AcasăSOCIALEvaluare Națională 2021. Ghidul informativ publicat de Ministerul Educației. Ce trebuie să...

Evaluare Națională 2021. Ghidul informativ publicat de Ministerul Educației. Ce trebuie să știe elevii și părinții – DOCUMENT

Evaluare Națională 2021. Ghidul informativ publicat de Ministerul Educației. Ce trebuie să știe elevii și părinții - DOCUMENT

Absolvenții claselor a VIII-a se pregătesc de Evaluarea Națională. Cu aproape o săptămână înainte de prima probă scrisă din cadrul acestei proceduri de examinare, Ministerul Educației a făcut public un ghid, destinat atât elevilor care vor susține Evaluarea Națională la finalul clasei a VIII-a, în acest an școlar, cât și părinților acestora.

”Ghidul conține informații utile despre condițiile de examen (detalii de natură organizatorică & sanitară) și despre desfășurarea propriu-zisă a probelor scrise.

De asemenea, sunt incluse informații despre modalitatea de evaluare a lucrărilor (contestații), dar și sfaturi privind organizarea timpului de lucru pe durata celor 120 de minute rezervate fiecărei probe”, potrivit precizărilor ce au fost postate luni, 14 iunie, pe site-ul Ministerului Educației, în dreptul acestui document ce conține 12 pagini cu precizări menite să ajungă în atenția elevilor și a părinților.

GHID_EV_NAT_VIII_2021

Câți elevi s-au înscris la Evaluarea Naţională, din câte indică date recente prezentate de ministrul Cîmpeanu

Referindu-se la înscrierile la Evaluarea Naţională, ministrul Sorin Cîmpeanu a prezentat și câteva cifre relevante. ”În momentul în care vorbim, s-au înscris 132.630 de elevi pentru Evaluarea Naţională, 90% din totalul celor 147.660 de elevi de clasa a opta”, a precizat Sorin Cîmpeanu, în seara zilei de luni, 14 iunie, la Antena3.

Potrivit oficialului guvernamental, marți, la ora 17, ar urma să se afle cifrele finale în privința elevilor înscriși la Evaluarea Națională.

Conform calendarului făcut public de Ministerul Educației, Evaluarea Națională va începe pe 22 iunie, cu proba scrisă la limba și literatura română, urmată de cea la matematică, pe 24 iunie.

140 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger