Cauta

Goană cu poliția pe urme, în Iași. „Aventura” unui șofer care a fugit de oamenii legii. Au fost trase focuri de armă

Goană cu poliția pe urme, în Iași. „Aventura” unui șofer care a fugit de oamenii legii. Au fost trase focuri de armă - Ziarul National

(foto: Facebook)

Caz desprins parcă dintr-un scenariu de film de acțiune, în județul Iași. Un șofer este căutat de către polițiștii ieșeni, după ce, în primă fază, a tras pe dreapta, după ce fusese depistat în trafic, dar apoi a călcat accelerația și a demarat în trombă.

Totul a început miercuri seară. Polițiștii aflați în trafic verificaseră mașina acestuia, stabilind că autoturismul – care se deplasa dinspre Podu Iloaiei către Lețcani – nu ar fi înmatriculat în circulație. Dacă inițial a tras pe dreapta, ulterior s-a răzgândit. Și a plecat de la fața locului.

Polițiștii au pornit pe urmele sale, iar la un moment dat, undeva la ieșirea din localitatea Lețcani, conducătorul auto a lovit o altă mașină. Din câte a anunțat Poliția, șoferul a coborât din autoturism și a fugit. În încercarea de a-l opri, au fost trase două focuri de armă în plan vertical. Individul și-a abandonat mașina și a dat bir cu fugiții, fiind căutat de către oamenii legii, inclusiv cu un câine de urmă.

Ce a anunțat Poliția: Căutări în vederea depistării și identificării conducătorului auto

„La data de 07 decembrie a.c., în jurul orei 18.00, polițiștii Serviciului Rutier Iași au efectuat semnal regulamentar de oprire șoferului unui auto, care se deplasa dinspre Podu Iloaiei către Lețcani.

Polițiștii aflați în trafic tocmai verificaseră autoturismul în bazele de date, stabilind că acesta nu ar fi înmatriculat în circulație. Inițial, șoferul a tras pe dreapta, iar apoi a demarat în trombă.

Polițiștii rutieri au pornit în urmărirea autoturismului, care la ieșirea din localitatea Lețcani a acroșat un alt auto, iar șoferul a coborât și a fugit. Pentru oprirea conducătorului auto, pe parcursul urmăririi au fost trase două focuri de armă în plan vertical.

Se efectuează căutări și verificări în vederea depistării și identificării conducătorului auto, în acest sens fiind folosit și câinele de urmă. Autoturismul a fost ridicat de polițiști în vederea continuării verificărilor.

În urma tamponării cu celălalt autoturism, nu au rezultat victime omenești”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Iași, citați de realitatea.net.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Marijuana, reclasificată de Donald Trump: „Oamenii m-au implorat să iau această decizie”
  • Tratamentele de afirmare a genului, restricționate de administrația Trump: reguli dure pentru minori în SUA
  • Pașapoarte românești obținute fraudulos: 37 de percheziții, avocați și funcționari anchetați într-un dosar al Parchetului ICCJ
  • Ordin dat lui Nicușor Dan: Justiția și serviciile secrete, decise de Franța!
  • SE ÎNCHIDE TOT. Guvernul anunță o EXPLOZIE a prețului la gaze
  • LIVE VIDEO. Haos la Bruxelles! Mii de fermieri în stradă, încăierări cu poliția. Europarlamentar român: „Protestatarii așteptau să discute cu cineva, nu cu forțele de ordine”
  • Messi, instrument de campanie electorală la Barcelona
  • Liderii europeni îl ascultă pe Putin sau se prefac surzi?
  • Ibrahimovic, din nou la Milan!
  • Exit mobile version