AcasăSOCIALGuvernul a decis. Ce se întâmplă cu slujbele de Crăciun anul acesta

Guvernul a decis. Ce se întâmplă cu slujbele de Crăciun anul acesta

slujbaGuvernul a decis. Ce se întâmplă cu slujbele de Crăciun anul acesta

Slujbele de Crăciun se vor putea desfășura atât în interiorul, cât și în afara bisericilor cu respectarea măsurilor de protecție sanitară. Anunțul a fost făcut de Antonel Tănase, secretarul general al Guvernului.

Secretarul general al Guvernului a dat vestea prin intermediul unui mesaj pe Facebook.

Antonel Tănase a scris, într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, că autoritățile și reprezentanții Bisericii lucrează la a găsi soluții pentru a respecta regulile privind protejarea împotriva răspândirii coronavirusului, în timpul sărbătorilor.

„Am vorbit săptămâna aceasta cu reprezentanții Secretariatului de Stat pentru Culte și cu cei ai Departamentului pentru Situații de Urgență. Identificăm împreună soluții prin care Crăciunul să poată fi sărbătorit creștinește la biserică. Reprezentanții cultelor religioase susțin şi ei că trebuie să se respecte toate măsurile de combatere a pandemiei, deoarece suntem cu toții conștienți de nevoia de a proteja sănătatea românilor. Astfel, cu respectarea măsurilor de protecție sanitară, slujbele de Crăciun se pot desfășura atât în interiorul, cât și în afara bisericilor. Doamne ajută”, este mesajul postat pe Facebook de secretarul general al Guvernului, Antonel Tănase.

Slujba de Paște, fără enoriași

Anul acesta, din cauza pandemiei de coronavirus, slubja de Paște a fost oficiată fără enoriași. Lumina Sfântă a ajuns în casele credincioșilor de preoții și voluntarii care au mers pe străzi cu lumânări aprinse. Cei mai mulți oameni au respectat sfaturile autorităților și au așteptat lumina la porți sau la intrarea în blocuri. Polițiștii au asigurat ordinea pe străzi au respectat cu sfințenie tradiția pascală.

author avatar
Andreea Vlad
354 afisari
Zenville

Ultimele știri

Avertisment de la CNAS: „Atenție la înșelătorii! Casele de asigurări de sănătate nu solicită asiguraților informații despre conturi bancare”

Vin informații de ultimă oră de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). E vorba despre un mesaj de avertizare în privința unor...

„Școala românească nu are o direcție clară în fața consumului de droguri. Este grav” – Concluziile Conferinței Webdidactica, organizată de Fundația Dan Voiculescu pentru...

În cadrul conferinței Webdidactica „Conștient, nu dependent – Educația, prima linie în lupta antidrog”, organizată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, unul dintre...
proger