AcasăSOCIALGesturi de suflet din partea grecilor. Surpriza care i-a emoționat pe pompierii...

Gesturi de suflet din partea grecilor. Surpriza care i-a emoționat pe pompierii români, venită de la un copil – FOTO

(sursa foto: Facebook/DSU)

La aproape o săptămână de când au ajuns pe tărâm elen, pentru a-i ajuta pe colegii lor în lupta cu incendiile de vegetație, pompierii români au avut parte de o surpriză, venită de la un băiat dintr-un sat din Grecia, unde aceștia erau în misiune. Și nu au fost singurele gesturi de suflet pe care le-au făcut grecii când a venit vorba de pompierii din România.

Sunt semne de omenie și de apreciere a eforturilor pe care le fac pompierii români aflați în aceste zile pe tărâmul grecesc. Și care au un aport aparte, în mod firesc, la nivel sufletesc, ajutându-i pe compatrioți să mai dea uitării oboseala.

Din câte dezvăluie, vineri, 13 august, reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), pompierii români nu doar că sunt salutați de localnici, dar oamenii le aduc și apă rece, pentru a suporta mai ușor condițiile în care muncesc.

”Ne-au mișcat gesturile localnicilor… Am mers în Grecia să ajutăm, însă am primit mult mai mult! Nu ne așteptam la așa o mare recunoștință. Ne bucură sufletul să vedem cum ne privesc, cum ne dau „Bună ziua” și ne zic „Mulțumesc!”.

Toți cei care ne-au ieșit în cale s-au oferit să ne sprijine, ne-au adus tot timpul apă rece, care valorează foarte mult după câteva ore de stat în preajma flăcărilor”, se transmite pe pagina de Facebook a IGSU.

Un copil a venit să le aducă plăcintă

De departe un moment deosebit de care au avut parte câțiva dintre pompierii români a venit din partea unui băiețel, care le-a adus plăcintă și porumb fiert. Totul, în semn de prețuire pentru efortul pe care aceștia îl depun.

”O mare surpriză a fost făcută de un copil, care i-a vizitat în această dimineață pe colegii noștri. A venit cu plăcinte și porumb fiert, drept mulțumire pentru că îi protejau satul”, conform sursei citate.

 

sursa foto: Facebook/DSU
sursa foto: Facebook/DSU

Continuă acțiunile de stingere

În tot acest timp, pompierii români își continuă misiunea pentru care au făcut deplasarea în Grecia. În cea de-a șasea zi de când se află acolo, acțiunile de stingere și protecție desfășurate de aceștia sunt direcționate în zona localităților Metochi și Kalyvia, din câte a anunțat, vineri, Departamentul pentru Situații de Urgență.

Asemeni zilelor precedente, intervenția în teren va fi asigurată cu șase mașini de stingere, două cisterne și o dronă. Pompierii români îi vor avea alături pe colegii lor din Republica Moldova.

”Pentru ziua de astăzi, temperaturile se mențin mai scăzute (maxima de 31 grade C), iar viteza și direcția vântului au valori similare zilelor trecute”, mai transmit cei de la DSU.