AcasăSOCIALGrevă japoneză la Institutul Național de Statistică. Demersul, în Bucureşti şi în...

Grevă japoneză la Institutul Național de Statistică. Demersul, în Bucureşti şi în 26 de direcţii teritoriale/Solicitările sindicaliștilor

sursa foto: radioinfinit.ro

Nemulțumirile de natură salarială îi fac pe sindicaliști să recurgă la o primă metodă de protest – greva japoneză. Totul, în speranța că decidenții își vor pleca urechea la solicitările lor. Greva japoneză va fi declanșată miercuri și se va derula pe durata întregii zile de muncă. De obicei, acest acest tip de grevă presupune că angajații poartă pe braț o banderolă albă și nu încetează lucrul.

Un mesaj de ultimă oră vine de la SINSB. Sindicatul din Institutul Naţional de Statistică Bucureşti, membru al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie, organizează în data de 26 aprilie 2023 grevă japoneză pe durata întregii zile de muncă, potrivit Agerpres. Mai mult, dintr-un comunicat al organizaţiei reiese că pe 11 mai vor fi pichetate sediile Parlamentului şi INS.

Solicitările sindicaliștilor

Ca urmare a situaţiei salariale discriminatorii la care sunt supuşi angajaţii Institutului Naţional de Statistică (INS) de o lungă perioadă de timp, trataţi ca o categorie inferioară de funcţionari publici şi ca urmare a nepăsării totale a factorilor decidenţi faţă de numeroasele notificări, adrese şi acţiuni de protest, solicită de urgenţă: aplicarea Memorandumului asumat de Guvernul României în data de 13.07.2022 cu tema ‘Soluţionarea problemelor de salarizare existente la nivelul Institutului Naţional de Statistică şi al Direcţiilor Regionale şi Judeţene de Statistică’; stoparea discriminărilor salariale la care sunt supuşi angajaţii Institutului Naţional de Statistică din sediul central şi din direcţiile teritoriale de statistică; uniformizarea grilei de salarizare din sediul central şi din direcţiile teritoriale de statistică”, se menționează în comunicat.

Grevă japoneză în București și alte județe din țară

Conform sursei citate, greva japoneză se va desfăşura simultan în Institutul Naţional de Statistică Bucureşti şi în 26 de direcţii teritoriale de statistică: Bucureşti, Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Braşov, Cluj, Dâmboviţa, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Iaşi, Mehedinţi, Mureş, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vâlcea şi Vaslui.

Din câte figurează în calendarul de proteste ce a fost deja stabilit, salariaţii din INS vor picheta în data de 11 mai 2023 sediul Parlamentului României, începând cu ora 10:00, dar şi pe cel al Institutului Naţional de Statistică, începând cu ora 11:45.

Sindicat: Ar fi regretabil să se ajungă la încetarea activităţii

În același comunicat se precizează faptul că Sindicatul din Institutul Naţional de Statistică Bucureşti notifică Guvernul României că va declanşa procedurile de întrerupere a activităţii, demers cu implicaţii majore în punerea în aplicare a măsurilor economice şi sociale ale Guvernului sau respectarea termenelor de transmitere a datelor către Eurostat şi alte organisme internaţionale.

Totodată, salariaţii, reprezentaţi de sindicat, solicită asumarea de către conducerea INS a incapacităţii de a gestiona problemele apărute în ultimii ani, indică sursa citată.
„Toate strategiile şi politicile decizionale sunt elaborate şi fundamentate pe baza analizelor datelor statistice, iar măsurarea rezultatelor implementării acestora la nivel macroeconomic nu se poate face fără să se utilizeze ansamblul de indicatori produşi de statistica oficială şi toate acestea pot fi realizate doar cu ajutorul celei mai importante resurse a instituţiei şi anume resursa umană. Ar fi regretabil să se ajungă la încetarea activităţii ca urmare a ignorării continue de către factorii decidenţi a numeroaselor solicitări ale salariaţilor INS, fapt ce ar duce la încetarea furnizării de date atât pe plan intern cât şi extern (Eurostat). Sindicatul din Institutul Naţional de Statistică Bucureşti a căutat şi va căuta întotdeauna calea dialogului pentru respectarea drepturilor şi stoparea discriminărilor salariaţilor din INS”, s-a mai transmis în comunicat.

author avatar
Andrei Coman
157 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger