AcasăSOCIALElevii din anii terminali, înapoi la școală! Anunțul făcut de ministrul Educației

Elevii din anii terminali, înapoi la școală! Anunțul făcut de ministrul Educației

eleviElevii din anii terminali, înapoi la școală! Anunțul făcut de ministrul Educației

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a declarat miercuri, într-o conferință de presă susținută la Sibiu, că până nu scade numărul de infectări nu se redeschid școlile.

Declarația ministrului vine în contextul în care au apărut informații, pe surse, că autoritățile centrale iau în calcul varianta reluării graduală a cursurilor față în față în școli, indiferent de rata de răspândire a COVID-19 în rândul populației.

Un prim pas ar fi fost reluarea cursurilor la grădinițe și clasele primare, iar apoi pentru anii terminali, care trebuie să susțină evaluarea națională și bacalaureatul la finalul anului școlar 2020-2021.

În acest sens, ministrul Educației, Monica Anisie, a venit cu precizări importante, care-i vizează pe elevii din anii terminali. S-ar putea ca aceștia să revină la clase, fizic, ca să se pregătească pentru examene.

„Așa cum am procedat și în primăvară, noi am susținut elevii care trebuia să participe la examenele naționale. Am și redeschis unitățile de învățământ pentru două săptămâni, tocmai pentru a da posibilitatea copiilor să revină în spațiul școlii și să facă ore de pregătire cu profesorii pentru examenele naționale. Am experimentat deja acest lucru și vom continua.”, a declarat Monica Anisie, potrivit Mediafax.

În privința susținerii tezelor, aceasta nu era încă un răspuns.

„Am anunțat luni că luăm în calcul să vedem dacă este necesar să renunțăm la texe sau nu. Avem acum o consultare cu părinții și cu elevii și cu cadrele didactice. Probabil că în cel mai scurt timp vom lua decizia care este cea mai bună”, a adăugat șefa de la Educație.

Vă amintim că mii de școli din România funcționează pe scenariul roșu, adică elevii participă la cursuri online.

author avatar
Andreea Vlad
325 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger