Cauta

Doi ș’un sfert merge la intimidare. Polițiștii, somați să nu iasă la proteste

Polițiștii ies în stradă. S-au săturat să fie bătaia de joc a guvernelor

Anunțatele proteste ale polițiștilor din Sindicatul Europol au reușit să agite apele pe la Ministerul Afacerilor Interne. Astfel, băieții de la Doi ș’un sfert au început să-i contactaze pe liderii sindicali din teritoriu pentru a le cere să nu iasă în stradă, pentru că nu este momentul. În același timp, șefii din Poliție fac presiuni asupra subordonaților pentru a-i împiedica să participe la proteste.

Multor polițiști le este frică de ce o să pățească dacă participă la proteste, ne spune Cosmin Andreica, președintele Sindicatului Europol, acesta arătând că deja a început să se meargă la intimidare.

”Polițiștii se tem pentru că deja cei de la Doi ș’un sfert au contactat niște lideri de sindicat din țară să-i întrebe dacă au de gând să iasă la proteste, câte persoane vor participa, sub ce formă vor fi organizate aceste proteste. În unele județe cei de la Doi ș’un sfert chiar și-au dat cu părerea și le-au spus sindicaliștilor că nu cred că este momentul potrivit, că acum se instalează Guvernul, că ar fi bine să mai aștepte, să vadă, chestii de genul acesta. Pe lângă asta, mai sunt și șefii care le spun polițiștilor că nu este ok să meargă la proteste și că e clar că vor fi analizați și din perspectiva loialității față de instituție. Deci se fac presiuni pentru a-i determina pe polițiști să nu participe la proteste”, ne-a declarat președintele Sindicatului Polițiștilor Europol, Cosmin Andreica.

Sindicaliștii sunt îngrijorați de faptul că în programul de guvernare nu este trecut absolut nimic despre aplicarea Legii salarizării, ceea ce înseamnă că este posibil să se dea o nouă ordonanță pentru amânarea aplicării actului normativ. ”Polițiștii sunt ultima categorie socioprofesională care se află cel mai departe de nivelul stabilit în Legea salarizării, cu un procent de 50%. Profesorii sunt la peste 80% din nivelul de salarizare stabilit de lege, iar judecătorii au ajuns deja la maxim și vor să se modifice legea ca să le mărească grila de salarizare, pentru că deja sunt peste lege cu multe drepturi salariale, pe care le-au câștigat în instanță, ei între ei, acolo, dar sunt plafonați de Legea salarizării. La Sănătate tot așa, sunt pe grila maximă, iar administrația centrală și locală, la fel. Numai polițiștii au fost puși în așteptare, dar au trecut deja patru ani și nu mai putem tolera”, ne-a precizat președintele Sindicatului Polițiștilor Europol, Cosmin Andreica.

”Ne-a ajuns cuțitul la os”

Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, votată de toate partidele care acum formează majoritatea (PNL, PSD, UDMR), se intenționează a fi suspendată și în anul 2022, fapt care înseamnă că respectarea legii este facultativă pentru Guvern, arată sindicaliștii de la Europol.

”Despre pensiile militare nu se scoate un cuvânt, în condițiile în care rezerviștilor nu le-a mai fost indexată pensia nici măcar cu inflația galopantă din ultimii 2 ani. Revendicările noastre vizează exclusiv aplicarea legilor în vigoare și în acest sens cerem aplicarea Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice începând cu 01 ianuarie 2022 și indexarea pensiilor militare cu indicele inflației. Ne-a ajuns cuțitul la os. Nu mai acceptăm să fim bătaia de joc a Guvernului. Nu mai acceptăm să fim folosiți pe post de mercenari ai interdicțiilor aplicate în numele Covidului.  Nu mai acceptăm să îndeplinim sarcini pe care nu le avem în fișa postului. Nu mai suntem dispuși să rămânem fraierii sistemului bugetar, în timp ce, pentru alte categorii bugetare, Legea salarizării deja se aplică în integralitate”, se arată într-un comunicat al Sindicatului Polițiștilor Europol.

Polițiștii iau cu asalt sediile partidelor

În calendarul protestelor sindicaliștilor din Poliție sunt prevăzute acțiuni ca aplicarea de avertismente tuturor contravenienților începând cu 1 decembrie și notificări către unități în care angajații MAI își vor exprima dezacordul față de efectuarea de ore suplimentare și de a mai îndeplini sarcini anti-covid pe care nu le au în fișa postului, începând cu 1 ianuarie 2022. Totodată, în premieră, polițiștii vor protesta în fața sediilor partidelor aflate acum la guvernare, PSD, PNL și UDMR.

Ultimele stiri

  • Biden dă de pământ cu procurorul CPI care a emis mandat de arestare împotriva premierului israelian Netanyahu
  • Turcia declară doliu național cu ocazia morții președintelui Raisi
  • SUA prezintă condoleanțe Iranului, dar continuă să-i condamne
  • VIDEO| Incendiu puternic în Sectorul 2
  • Alege ce citești
  • ROMÂNIA, împinsă să intre în RĂZBOI cu RUSIA!
  • ȘOC la Barcelona: Gallardo în locul lui Xavi!
  • Rapidiștii beau Guinness
  • Laboratoarele acreditate RENAR analizează siguranța combustibililor și a calității apei
  • Panică totală în sistemul energetic. Burduja o dă înainte cu regenerabilele
  • Exit mobile version