Bucureștenii care locuiesc în Sectorul 4 și nu dețin un loc de parcare ar putea plăti o taxă anuală redusă la 540 de lei, față de 720 de lei, cât achitau până acum, pentru a putea parca în cadrul parcajelor publice sau a spațiilor similare acestora.
Primăria Sectorului 4 anunță, miercuri, 11 decembrie, prin intermediul unui comunicat de presă, „facilități pentru posesorii de autoturisme din Sectorul 4 care nu dețin locuri de parcare” – în sensul că „posesorii de autoturisme înmatriculate în Sectorul 4, care nu dețin în momentul de față un loc de parcare, ar putea avea posibilitatea accesării parcajelor publice ori a spațiilor similare acestora, în care staționarea vehiculelor nu este restricționată.
Pentru această facilitate, deținătorii mașinilor vor putea achita o taxă anuală redusă la 540 de lei, față de 720 de lei, cât plăteau până acum în fiecare an, în baza abonamentelor lunare în valoare de 60 de lei”.
Ce se va întâmpla dacă noul regulament va fi adoptat
O decizie va fi luată în ședința de joi, 12 decembrie, a Consiliului Local al Sectorului 4. Când proiectul de hotărâre prin care noul regulament – care s-a aflat în procedură de transparență publică în ultimele 30 de zile – va fi supus votului Consiliului Local al Sectorului 4, în ședința ordinară.
„Dacă va fi adoptat, noul regulament se va adresa celor aproximativ 115.000 de autoturisme, pentru care posesorii acestora nu dețin, sub nicio formă juridică, un loc de parcare. În momentul de față, aceștia au doar posibilitatea de a parca în parcările publice amenajate la marginea bulevardelor, pentru care costul utilizării parcării este de 60 de lei lunar, cu obligativitatea de a folosi doar parcajul din zona pentru care a fost eliberat abonamentul.
Conform noului regulament, ca urmare a achitării sumei de 540 de lei anual, posesorilor autovehiculelor le-ar reveni de plată o sumă lunară de 45 de lei, cu posibilitatea de a-și parca autoturismul oriunde în sector, în toate parcările publice sau în spații similare acestora, în care staționarea mașinilor nu este interzisă”, se mai menționează în comunicat.
Noul regulament prevede și excepții. Care sunt acestea
Totodată, de la nivelul Primăriei Sectorului 4 se mai precizează că noul regulament prevede o serie de excepții de la aplicabilitatea sa, care vizează următoarele categorii de persoane:
- Dețin terenuri sau proprietăți private cu destinația de parcaje conform autorizațiilor de construire sau documentațiilor de urbanism, în condiții legale.
- Dețin contracte de închiriere/comodat valabile pe durata întregului an pentru locuri de parcare în parcări publice.
- Dețin contracte de închiriere/comodat valabile pe durata întregului an pentru locuri de parcare în parcări private.
- Dețin abonamente anuale achitate pentru locuri de parcare publice, gestionate de Direcția Mobilitate Urbană Sector 4.
- Persoanele fizice și juridice care se încadrează în categoriile prevăzute de legislația în vigoare privind scutirile de taxe și impozite locale, în conformitate cu prevederile art. 485 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.
Când ar putea intra în vigoare noul regulament
„Pe măsură ce deținătorul de autovehicul dobândește un loc de parcare în cursul anului, acesta va avea dreptul de a solicita restituirea fracției din suma achitată, proporțional cu perioada rămasă din an, pentru care deține loc de parcare”, se mai precizează în comunicat.
Dacă va primi undă verde, noul regulament ar putea intra în vigoare chiar de la începutul anului viitor.
„Noul regulament ar putea intra în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2025 și se va aplica pentru o perioadă maximă de 10 ani, timp în care Sectorul 4 al Municipiului București va implementa cel mai amplu program de dezvoltare urbană în urma căruia sunt planificate înființarea de noi zone de parcare, modernizarea infrastructurii rutiere, proiecte de mobilitate urbană și alte activități care contribuie la îmbunătățirea mediului urban.
Mai exact, conform noii strategii, în următorii 10 ani, vor fi amenajate un număr de aproximativ 115.000 noi locuri de parcare, care vor echilibra raportul dintre numărul mașinilor înmatriculate în Sectorul 4 și numărul locurilor de parcare disponibile, astfel încât să fie evitate situațiile în care autoturismele sunt parcate în zone nepermise, pe spații verzi, pe trotuare sau la colț de stradă, fiind un real pericol pentru traficul rutier și cel pietonal”, se mai precizează prin intermediul comunicatului de presă.