Din cele 33 de fabrici de zahăr pe care le avea România în 1989, a mai rămas doar una, și aceea cu patron străin. În fapt, după Revoluție, fabricile de zahăr românești au fost cumpărate, în special de străini, și închise, astfel că țara noastră a devenit importator net de zahăr. Acum, la presiunea producătorilor de sfeclă, Ministerul Agriculturii încearcă să oprească dezmembrarea penultimei fabrici, închisă de un francez.
Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a prezentat un Memorandum în ultima ședință de guvern în care a cerut găsirea unei soluții pentru fabrica de zahăr de la Luduș, pe care patronul francez a închis-o și pe care vrea să o dezmembreze. Acesta a arătat că, odată cu închiderea unității de procesare de la Luduș, în România mai funcționează o singură fabrică de zahăr, fapt care poate genera impunerea de monopol asupra prețului de comercializare a zahărului și o creștere artificială a acestuia.
”Redeschiderea fabricii de zahăr de la Luduș ar asigura menținerea unei concurențe pe piața internă a zahărului. În situația actuală, nu se va putea asigura circa 25% din necesarul de consum de zahăr anual al României, iar în contextul geopolitic actual, războiul din Ucraina are un impact negativ asupra exporturilor de zahăr realizate din Ucraina către România. Totodată, înlocuirea sau suplimentarea importurilor de zahăr generează costuri suplimentare consistente la bugetul de stat și, implicit, apariția unor dezechilibre bugetare”, se precizează în Memorandum. Ministrul a mai subliniat că pierderea totală sau parțială a cultivatorilor de sfeclă de zahăr arondați acestei fabrici va conduce la scăderea producției de zahăr a României, iar, pe cale de consecință, la reducerea fermierilor care își desfășoară activitatea în acest domeniu. Nu în ultimul rând, a fost semnalată apariția unui proces de concediere colectivă, care va avea un impact social major asupra salariaților din fabrică, în contextul pierderii locurilor de muncă.
Din 33 de fabrici, a rămas doar una
În 1989, România avea 33 de fabrici de zahăr și producea tot zahărul necesar consumului intern al țării, de 550.000 de tone pe an. După Revoluție a început privatizarea pompieristică a industriei românești, iar fabricile de zahăr au fost cumpărate și închise rapid, astfel încât, la aderarea la UE, în 2007, România mai avea doar 7 fabrici, care produceau 100.000 de tone pe an.
”Pe baza acestor cifre de producție, Comsia Europeană a stabilit cota de 105.000 tone pe care avea voie să o producă România. Din 2017 s-a abrogat această cotă, dar România mai rămăsese cu 4 fabrici în funcțiune, toate aparținând străinilor. Fabrica din Oradea, cu patroni germani, a fost închisă în 2018, în 2020 s-a închis fabrica Bod, iar în acest an s-a închis și Luduș, cu patroni francezi. Acum a rămas doar fabrica de la Roman, cu patroni austrieci. Francezii de la fabrica din Luduș au anunțat că vor să o dezmembreze, iar noi am cerut Ministerului Agriculturii să nu o distrugă și să poată fi cumpărată de altcineva. O soluție ar fi fost să fie cumpărată de stat. În Polonia, statul are șapte fabrici de zahăr în proprietate, care merg foarte bine”, ne-a declarat Ioan Gherman, președintele Federaţiei Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr din România (FCSZR).
Importuri de 300 milioane de euro
Înainte de 1989, în România, sfecla de zahăr se cultiva pe o suprafață de 250.000 de hectare, iar anul acesta mai avem 8.500 de hectare, pentru că nu mai există procesare. Fermierii atrag atenția că, la ora actuală, consumul intern este de 500.000 de tone pe an, iar anul acesta se vor produce doar 50.000 de tone, restul îl vom importa. La un preț mediu de 600 de euro pe tona de zahăr, înseamnă 300 milioane de euro care ies din țară, adâncind deficitul balanței comerciale.