AcasăSOCIALDoi polițiști de frontieră s-au rătăcit lângă granița cu Ucraina. Cazul a...

Doi polițiști de frontieră s-au rătăcit lângă granița cu Ucraina. Cazul a pus în alertă inclusiv salvamontiștii. Ce s-a întâmplat!

(sursa foto. Salvamont România/Facebook)

După ce s-a anunțat că doi polițiști de la Poliția de Frontieră Vișeu nu mai erau de găsit, s-a pornit în căutarea acestora, cu efective impresionante. Din fericire, după ore de căutări, derulate inclusiv pe timp de noapte, aceștia au fost reperați și recuperați, marți dimineață.

Alerta s-a dat luni, când, din câte au transmis public reprezentanții Salvamont Maramureș, s-a anunțat că oamenii legii ar fi trebuit să iasă din tură în jurul orei 17. Doar că s-a constatat că deși ar fi trebuit să se facă schimbul de tură, polițiștii nu au ajuns la punctul de întâlnire cu ai lor colegi. ”Zona lor de patrulare este cu acces foarte dificil și aproape de granița cu Ucraina”, a mai menționat sursa citată, via Facebook.

Nu mai puțin de 24 de salvatori montani de la Salvamont Maramureș au pornit către Vișeu, în încercarea de a se da cât mai rapid de urma celor doi polițiști de frontieră. Conform aceleiași surse, au fost peste 100 de persoane implicate în acțiunile de căutare – pe lângă salvamontiști, au fost și structuri din cadrul IPJ Maramureș, ISU Maramureș, Poliția de Frontieră, Jandarmeria Maramureș.

(sursa foto: captură Facebook)

Ce s-a întâmplat?

Cei doi au fost găsiți marți dimineață în jurul orei 6, din câte au transmis reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei, potrivit digi24.ro. Au fost găsiți într-un adăpost, în localitatea Borșa.

S-a aflat și cum anume ar fi ajuns polițiștii să se rătăcească. Dar și primele detalii cu privire la starea lor de sănptate, după ”aventura” neprevăzută. ”Din cauza ceții dense, colegii noștri s-au rătăcit și găsind adăpostul au rămas acolo. Colegii sunt bine, iar în momentul de față sunt pe traseul înspre sediul sectorulului Vișeu de Sus”, din câte au menționat polițiștii de frontieră, conform aceleiași surse.

213 afisari

2 COMENTARII

  1. DACA PATRULEAZA RESPONSABIL CUNOSC TERENUL!!!! OARE CUM SA-I NUMIM PROSTI SAU INCOMPETENTI???

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger