AcasăSOCIALGrâul e mai ieftin, dar pâinea continuă să se scumpească, în România....

Grâul e mai ieftin, dar pâinea continuă să se scumpească, în România. Predicţia experţilor

Grâul e mai ieftin, dar pâinea continuă să se scumpească, în România. Predicţia experţilor

S-a ieftinit grâul, însă pâinea rămâne scumpă în România. În ultimele luni, prețul grâului a scăzut cu aproape 30 de procente, iar gazul a ajuns la nivelul de dinaintea războiului.

Prețul grâului panificabil a scăzut de la 406 euro pe tonă, în vara anului trecut, la 280 de euro pe tonă, la jumătatea acestei luni.

O franzelă proastă costă 3 lei

Specialiștii din industria alimentară spun că și producătorii, la rândul lor, s-au confruntat cu scumpiri foarte mari, de la utilități până la alimentele de bază, iar în ultimul timp au fost nevoiți să lucreze în pierdere.

Practic, asta înseamnă că prețul pâinii va rămâne la un nivel ridicat și în acest an pentru că – spun producătorii – aceștis trebuie să-și recupereze pagubele.

Așa se explică faptul că pâinea și-a dublat prețul într-un singur an. Dacă în trecut, pentru o franzelă, plăteam 1 leu – 1,5 lei, acum am ajuns să pltim între 2 și 3 lei pentru aceeași franzelă.

Export istoric de cereale

Anul trecut, producția de grâu a României a fost de 9,7 milioane de tone, din care consumul intern nu a depășit 3 milioane. De altfel, în 2022 am exportat cea mai mare cantitate de cereale din istorie, care a adus încasări record de peste 3,3 miliarde de euro.

Aproape 13 milioane de tone de grâne au ajuns în toată lumea, potrivit Comisiei Europene.

author avatar
Andrei Ștefan
223 afisari

3 COMENTARII

  1. Comediantul are nevoie de bani,te faci ca nu pricepi lacheule?Platesc romanii ca tot s-au nascut prosti.

  2. Mancarea soldatului rus in al doilea razboi: paine mucigaita cu castravete murat :)))))))))
    Le-a dat americanii uzine, fabrici, materie prima si CONSERVE DE CARNE DE VITA. Au plecat americanii la final de razboi si soldatii rusi plangeau in hohote!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger