AcasăSOCIALGena românilor bate pandemia

Gena românilor bate pandemia

Românii se dovedesc foarte rezistenți în fața noului coronavirus

Potrivit cifrelor publicate de Institutul Național de Statistică privind mișcarea naturală a populației, în luna iunie mortalitatea s-a încadrat strict în trendul ultimilor ani. Absența vreunei modificări în numărul deceselor este un paradox, având în vedere faptul că România traversează o pandemie în care numărul deceselor anunțat zilnic de autorități este copleșitor. 

Românii par să înfrunte cu bine momentele dificile ale pandemiei Covid. În pofida raportărilor înspăimântătoare ale autorităților, referitoare la numărul de cazuri de infectări și de decese, statistic, în România se moare la fel ca și în anii trecuți, fără diferențe remarcabile. Ultimele cifre oficiale date publicității de Institutul Național de Statistică arată că numărul deceselor în luna iunie a acestui an a crescut cu 544 față de iunie 2019. Cifra este asemănătoare cu creșterile din ultimii ani înregistrate în luna iunie. Astfel, în iunie 2019, numărul deceselor a crescut cu 575 față de iunie 2018, iar în iunie 2018 numărul acestora a crescut cu 437 față de aceeași lună a anului 2017.

Anul în care s-a murit mai puțin a fost 2017, când în iunie s-au raportat cu 1.048 decese mai puțin decât în iunie 2016, dar asta deoarece numărul deceselor din iunie 2016 a fost triplu față de medie, cu 1.409 mai mare ca în iunie 2015. Trendul de creștere a numărului de decese în jurul cifrei de 500 s-a manifestat și în iunie 2015, când s-au înregistrat cu 541 de decese mai mult decât în iunie 2014. Cifrele sunt uluitoare, având în vedere faptul că România se afla, în iunie 2020, în a patra lună de pandemie. Totodată, trebuie amintită și luna a treia de pandemie, mai 2020, când, stupefiant, numărul deceselor a fost mai mic cu 1.015 față de luna mai 2019.

Iunie, luna cu cele mai puține decese Covid

Comparând cele patru luni de pandemie, dacă socotim din luna aprilie, când numărul de cazuri Covid a explodat, în luna iunie s-au raportat cei mai puțini morți, 298, din 7.837 de infectați. La 10.288 de cazuri în aprilie, numărul deceselor Covid a fost de 649, iar în mai, din 6.093 de cazuri, s-au raportat 558 decese. Vârful s-a înregistrat în luna iulie, când au fost raportați 692 de morți din 23.910 cazuri. Numărul deceselor din iulie este, însă, foarte apropiat de cel din aprilie, deși luna trecută numărul de cazuri Covid a fost mai mult decât dublu față de cel din aprilie. Acest aspect ciudat poate să însemne trei lucruri sau poate chiar patru: ori tratamentele din aprilie nu erau eficiente, ori virusul și-a pierdut din agresivitate, ori blocarea internărilor a agravat boli cronice, iar decesele ulterioare au fost trecute la Covid, ori toate la un loc.

Pe cine a răpus Covidul?

Cele mai multe persoane decedate în luna iunie, Covid și non-Covid, au fost cele cu vârste de peste 70 de ani. Astfel, potrivit Institutului Național de Statistică, aproape două treimi din totalul deceselor s-au înregistrat pentru persoanele cu vârstă de cel puţin 70 ani (8.718 decese, reprezentând 41,4% din total, s-au înregistrat la grupele de vârstă 80 ani şi peste, 5.014 decese, reprezentând 23,8%, la persoanele de 70-79 ani) şi 4.217 decese (20,0%) la persoanele în vârstă de 60-69 ani. La polul opus, cele mai puţine decese au fost înregistrate la grupele de vârstă 5-19 de ani (70 decese), 20-29 ani și 0-4 ani (fiecare grupă cu câte 103 decese).

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
1.197 afisari

6 COMENTARII

  1. Stiu ca or sa se opareasca covidrezistii insa trebuie spus un adevar.Programele de vaccinare si imunizare a populatiei din timpul regimului comunist aplicate cu pricepere si insotite de vaccinuri sigure create de specialisti romani competenti si patrioti ,fabricate in tara isi arata rezultatele pozitive in vremurile astea.De aceea se pare ca romanii au un sistem imunitar puternic pe care l-au transmis si urmasilor.Trebuie sa multumim medicilor epidemiologi ,virusologi,biologi ,specialisti de toate categoriile care au lucrat in acele vremuri pentru romani si dintre care foarte multi nu mai sunt printre noi.Asa ca domnul doctor care ne ameninta ca ne asteapta cu lumanari mai bine sa le pastreze si sa le aprinda la capataiul acelor oameni care au facut sa supravietuim astazi.Mostenirea lasata de Victor Babes in acest domeniu a fost colosala dar ,ca multe altele,nu am fost in stare sa o ducem mai departe.Au avut grija „patriotii” de dupa 90 sa ajungem si in acest domeniu la cheremul noilor prieteni strategigi.Urmarile pentru romanii generatiilor viitoare nu vreau sa mi le imaginez.

  2. Concluzia ? Nu e pandemie ci epidemie de gripă SARSCOV,sau covid. Toate masurile care sint contra libertaților cetațenești sînt ILEGALE! Oculta încearcă sclavizarea popoarelor.Australia e cea mai abuzată țară/continent din lume! Datorita abuzurilor/terorii cu boala în media/lipsei de libertăți cetățenești in Australia sînt mai multe sinucideri decît morti de covid!

    • El e ,,arahat” bai boule nebun pentru faptul ca ti spune sa te protejezi dracului ca poti crapa bai prost nazi Ai vazut ce patesc cei ca tine nazi dobitokNu mai poti astepta ca trebue sa te duci sa dansezi pe litoral sa te droghezi sa te destrabalezi apoi sa vii si sa omori apropiatii si familia ,nesimtitule

  3. @ Deci , și dacă programele de vaccinare care introduc ADN străin în organism au reacții adverse , chiar și la alte tipuri de tratamente în cazurile altor afecțiuni, deci dacă ar putea apărea și alte efecte secundare pe termen mediu și lung, chiar și alte boli, ? Remarcați și că vaccinul acționează ca un scut intern ce se activează la stimuli, care nu poate fi îndepărtat după „darea în folosință” , ?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger