AcasăSOCIALEVALUAREA NAȚIONALĂ 2020. Absolvenții de clasa a VIII-a susțin, astăzi, proba la...

EVALUAREA NAȚIONALĂ 2020. Absolvenții de clasa a VIII-a susțin, astăzi, proba la limba maternă

Absolvenții de clasa a VIII-a susțin, joi, proba la limba maternă din cadrul Evaluării Naționale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Luni și miercuri au avut loc probele scrise la limba română, respectiv la matematică.

EVALUAREA NAȚIONALĂ 2020. Afișarea rezultatelor

Pe 22 iunie se vor afişa rezultatele, până la ora 14.00. În aceeaşi zi, între orele 16.00 şi 19.00, şi pe 23 iunie, între orele 8.00 – 12.00, se vor putea depune contestaţii. În data de 27 iunie este programată afişarea rezultatelor finale după soluţionarea contestaţiilor.

Completarea opţiunilor în fişele de înscriere la liceu de către absolvenţii clasei a VIII-a este programată în perioada 2 – 6 iulie, iar repartizarea computerizată va avea loc în data de 10 iulie.

EVALUAREA NAȚIONALĂ 2020. Măsuri speciale la examene

Anul acesta, elevii din clasele terminale susţin examenele naţionale în condiţii speciale, având în vedere pandemia de coronavirus.

Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii au stabilit, printr-un ordin comun, mai multe măsuri care trebuie respectate în şcoli la examenele naţionale, în contextul prevenirii şi combaterii îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2.

MEC a pus la dispoziţia celor interesaţi o linie TELVERDE – 0800801100 – pentru sesizarea eventualelor nereguli din cadrul Evaluării Naţionale. Numărul este disponibil în perioada 15 – 18 iunie, între orele 8.00 – 16.00, iar pe 19 iunie, între orele 8.00 -14.00.

author avatar
Andreea Vlad
74 afisari

Nu rata să citești

Ultimele știri