AcasăSOCIALExplicațiile lui Oprescu, după demitere: "Bă, nu fiți fraieri, că nu pot...

Explicațiile lui Oprescu, după demitere: „Bă, nu fiți fraieri, că nu pot să fac chirurgie prin online!”

După ce se aflase că atât Sorin Oprescu, cât și alți patru colegi de-ai săi din cadrul Spitalului Universitar au fost sancționați, în sensul că au fost demiși din postura de șefi de secție, fiindu-le imputate încălcări ale regulilor de protecție în contextul COVID, fostul director al unității medicale s-a declarat gata să conteste decizia în cauză.

Totodată, comentând pe marginea sancțiunii care îl vizează, și anume revocarea din fruntea secției de Chirurgie Generală IV de la Universitar, Sorin Oprescu vede motivul invocat în cazul său drept „lamentabil”. „Nu mai departe decât ziua ca hoții așa, pe nepusă masă, sub un pretext lamentabil, pentru că eu nu am avut nicio îmbolnăvire a personalului medical pe secție. Mai mult decât atât, pe secția pe care am condus-o, o aripă de 30 de paturi era pregătită și a fost folosită pentru bolnavii care ieșeau pozitiv la COVID. Așadar, pretextul a fost nepăstrarea distanței legale. Eu am explicat: „Bă, nu fiți fraieri că nu pot să fac chirurgie prin online”, să fac raportul de gardă”, a susținut fostul primar Oprescu, într-o declarație acordată Antena3.

Citiți și:
Sorin Oprescu, dat afară de la Spitalul Universitar. A încălcat o regulă foarte importantă

747 afisari

2 COMENTARII

  1. La varsta asta mai bine faci chirurgie online ! oricum nu cred ca le ai cu tehnologia medicala !

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger