AcasăSOCIALGara de Nord intră în reparații capitale. Urmează 4 ani de coșmar...

Gara de Nord intră în reparații capitale. Urmează 4 ani de coșmar pentru călători

Ministerul Transporturilor creează condiții pentru europenii aflați în tranzit la gara de Nord

Timp de cel puțin patru ani, Gara de Nord a Capitalei va intra în reparații capitale, fapt care va crea un disconfort uriaș pentru călători. Finanțarea, de peste 600 milioane de lei, vine de la UE, dar nu pentru că ar muri cineva de grija românilor, ci pentru că, potrivit unui Regulament al Uniunii Europene, Municipiul București este nod al Rețelei centrale TEN-T și parte a Coridorului Rin-Dunăre și trebuie transformat în nod urban multimodal al rețelei transeuropene de transport.

Ministerul Transporturilor a anunțat demararea proiectului de modernizare, consolidare și reabilitare a Gării de Nord din București, finanțat din Programul Operațional Transport (POT) 2021-2027, care prevede îmbunătățirea conectivității prin dezvoltarea rețelei TEN-T de transport pe calea ferată. Lucrările vor dura, teoretic, patru ani doar pentru faza I a proiectului și vor costa peste 631 milioane de lei.

Stația de cale ferată Gara de Nord București se află în stare avansată de degradare datorită uzurii fizice și morale, susține Ministerul Transporturilor. Fondul construit existent este rezultatul unor adaosuri consecutive de corpuri de clădire, a modernizării celor existente şi a reconstruirii celor bombardate, în jurul unui pachet de linii ce a evoluat de la 5 la 14, ca număr. Clădirea a fost ţinta bombardamentelor din timpul războiului și a suportat toate marile cutremure fără consolidări de fond, iar dotarea tehnico-sanitară este veche şi necorespunzătoare. La acestea se adaugă carenţe funcţionale privind exploatarea feroviară, lipsa spaţiilor pentru călători, lipsa spaţiilor de parcare, circulaţia dezordonată în perimetrul gării şi condiţiile dezolante igienico-sanitare în cadrul ansamblului. Expertizele tehnice au concluzionat necesitatea consolidării ansamblului, starea instalațiilor sanitare și termotehnologice reflectă neasigurarea cerinţelor de utilizare, exploatare, întreţinere și reparații, iar instalaţiile electrice sunt vechi şi se află într-un grad avansat de uzură.

Finalizarea obiectivului ar putea dura peste 10 ani

Proiectul a fost împărțit în trei faze, ceea ce înseamnă că finalizarea obiectivului ar putea dura mai mult de 10 ani. ”Având în vedere importanța arhitecturală și urbanistică a Complexului Gara de Nord, începând cu ianuarie 2020 s-au demarat o serie de demersuri pentru realizarea unui proiect fezabil în concordanţă cu solicitările şi recomandările entităţilor în drept din cadrul Primăriei conform legii. Prin analizarea documentației aferente Planului de Urbanism Zonal, având în vedere și concluziile Studiului istoric și ale expertizelor tehnice efectuate, pentru deblocarea proiectului, s-a propus fazarea lucrărilor după cum urmează: faza 1 – consolidare, fațade, instalații, acoperiș și finisaje spații publice zona Corp A+B+C – Corp A (clădiri b-dul Dinicu Golescu) + Corp B (central, coloane, casele de bilete cls. 1) + Corp C (casele de bilete cls. 2, Calea Griviței); faza 2 – linii, peroane, copertine, instalații aferente și faza 3 – zona Corp Nou + parcaj (34073+13363mp)”, se arată în nota de fundamentare a proiectului emis de Ministerul Transporturilor.

Risc de prăbușire ridicat

Autoritățile susțin că toate corpurile de clădire au închiderile superioare degradate profund de acţiunea apelor meteorice, pe alocuri prăbuşite, și prezintă grad avansat de uzură cu multe degradări ale finisajelor, netratate corespunzător, sau vicii ascunse de intervenţiile locale, care au redus semnificativ nivelul de asigurare, situat sub minimul cerut de normele actuale. Totodată gradul de risc seismic este ridicat, cu pericol de prăbuşire. Printre obiectivele urmărite de proiect se numără și asigurarea cu sisteme noi de ventilaţie/încălzire, înlocuirea instalaţiilor electrice, sanitare, termice etc., precum și modernizarea sistemului de iluminat și a echipamentului de telecomunicaţii, inclusiv informare a publicului călător. De asemenea, proiectul mai prevede și crearea unor spaţii verzi centrale, o zonă agreabilă de aşteptare sau petrecere plăcută a timpului pentru publicul aflat în tranzit, potrivit Ministerului Transporturilor.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.