Fapt de neconceput chiar și în timpul pandemiei Covid-19 – Europa se pregătește să treacă pe economie de război! Solidaritatea cu Ucraina împinge UE să ia măsuri fără precedent la nivelul blocului comunitar, începând cu raționalizarea gazelor și terminând, așa cum se aude, cu restrângerea drepturilor și libertăților civile. România, așa cum și-a obișnuit stăpânii, pardon, partenerii externi, este gata să accepte orice decizie va lua Bruxellesul.
De fapt, pentru București, o raționalizare a gazelor (dar nu numai!) nu este ceva de speriat. Anii ’80 și sacrificiile făcute atunci de popor sunt încă vii în memoria colectivă.
Sub pretextul reducerii livrărilor de gaze rusești, dar mai ales în numele unui așa-zis sprijin pentru Ucraina, Occidentul își sacrifică bunăstarea și alege să treacă pe economie de război. Cu toate riscurile care reies de aici? Se pare că da.
Toată puterea dată tehnocraților de la Bruxelles
Până și câteva grupuri media mainstream s-au săturat de propaganda kieveană și deja încep să strâmbe din nas la solicitările lui Zelenski. Dacă nu a putut să atragă Europa într-un război militar direct cu Federația Rusă, președintele Ucrainei vrea să vadă că europenii măcar suferă din punct de vedere economic.
Un pas istoric este pe cale să se facă: la ultima întâlnire programată a comisarilor europeni, discuția s-a axat pe subiectul cel mai fierbinte al verii – tehnocrații de la Bruxelles au căutat să obțină cea mai mare putere văzută vreodată: dreptul de a impune raționalizarea obligatorie a gazelor în cele 27 de țări membre!
Din Portugalia și până în Polonia europenii se sufocă și pier sub temperaturi record, dar guvernele naționale au alte griji – UE le va obliga să semneze (în numai șase zile!) că renunță la dreptul lor privind suveranitatea energetică. Cum e posibil așa ceva? Nimic mai simplu: măsurile sunt grăbite prin utilizarea protocoalelor de urgență, ceea ce înseamnă că nicio țară nu va putea apela la dreptul său de veto!
Afacerile, pe butuci! Viitorul aparține SC Faliment SA
Renunțarea la suveranitatea energetică arată cât de aproape au ajuns țările europene de marginea prăpastiei. De fapt, asta este consecința acțiunilor de sprijinire orbește a Ucrainei. În condițiile în care inflația crește vertiginos în spațiul comunitar, lupta declanșată de Bruxelles cu Moscova va testa până la limită hotărârea europenilor. Iar lovitura economică încasată poate fi doar începutul!
Documentele obținute de Politico arată că Bruxellesul va avea puterea să decreteze reduceri obligatorii ale consumului de gaze din august 2022 până în mai 2023. De asemenea, statele membre UE vor trebui să își actualizeze planurile naționale de urgență cu măsuri voluntare de reducere a consumului de gaze.
Populația va resimți imediat ce înseamnă trecerea pe economie de război – se interzice folosirea aerului condiționat în gospodării! Dar și mai grav vor fi afectate firmele – întreprinderile considerate „neesențiale” (Comisia Europeană include aici industria ceramicii, a sticlei și a produselor chimice, plus industria panificației) ar putea fi plătite pentru a opri activitatea!
Toate acestea sunt impuse în numele campaniei de solidaritate cu Ucraina, să nu uităm.