AcasăSOCIALFacturile europene la energie spulberă ajutoarele guvernelor

Facturile europene la energie spulberă ajutoarele guvernelor

Gospodăriile europene plătesc mai mult ca niciodată pentru electricitatea și gazele naturale, chiar dacă guvernele cheltuiesc miliarde pentru a proteja consumatorii de criza energetică.

Prețul mediu de vânzare cu amănuntul a gazului în Uniunea Europeană și Marea Britanie a fost de aproape 18 euro cenți pe kilowatt-oră în octombrie, dublu față de cel din aceeași lună a anului trecut, potrivit companiei de consultanță energetică VaasaETT Ltd. Costurile cu energie electrică casnică au crescut 67 % până la 36 de cenți de euro pe kilowatt-oră.

Cifrele au fost publicate în contextul în care guvernele UE s-au angajat să aloce peste 550 de miliarde de euro pentru atenuarea poverii creşterii preţurilor energiei asupra industriei şi gospodăriilor.

În luna octombrie, tariful mediu unitar pentru energia electrică a crescut cu 3,4%, iar cel pentru gaze cu 2,5%. Cele mai mari creșteri lunare au fost înregistrate la Dublin, unde tarifele la energie electrică au urcat cu 44%, în timp ce prețul mediu al gazelor din Roma a crescut cu 97%.

Până acum, vremea caldă neobișnuită pentru acest sezon a fost o ușurare atât pentru consumatori, cât și pentru guverne. Cu toate acestea, prețurile vor crește pe măsură ce Europa intră mai adânc în iarnă, ceea ce ar putea crea probleme viitoare pentru liderii politici care au încercat să mențină costurile la un nivel scăzut în mod artificial.

„Dacă, în esență, criza va dura mai mult sau mai puțin de un an, costul acestor măsuri pentru aceste guverne va fi enorm”, a declarat Philip Lewis, director executiv al Vaasa.

„În cele din urmă, clienții vor uita că acele prețuri nu sunt prețuri reale – le vor lua ca pe o normă și atunci va deveni practic imposibil să le elimini”.

Miniștrii Economiei și Finanțelor din zona euro poartă discuții privind măsurile pentru ieftinirea energiei, cu scopul de a evita subvenţiile generalizate care pot alimenta inflaţia – deja aflată la un nivel record de 10,7%.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
266 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger