O femeie și un bărbat au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență Slobozia, ca urmare a unei deflagrații ce a avut loc într-o casă din comuna ialomițeană Gheorghe Doj.
Explozia, urmată de un incendiu puternic, s-a produs vineri dimineață, în jurul orei 01:25, din câte au anunțat reprezentanții ISU Ialomița.
După ce s-a dat alerta, către locuința afectată s-au îndreptat urgent atât pompierii, cât și echipaje medicale. ”La sosirea echipajelor de intervenţie, incendiul se manifesta violent, lângă locuinţă fiind găsită o persoană rănită, o persoană de sex masculin, în vârstă de 50 de ani, care s-a autoevacuat și care prezenta arsuri de gradele I, II şi III pe suprafața corpului”, potrivit ISU.
Mai mult, în casă a fost găsită o femeie de 83 de ani. Bătrâna a fost dusă în primă fază la ambulanță, pentru primele îngrijiri medicale, iar apoi a fost transportată la spital. La aceeași unitate spitalicească din Slobozia a ajuns și bărbatul care a suferit arsuri.
Pagube însemnate
Pompierii au făcut eforturi pentru ca focul să nu se extindă și la anexele și la celelalte case aflate în apropierea locuinței afectate de incendiu. Din păcate, însă, flăcările au distrus agoniseala oamenilor – mobilă și alte obiecte aflate locuința respectivă, tavanul din lemn fiind și el ars pe o suprafață de circa 20 metri pătrați. Distrugerile provocate de foc sunt de proporții însemnate, după cum se poate vedea din imagini.
S-au făcut și verificările menite să stabilească de la ce a pornit această situație nefericită. Conform aceleiași surse, deflagrația ar fi avut drept cauză ”scăpări de gaze combustibile”.