  • Taxă „de horoscop”, introdusă la Spitalul Clinic din Suceava. Pentru ce se cere, de fapt, 100 de lei
  • Cele mai frumoase 9 târguri de Crăciun din Europa
  • Vești proaste pentru bugetari! Premierul Bolojan refuză să facă punte între Anul Nou şi Bobotează
  • Exit mobile version