AcasăSOCIALExecutarea silită directă, interzisă pentru neplata facturilor la utilități

Executarea silită directă, interzisă pentru neplata facturilor la utilități

Facturile neplătite pentru utilități vor fi verificate de instanțele judecătorești

Deputații vor să interzică executarea silită directă, anulând prevederea legislativă prin care facturile fiscale emise de operatorii de utilități constituie titlu executoriu. Astfel, operatorii care au de recuperat debite de la consumatorii cu care se află în relație contractuală vor fi obligați să se adreseze instanțelor de judecată, potrivit procedurii de drept comun.

Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006 va fi modificată, astfel încât factura emisă de operatori nu va mai constitui titlu executoriu, potrivit unui proiect de lege al deputaților. Inițiatorii proiectului explică faptul că procedura executării silite este complexă şi de multe ori implică acte de executare de o gravitate însemnată asupra patrimoniului debitorului, precum sechestrul asigurător sau poprirea, urmate de modalităţi de valorificare a bunurilor prin licitaţie publică, operaţiune care implică transferul dreptului de proprietate cu titlu definitiv asupra bunurilor astfel înstrăinate.

”Din aceste raţiuni, legiuitorul a limitat sfera actelor care constituie titlu executoriu la actele care prezintă o prezumţie de legalitate considerabilă, având în vedere că simt emise fie de profesionişti ai dreptului, fie au fost redactate de o persoană care acţionează ca reprezentant al autorităților sau a instituţiilor publice, de asemenea o persoană care a ocupat funcţia în urma unui concurs şi care întocmeşte actul respectând legislaţia m vigoare şi în forma cerută de aceasta. Din această perspectivă, includerea facturii fiscale în sfera titlurilor executorii este greşită, acest fapt având aptitudinea să producă consecinţe nefaste asupra debitorului care, din varii motive, nu şi-a executat obligaţia”, se precizează în expunerea de motive a proiectului de act normativ.

Debitorul, fără apărare

În prezent, în cazul procedurii de încuviinţare a executării silite, operatorul depune o cerere la biroul unui executor judecătoresc, la care anexează ca titlu executoriu factura fiscală pe care a emis-o în mod unilateral. Executorul judecătoresc primește cererea, deschide un dosar de executare silită şi solicită încuviinţarea către instanţa de executare competentă. Astfel, în fața încuviinţării executării silite, instanţa nu face o analiză asupra fondului cauzei, iar debitorul nu se poate apăra în mod corespunzător, susțin deputații. ”Nu este analizat contractul de prestări servicii/furnizare încheiat între operator şi debitor şi nici modul în care acest contract ori prevederile din Legea nr. 51/2006 au fost respectate de către operator. Astfel, posibilitatea operatorului de a pune în executare un act unilateral, fără ca debitorul să se poată apăra de aceasta în cadrul aceleiaşi proceduri, încalcă vădit un principiu de bază al dreptului procesual civil, cel al egalităţii armelor”, mai precizează inițiatorii proiectului.

Factura nu poate fi verificată

Potrivit deputaților, valoarea juridică a unei facturi este aceea de înscris sub semnătură privată, reprezentând un act unilateral care în prezent nu mai este supus verificării unei instanţe judecătoreşti sau altei autorităţi publice înaintea punerii în executare silită. Tocmai de aceea este necesar ca, pentru recuperarea creanţelor cuprinse în facturi, în caz de refuz al plăţii de către utilizator, operatorul să se adreseze instanţelor judecătoreşti potrivit procedurii de drept comun, prilej cu care să fie analizat întregul raport juridic şi modul de executare al obligaţiilor ambelor părţi.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
1.619 afisari

2 COMENTARII

  1. Iti dai seama ca astia adica catu cand era , a fost in stare sa dea un oug pe scurtatura sa lase oamenii fara nimic dupa ce el a slobozit tarifele astora care ne au ocupat , fara sa mai se supuna legii ??? Ba asasinule economic sa te duci la haules!!!!

  2. Drogatu lui Isarescu a dat tun dupa tun si s-a dus dracu…iar justitia mananca bani degeaba si asteapta pensiile speciale. Imbecilii dracului, plozii vostri aia care isi fac veacul prin Dorobanti tot in Romania vor sta, in tara pe care parintii lor au avut grija si au tinut de sase politrucilor…sa distruga si sa jefuiasca…DE CE CATU ASTA CU TRASU PE NAS NU A SPUS NICI PANA AZI CE A FACUT CU BANII IMPRUMUTATI ZI DE ZI CAT A VIETUIT CA PREMIERUL CURULUI?? IAR CIUCA S-A ASEZAT CU FUNDUL LUI MARE PE ILEGALITATILE SI HOTIILE LUI CATU ….SI TOT CITESTE CE II DAU PROSTII LUI DE CONSILIERI…CARE SE VEDE CA SE STRADUIESC SA IL FACA DE RAS..
    NU SA INDREPTE LUCRURILE…DAR ..SPUNE CU CINE TE ADUNI CA SA ITI SPUN CINE ESTI…

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger