AcasăSOCIALGata cu secretizarea. Toate salariile funcționarilor publici și ale aleșilor vor fi...

Gata cu secretizarea. Toate salariile funcționarilor publici și ale aleșilor vor fi publice

Românii, loviți din nou de vremuri grele! Când se vor aplica măsurile de austeritate, pregătite de Guvern

Parlamentarii PSD au semnat in corpore un proiect de lege care va produce o adevărată revoluție în lumea bugetarilor. Potrivit actului normativ, absolut toate salariile funcționarilor publici, personalului contractual și ale aleșilor trebuie făcute, obligatoriu, publice. Deși intenția exprimată în expunerea de motive este de a desființa zecile de mii de cereri de anonimizare a declarațiilor de avere ale șefilor din companiile de stat, proiectul legislativ desecretizează, practic, toate salariile din MAI, MApN și din celelalte instituții de forță.

Declarațiile de avere și de interese ale bugetarilor ne ajută, ca cetățeni, să ne facem o imagine asupra veniturilor pe care le încasează de la stat cei care ne conduc și cei aflați în funcții publice. În treacăt fie spus, putem afla, de exemplu, că salariul premierului Nicolae Ciucă, de 166.129 lei pe an, este mult mai mic decât pensia de serviciu pe care acesta o încasează și care ajunge la 214.990 lei. Mai aflăm, iarăși, că Mihai Busuioc, președintele Curții de Conturi, bugetar cam toată viața lui, are vreo jumătate de milion de euro în conturile personale și vreo 50.000 de euro dați cu împrumut pe la diverse persoane fizice. Același Busuioc încasează un salariu anual de 335.832 lei, dublu cât la prim-ministrului și cu mult mai mare decât pensia de serviciu a lui Ciucă. Există însă categorii de bugetari care, ori prin legi speciale, ori prin solicitări de anonimizare a declarațiilor de avere, se sustrag de la transparența obligatorie a averilor.

”Obligația de a depune declarația de avere și declarația de interese constituie un instrument extrem de util în vederea descoperirii conflictelor de interese și depistării dobândirii nejustificate a averii. Scopul primordial al acestora nu este unul punitiv, ci acela de a spori încrederea publicului în guvernare. Completarea în întregime a declarațiilor de avere vine să asigure transparență și credibilitate”, susțin inițiatorii proiectului de lege.

Peste 70.000 de cereri de anonimizare a veniturilor

Parlamentarii PSD susțin că măsura propusă vizează, pe de o parte, o mai mare claritate și concizie în reglementarea obligațiilor de integritate și transparență în exercitarea demnităților și funcțiilor publice, precum și o abordare unitară în ceea ce privește afișarea publică și transparentă a tuturor veniturilor realizate de categoriile de persoanele pentru care există obligația declarării averii și intereselor, care nu vor mai fi supuse anonimizării. Rațiunea instituirii unei astfel de măsuri rezidă din faptul că veniturile încasate de aceste persoane sunt cel puțin în legătură cu bugetul consolidat al statului, susțin parlamentarii PSD.

”S-a constatat o creștere semnificativă a solicitărilor de anonimizare a veniturilor de către persoanele care dețin funcții pentru care există obligația declarării averii și care fac parte din regii autonome de interes național sau local, companii și societăți naționale sau societăți comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar majoritar sau semnificativ, autorități publice centrale ori locale. În acest sens, arătăm că, în cursul anului 2022, respectiv în perioada ianuarie 2022 – octombrie 2022, au fost înregistrate 71.870 de cereri de anonimizare a veniturilor”, se arată în expunerea de motive a proiectului de act normativ inițiat de PSD.

Șefii din MAI, obligați să-și declare salariile

Proiectul de lege introduce două alineate noi, la articolul 1, care, practic, desecretizează toate salariile bugetarilor și aleșilor. Astfel, veniturile realizate de persoanele obligate să-și depună declarațiile de avere, din exercitarea funcției sau calității pentru care există obligația declarării averii și intereselor, nu sunt supuse anonimizării, fiind exceptate de la normele care reglementează confidențialitatea acestora în vederea aplicării dispozițiilor referitoare la afișarea declarațiilor de avere pe pagina de internet a instituțiilor. Totodată, la data intrării în vigoare a legii, se abrogă orice alte dispoziții contrare, chiar dacă acestea sunt cuprinse în legi speciale, se arată în proiectul legislativ. Aceasta înseamnă că toți angajații MAI, MApN și ai instituțiilor de forță vor fi obligați să-și facă publice veniturile, care au fost secretizate prin legi speciale.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.