AcasăSOCIALFenomenul periculos de la malul Mării Negre. Cum au fost "ţepuiţi" mai...

Fenomenul periculos de la malul Mării Negre. Cum au fost „ţepuiţi” mai mulţi turişti în staţiunea Mamaia

Primăria Constanța a emis un comunicat în care precizează că doi bărbați, de 27 ani, respectiv 34 ani, ambii din județul Ialomița, au profitat de bunătatea oamenilor aflați în concedii.

Astfel, turiştii au fost avertizaţi că un fenomen periculos s-ar putea dezvolta, în această vară, pe litoral.

S-au dat drept surdo-muţi

Se pare că suspecţii au cerut diferite sume de bani de la turiști. Se plângeau că ar avea probleme de sănătate. Mai exact, se prefăceau că sunt persoane surdo-mute. Aveau la ei și un formular bine pus la punct în care spuneau că sunt din partea unei asociații.

Din actele prezentate de Primăria Constanța pe Facebook reiese că au existat persoane care au căzut în plasa impostorilor. Aceștia au obținut diverse sume de bani de la cei cu inimă mare.

Cum au reacţionat turiştii la anunţ?

La postarea celor de la primărie au apărut și o serie de reacții ale cetățenilor. Constănțenii se plâng de faptul că nu doar pe plajele din Mamaia apar asemenea impostori.

”Sunt peste tot. În seara aceasta (n.r. vineri, 7 iulie) în magazinul Auchan din incinta Vivo mall erau vreo 4 persoane cu aceeași tactica. Sunt peste tot, în ultima perioada”, comentează un cetățean.

author avatar
Andreea Vlad
853 afisari

2 COMENTARII

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger