Ministerul Dezvoltării a eliberat un proiect de act normativ cu normele metodologice de aplicare a Legii 177/2023, din care aflăm cu stupoare că decontarea cheltuielilor cu naveta a funcționarilor publici din primării se va face și pentru transportul cu taxiul. Această măsură ar fi necesară deoarece primăriile din comune găsesc foarte greu angajaţi care să se deplaseze în aceste localităţi, salariile fiind foarte mici.
Angajații primăriilor comunale vor beneficia de decontarea transportului la locul de muncă. Măsura a fost luată pe motiv că salariile funcționarilor din aceste primării ar fi neatractive, deși venituri mai mici încasează doar funcționarii din comunele cu o populație de sub 3.000 de locuitori, unde și nivelul de muncă este pe măsură.
Astfel, Ministerul Dezvoltării a elaborat un proiect de act normativ pentru normele metodologice de aplicare a Legii 177/2023, care prevede că pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din aparatul de specialitate al primarilor comunelor şi al instituţiilor şi serviciilor publice de interes local ale acestora, posibilitatea decontării contravalorii cheltuielilor de transport între localitatea de domiciliu/reşedinţă şi localitatea unde se află locul de muncă al acestora se stabileşte prin hotărâre a consiliului local. Sumele destinate deplasării funcționarilor publici se asigură din veniturile proprii ale bugetului local. ”Această măsură este necesară întrucât primăriile din comune găsesc foarte greu angajaţi care să se deplaseze în aceste localităţi, salariile fiind foarte mici, iar posibilitatea decontării cheltuielilor de deplasare este unul dintre stimulentele necesare pentru asigurarea creşterii calităţii serviciilor publice.
Autoritățile administrației publice locale, prin hotărâre, pot stabili dacă decontează sume aferente cheltuielilor de transport sau alocă lunar o sumă forfetară pentru asigurarea transportului salariaților între localitatea de domiciliu/reședință și localitatea unde se află locul de muncă al acestora”, susține Ministerul Dezvoltării.
Mijloacele de transport, la alegere
De decontarea cheltuielilor de transport vor beneficia salariații care nu au domiciliul sau reședința în localitatea unde aceștia își au locul de muncă, iar cheltuielile de transport se decontează doar atunci când distanța ce trebuie parcursă zilnic depășește limita teritorială a localității în care se găsește locul de muncă.
Potrivit proiectului de hotărâre de guvern elaborat de Ministerul Dezvoltării, transportul beneficiarilor poate fi efectuat cu mijloace de transport ale operatorilor de transport autorizați (transport în comun: microbuze, autobuze, ambarcațiuni, etc.), cu mijloacele de transport în regim taxi sau mijloacele de transport alternativ efectuat de un operator de transport alternativ autorizat, precum și cu autoturismul/ambarcațiunea proprietate personală sau deținut/ă legal cu orice titlu. Totodată, transportul beneficiarilor cu mijloacele de transport ce aparțin autorității administrației publice locale se efectuează gratuit. Pentru taxiuri și pentru Uber, decontarea cheltuielilor efectuate se va face pe baza bonului fiscal sau a facturii fiscale emise.
7,5 litri la 100 de km
Pentru autoturismul/ambarcațiunea proprietate personală sau deținut/ă legal cu orice titlu, decontarea cheltuielilor cu efectuarea deplasării se face prin primirea contravalorii consumului de carburant necesar pentru parcurgerea distanței celei mai scurte, la echivalentul a 7,5 litri la fiecare 100 km parcurși. Distanța cea mai scurtă dintre localități este distanța calculată pe drumuri publice, iar pentru stabilirea distanțelor se va utiliza un calculator de rute. Beneficiarul poate opta pentru primirea unei sume forfetare, în acest caz nefiind necesară prezentarea documentelor justificative aferente cheltuielilor de transport.
”Primarul unității administrativ-teritoriale/ordonatorul de credite are obligația efectuării plății abonamentelor/biletelor și contravalorii transportului efectuat cu autoturismul proprietate personală sau deținut legal cu orice titlu, în luna următoare celei pentru care au fost prezentate documentele justificative”, se precizează în proiectul de act normativ.