AcasăSOCIALEVALUAREA NAȚIONALĂ 2020. Rezultate Evaluarea Națională. Primele note, publicate pe EDU.RO

EVALUAREA NAȚIONALĂ 2020. Rezultate Evaluarea Națională. Primele note, publicate pe EDU.RO

EVALUAREA NAȚIONALĂEVALUAREA NAȚIONALĂ

EVALUAREA NAȚIONALĂ 2020. Absolvenţii claselor a VIII-a care au susţinut săptămâna trecută probele scrise la Limba şi literatura română, limba maternă şi Matematică își așteaptă astăzi rezultatele.

Astăzi, 22 iunie, se vor afişa rezultatele, până la ora 14.00. Tot astăzi, între orele 16.00 şi 19.00, şi mâine, între orele 8.00 – 12.00, se vor putea depune contestaţiile. De asemenea, în cazul elevilor nemulțumiți, pe data de 27 iunie este programată afişarea rezultatelor finale după soluţionarea contestaţiilor.

EVALUAREA NAȚIONALĂ 2020. Afișarea rezultatelor se face anonimizat

Pentru prima dată, rezultatele de la Evaluarea Națională vor fi afișate în format anonimizat. Noul sistem nu permite identificarea elevului și nota pe care acesta a primit-o la examene. Este pentru prima dată când Ministerul Educației recurge la formatul anonimizat.

Rezultatele la Evaluarea Națională 2020 vor fi afișate la avizierele centrelor de examen și pe site-ul evaluarea.edu.ro.

Listele cu rezultatele vor conține codul unic al candidatului, școala de proveniență, rezultatele probelor și media. Fiecare elev a primit un document care conținea școala de proveniență , județul, numele și prenumele elevului, CNP-ul și codul aferent fiecărui candidat.

EVALUAREA NAȚIONALĂ 2020. Sesiunea specială

Pandemia de coronavirus a schimbat regulile examenelor naționale în acest an. Astfel că elevii care nu au participat la prima sesiune de la Evaluarea Națională 2020 pentru că s-au aflat în carantină, au avut temperatura corporală peste maximul admis (37,2 grade Celsius) sau au absentat din alte motive medicale, se vor putea înscrie la sesiunea specială a Evaluării Naționale.

Calendarul sesiunii speciale este:

  • 29 iunie – proba la limba și literatura română
  • 30 iunie – proba la matematică

Media generală obţinută în cadrul Evaluării Naţionale are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a.

Completarea opţiunilor în fişele de înscriere de către absolvenţii clasei a VIII-a este programată în perioada 2 – 6 iulie, iar repartizarea computerizată va avea loc în data de 10 iulie.

author avatar
Andreea Vlad