AcasăSOCIALE oficial. Guvernul a luat decizia în privința datei de 29 noiembrie!...

E oficial. Guvernul a luat decizia în privința datei de 29 noiembrie! Salariații din sectorul public își pot face planuri pentru minivacanță!

E oficial. Guvernul a luat decizia în privința datei de 29 noiembrie! Salariații din sectorul public își pot face planuri pentru minivacanță! (foto: captură video)

Sunt vești bune pentru bugetari, înainte de finalul lunii noiembrie.

S-a aflat, după ședința de Guvern de vineri, 26 noiembrie, a doua de la învestirea Cabinetului Ciucă, faptul că Executivul a decis ca data de 29 noiembrie 2021 – ziua de luni – să fie zi liberă pentru salariații din sectorul public.

Așadar, se va face o „punte” și va apărea o mini-vacanță pentru cei care lucrează în sectorul public, având în vedere că atât ziua de marți, 30 noiembrie (de Sfântul Andrei), și cea de miercuri, 1 decembrie (Ziua Națională), sunt zile libere nelucrătoare, potrivit Codului Muncii.

E important de avut, însă, în vedere faptul că, din câte se precizează din direcția Ministerului Muncii, „prevederile actului normativ nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă din cauza procesului de producţie sau specificului activităţii, și nici magistraţilor şi celorlalte categorii de personal din cadrul instanţelor judecătoreşti implicate în soluţionarea proceselor cu termen în ziua de 29 noiembrie sau participanţilor în aceste procese.

De asemenea, la solicitarea justificată a conducătorului instituției sau autorității publice, prevederea potrivit căreia ziua de 29 noiembrie este zi liberă ar putea să nu se aplice”.

Zi liberă cu recuperare

Și încă un aspect de avut în vedere – faptul că această zi liberă se va recupera.

„Pentru recuperarea zilei libere, instituţiile şi autorităţile publice îşi vor prelungi corespunzător timpul de lucru până la data de 31 decembrie 2021, potrivit planificărilor stabilite”, se mai precizează în comunicatul Ministerului Muncii.

Ciucă, mesaj pentru miniștri

La începutul ședinței de Guvern de vineri, Nicolae Ciucă, noul șef al Executivului, anunțase că pe ordinea de zi figura și proiectul de hotărâre este cel referitor la stabilirea zilei de 29 noiembrie 2021 ca zi liberă.

„Sunt două mențiuni pe care doresc să le adresez legate de proiectul celei de-a doua hotărâri de guvern, și anume că data de 29 noiembrie va fi zi liberă. În cuprinsul hotărârii, sunt o serie de prevederi care vizează întreprinderile și unitățile de producție cu foc continuu și acolo se respectă prevederile de la nivelul fiecărui minister, la nivelul fiecărei structuri în parte pentru asigurarea continuității lucrului.

Dar ținând cont de faptul că urmează să aibă loc această rectificare de buget, cred că este necesar ca ministrul finanțelor și ceilalți miniștri care consideră că vor avea implicații referitoare la modul în care modificările la buget impactează fiecare minister în parte, să își mențină continuitatea activității astfel încât să nu întârziem în niciun fel asigurarea continuității fondurilor pentru structurile beneficiare.

Cel de-al doilea subiect este legat de modul în care fiecare dintre dumneavoastră veți pregăti și veți fi implicați în activitățile pregătitoare și cele care urmează a se desfășura de Ziua Națională, atât la nivelul Capitalei, cât și la nivelul fiecărui județ în partener, la nivelul fiecărei prefecturi în parte”, declarase premierul Ciucă.

208 afisari

1 COMENTARIU

  1. Luni dimineata o sa cer si eu liber angajatorului fiindca si eu sunt cetatean al acestei tari cu drepturi egale ,platitor de taxe acestei tari.Aceeasi porcarie neo marxista ,dezbina si stapaneste ,bugetarii cu privatii,vaccinatii cu nevaccinatii .Daca bugetarii sunt „rasa superioara” de ce obligativitatea vaccinarii nu se aplica doar lor?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger