În rândul facturilor cu sume foarte mari la principalele utilități – energie electrică și gaze naturale – ce au fost primite, în ultima perioadă, în România poate fi încadrată și cea emisă în cazul unuia dintre cele mai cunoscute obiective turistice din Sinaia.
E vorba despre Muzeul Peleș. Marți s-a aflat că e vorba despre o sumă uriașă trecută pe factura de gaze naturale. Concret, cei de la Muzeul Peleș au primit din partea furnizorului de gaz o factură, aferentă primei luni din acest an, în valoare de aproape 32.000 de euro.
„Discutăm despre o factură de gaze naturale emisă de furnizorul Engie România, în valoare de aproximativ 160.000 de lei, adică circa 32.000 de euro, aferentă lunii ianuarie 2022”, a precizat şeful Serviciului tehnic de la Muzeul Peleş, Valentin Răileanu, pentru news.ro.
Cât a fost factura pe decembrie
În acest context, Răileanu a amintit că factura la gaze naturale emisă către muzeu, pentru luna decembrie a anului trecut, a fost de 86.400 de lei. De altfel, despre această situație se aflase încă de luna trecută – VEZI AICI.
Vestea despre factura uriașă primită de Muzeul Peleș s-a aflat la doar o zi după ce premierul Ciucă a avut, la sediul Guvernului, o întâlnire de lucru cu mai mulți miniștri, inclusiv cei ai Energiei, Virgil Popescu, și Finanțelor, Adrian Câciu.
„În cadrul reuniunii a fost analizat impactul măsurilor adoptate de Guvern în domeniile economic și energiei pentru protejarea populației și a mediului de afaceri. Reprezentanții Guvernului vor continua evaluarea situației generate de creșterea prețurilor la gaze naturale și energie electrică, Executivul fiind decis să consolideze efectele măsurilor stabilite pentru a ajuta consumatorii casnici și a asigura funcționarea în condiții optime a serviciilor publice și a economiei”, s-a anunțat luni, 7 februarie, într-un comunicat transmis de la Palatul Victoria.