AcasăSOCIALFalimentul City Insurance. Peste 191.000 de păgubiți își așteaptă banii

Falimentul City Insurance. Peste 191.000 de păgubiți își așteaptă banii

city insuranceFalimentul City Insurance. Peste 191.000 de păgubiți își așteaptă banii

Primele despăgubiri după falimentul City Insurance au început luna trecută, dar au fost doar 1000 de clienţi din zecile de mii de păgubiţi.

Potrivit Fondului de Garantare a Asiguraților(FGA), sunt deschise peste 191.000 de dosare (în care se solicită despăgubiri ori sume asigurate), inclusiv din partea unor Ministere, Servicii publice de Ambulanță, SPP ori CNAIR. Pe de altă parte, sunt în vigoare peste 3,13 milioane de polițe de asigurare la acest asigurător, potrivit Hotnews.ro.

Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) a reamintit miercuri faptul că, potrivit legii, este în drept să efectueze plăţi din disponibilităţile sale în vederea achitării sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, cu respectarea dispozițiilor legale, după parcurgerea de către creditorul de asigurări a procedurii administrative de plată reglementate de Legea nr. 213/2015.

Plata despăgubirilor se face în limita a 500.000 lei pentru fiecare creanță de asigurare

Plata despăgubirilor se face în limita a 500.000 lei pentru fiecare creanță de asigurare datorată în temeiul unui contract de asigurare încheiat cu asigurătorul aflat în insolvență, potrivit plafonului de garantare reglementat de Legea nr. 213/2015 actualizată. Conform art.13 alin 4 din Legea 213/2015: ”Aprobarea sau, după caz, respingerea sumelor pretinse de petenţi este de competenţa Comisiei Speciale” a FGA.

Problemele City Insurance, unde aveau RCA aproape jumătate dintre şoferi, erau cunoscute de mult timp. Autorităţile dau asigurări şoferilor păgubiţi că îşi vor primi toţi banii, dar oamenii sunt neîncrezători. Între timp, prețurile polițelor RCA s-au dublat sau chiar triplat, așa că se ia în calcul plafonarea.

author avatar
Andreea Vlad
249 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger