Cauta

Efectul politicilor PSD de sprijin al românilor vulnerabili: pensiile au crescut cu 13,8%

Datorită eforturilor Guvernului condus de Marcel Ciolacu, pensia medie lunară în România a atins valoarea de 2.418 lei, în primul trimestru al anului 2024. Aceasta reprezintă o creștere de 13,8% față de trimestrul precedent. Majorarea pensiei medii lunare și ajustarea raportului dintre pensii și salarii reflectă eforturile continue ale social-democraților de a îmbunătăți condițiile de trai pentru pensionari, un obiectiv major al asumat încă de la intrarea la guvernare.

Creștere de peste 300 de lei a pensiilor, față de trimestrul 1 din 2023

Potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), arată că, față de primul trimestru din 2023, pensia medie de asigurări sociale a crescut cu circa 14,3%, până la 2.290 lei.

În perioada analizată, în România, numărul mediu de pensionari a fost de 4,977 milioane, dintre care 4,602 milioane sunt beneficiari ai sistemului de asigurări sociale de stat.

Comparativ, pensia medie pentru limită de vârstă, cu stagiu complet de cotizare, reprezenta 52,4% din câștigul salarial mediu net, în creștere de la 47,5% în trimestrul precedent. Aceasta reflectă o ajustare semnificativă a pensiilor în raport cu salariile.

PSD a crescut pensiile în mod real și raportat la puterea de cumpărare, nu numai ca procent

Indicele pensiei medii reale, calculat prin raportarea la indicele prețurilor de consum, a fost de 110,4%. Acest indicator arată că, în termeni reali, pensiile au crescut mai repede decât inflația, oferind pensionarilor o putere de cumpărare îmbunătățită.

În ceea ce privește raportul dintre numărul mediu de pensionari şi cel al salariaţilor, acesta a fost, potrivit datelor INS, de 8 la 10. La acest capitol, variaţii semnificative în profil teritorial, de la 4 pensionari la 10 salariaţi în Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, la 15 pensionari la 10 salariaţi în judeţul Teleorman, respectiv la 14 pensionari la 10 salariaţi în judeţul Vaslui.

Față de 2023, când era de 1.125 de lei pe lună, valoarea indemnizației sociale pentru pensionari a crescut anul acesta la 1.281 de lei pe lună (+13,8%).Numărul total al beneficiarilor prevederilor OUG nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minim garantate (în prezent – indemnizaţie socială), în primul trimestru al acestui an, a fost de 1,143 milioane persoane

Pe categorii de pensii, dintre pensionarii de asigurări sociale, numărul pensionarilor pentru limită de vârstă a fost preponderent, reprezentând 80,1%, urmaţi de pensionari cu pensiile de urmaş cu o pondere de 9,7% şi de pensionari cu pensii de invaliditate, care au reprezentat 8%.

În categoria pensionarilor de asigurări sociale, cele mai mici ponderi le-au avut pensionarii cu pensii anticipate parţial, cu o pondere de 2,1%, şi pensionarii cu pensii anticipate, a căror pondere a fost de numai 0,1%.

Ultimele stiri

  • Încă vicepremier? Dragoș Anastasiu a recunoscut că a plătit ani de zile „taxă de protecție” la ANAF
  • Seceta lovește crunt! Două râuri din Arad au secat complet. Primar: „Este totul uscat/ Fermierii foloseau apa la creșterea animalelor, iar acum…”
  • VIDEO. Cumplit! Șapte copii au murit, după ce o școală s-a prăbușit, în India. Bilanțul răniților
  • A semnat! Nicuşor Dan, undă verde pentru primul pachet de măsuri fiscale. Ce spune despre pachetul 2/„Nu sunt chestiuni care să fie dramatice”
  • „Casa Iubirii” sau rușinea televizată care ne face de râs în fiecare seară
  • Bianca-Maria Oană, elevă la Colegiul „Sfântul Sava” și cel mai tânăr paramedic SMURD din România: „Să fii medic înseamnă să lupți pentru viață în fiecare zi” – povestea tinerei selectate în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Vremea se schimbă simțitor, după valul de caniculă: Urmează o săptămână cu ploi și temperaturi mai scăzute/Prognoza ANM pentru luna august
  • Val de reacții internaționale după ce Macron a anunțat că Franța va recunoaște statul palestinian. Ce spun SUA și Israel
  • Doi români care se întorceau din Grecia, reținuți în Bulgaria pentru tentativă de mituire a unor polițiști de frontieră
  • Caricatura Zilei
  • Exit mobile version