Feminism și antifeminism, cât de departe s-a ajuns?

Cred că o dezbatere și o disecare a feminismului de azi este mai mult decât obligatorie, mai ales în urma unor discuții aprinse în spațiul public pe marginea acestui subiect. Mișcarea feministă și autoproclamările diverselor personaje ca feministe convinse aruncă o confuzie generală în rândul populației. Egalitatea de gen este și ea percepută la fel de confuz. Și poate cea mai otrăvită manipulare este egalitatea în drepturi dintre femei și bărbați.

Când femeile spun că vor drepturi egale cu cele ale bărbaților este oarecum o ironie, pentru că fără doar și poate nu există o astfel de egalitate, și asta pentru că femeile au mult mai multe drepturi decât bărbații. Pe toate planurile. Un prim și fundamental drept al femeilor, pe care bărbații nu îl au, este acela de a fi protejate, ocrotite în orice context dificil. Atuurile și calitățile femeilor și ale bărbaților sunt complet diferite: ele au sensibilitatea, gingășia, iar ei au puterea fizică și morală, pe care o pun tot în slujba femeii.

Ce s-a schimbat sau de ce trebuie să se schimbe acest aspect? Tot aud afirmații de genul că femeile pot face orice fac și bărbații, în ce privește profesiile. Sigur că există femei-mineri, femei-soldați, femei-piloți, femei-constructori etc. Dar, de ce să nu recunoaștem, procentul este neglijabil. Curentul și directivele date de la nivelul Comisiei Europene vizează impunerea unui procent cât mai mare de femei la conducerea instituțiilor publice, în guverne și în parlamente. Desigur, cu purtătorul de stindard în persoana celebrei Ursula von der Leyen, care ne-a demonstrat cu vârf și îndesat ce poate face o femeie când este înfiptă într-un post de decizie. Și, pentru că am ajuns la politică, trebuie să analizăm feminismul și din această perspectivă. Avem nevoie de femei în politică și pot face ele diferența? Istoria recentă nu prea ne-a demonstrat asta. Sigur că au existat femei de fier sau, mai degrabă, femei-bărbat, cum a fost Margaret Thatcher, care a tăiat în carne vie și a rămas imună la strigătele și lacrimile propriului ei popor. Sau contemporana noastră, Angela Merkel, care a adus imigranții în Germania și le-a dat drepturi mai multe față de populația autohtonă, fără să îi pese că cetățenii ei sărăceau văzând cu ochii.

Puterea compromisului

Cândva, la începutul carierei mele în presă, mi s-a oferit, cu insistență, un post important într-un partid puternic la vremea aceea. O doamnă influentă de acolo văzuse ceva în mine și mi-a spus că voi ajunge departe. M-am împotrivit mult timp până am convins-o să renunțe, explicându-i, în toate modurile posibile, că în politică sunt prea multe compromisuri, pe care moralitatea și idealismul meu nu le vor putea accepta.

Ca femeie, ca să supraviețuiești și să mai și răzbești în politică, trebuie să-ți suprimi efectiv toate calitățile care te fac femeie. Pentru că acolo, în funcție de interesele care sunt în joc, este o bătălie pe viață și pe moarte, și aici mă refer la politica adevărată, nu cea mioritică, în care Parlamentul a devenit o masă amorfă de votanți la comandă.

Poate fi o femeie autoritară și dominantă? Sigur că da, la anumite niveluri, dar nu în zonele înalte, unde ești înconjurată doar de ”rechini”, mai mult sau mai puțin bine intenționați. Se spune că femeia ar trebui să aducă un plus de sensibilitate în politică, dar politica nu are absolut nimic de-a face cu sensibilitatea, nici în cele mai utopice condiții. Deși nu pare să aibă o semnificație prea mare, mai este și calitatea de orator, care înseamnă nu numai o frază puternică și coerentă, ci și o tonalitate a vocii, și o calmitate care să te conecteze cu audiența. Însă natura nu le-a ajutat pe femei în acest sens, este evident. Mai mult, datorită sensibilității, unei femei îi este greu să-și țină nervii, cum se spune, și atunci discursul și disputa se pot transforma în țipete și istericale, care îi dăunează imaginii.

Într-o lume ideală

Într-o lume ideală, cum era America prin anii ’60-’70, femeia ar fi putut, dacă dorea acest lucru, să stea acasă și să aibă grijă de gospodărie și de copii, pentru că bărbatul câștiga îndeajuns ca să îi întrețină. Astăzi, însă, sunt nevoiți să muncească amândoi, ca să facă față greutăților vieții. Pe de altă parte, dorința de a lucra a femeilor vine și din nevoia de independență financiară, care să le dea forța și siguranța de a porni pe alt drum, atunci când relația merge prost. Când prinzi însă gustul independenței financiare, rolul bărbatului devine din ce în ce mai mic, cu frustrările de rigoare.

Feminismul dus până la extrem a mai avut o consecință, cât se poate de gravă, și anume a distrus, încet, încet, simțul și dorința maternității, care a dus la o prăbușire a natalității în mai toate țările civilizate. Acum femeile vor carieră și vor putere, într-o dorință, izvorâtă din subconștient, de întoarcere la matriarhat.

Egalitate de gen și misoginism

Egalitatea de gen propăvăduită în UE privește și egalitatea nivelului de salarizare dintre femei și bărbați, pentru aceeași muncă depusă, existând chiar și o directivă în acest sens. Sigur că există un procent important de femei competente, în foarte multe domenii de activitate. Însă adeseori intervine misoginismul sau, mai degrabă neîncrederea bărbaților în aptitudinile femeilor doar pentru că sunt femei și, astfel, sunt plătite mai prost, lucru care este absolut incorect. La fel de incorect este însă să plătești egal competențe și aptitudini diferite, doar pentru a aplica egalitatea de gen. În toate trebuie să domine meritocrația și obiectivitatea, fără nicio legătură cu genul. La fel și în instituțiile publice, în guverne, în parlamente și în politică, în general. Meritocrație și atât.