AcasăSOCIALDisperare la MApN. Val de demisii și retrageri din Armata Română

Disperare la MApN. Val de demisii și retrageri din Armata Română

MApN și-a cumpărat drone, dar nu are militari care să le opereze

Guvernul a adoptat joi o ordonanță de urgență cu mai multe majorări salariale pentru personalul militar, dar și pentru polițiști. Motivul este legat de disperarea MApN, care se confruntă cu demisii și pensionări pe bandă rulantă, într-un context geopolitic dificil. Jalea la minister este atât de mare încât nu pot găsi militari care să accepte să fie instruiți pentru pilotarea dronelor Bayraktar TB2, plusându-se cu diurne și sporuri, însoțite de obligativitatea de a sluji Armata Română timp de 5 ani.

Deși polițiștii și-au manifestat bucuria că au obținut ceva în plus la salarii, adevărata țintă a ordonanței de urgență aprobată joi de Guvern a fost reprezentată de militari. Disperarea la MApN este atât de mare încât a recunoscut oficial că se confruntă cu un val masiv de demisii și pensionări. Chiar dacă deficitul în creștere nu a început de ieri, șocul cel mai mare la minister a fost când nu a avut pe cine să trimită în afara țării pentru a fi instruit în pilotarea dronelor Bayraktar TB2.

”Se impun a fi luate măsuri de retenţie, inclusiv de natură salarială, în scopul diminuării numărului de demisii şi a numărului personalului ce optează să treacă în rezervă, în caz contrar existând riscul neîndeplinirii sarcinilor asumate, cu impact asupra îndeplinirii misiunii şi obiectivelor structurilor. În prezent, salarizarea personalului militar se dovedește a fi insuficientă pentru asigurarea rolului de recompensare, fidelizare și, totodată, de creștere a atractivității liniei de muncă. Deficitul acut de personal nu poate fi suplinit nici prin recrutare din instituţiile de învăţământ proprii, nici prin încadrare din sursă externă, generând o vulnerabilitate a sistemului de apărare, ordine publică şi securitate naţională”, se arată în nota de fundamentare a actului normativ.

Plată pentru fiecare decolare

Pentru a-i convinge să participe la programele de instruire pentru dronele Bayraktar TB2, ordonanța stabilește că personalul tehnic-ingineresc de aviaţie care execută activităţi de pregătire pentru zbor, exploatează la sol şi în zbor sisteme de aeronave fără pilot la bord și operatorii de aeronave fără pilot la bord şi operatorii la distanţă vor primi 5-40% din solda de funcţie, pentru fiecare lansare a dronei.

Totodată, se vor acorda prime orare de zbor pilotului la distanță în procente cuprinse între 2-10% din 1/4 a soldei de funcţie, precum și alte bonificații, în funcție de masa maximă la decolare. Ministerul Apărării Naționale justifică aceste compensații prin gradul ridicat de risc pe care îl presupune instruirea pentru operarea și mentenanța noului sistem de armă, Bayraktar TB2, precum prezența radiațiilor electromagnetice în diverse spectre, lucrul cu elemente de muniții și încărcături explozive, lucrul cu echipamente și documentație cu nivel ridicat de clasificare a informațiilor, expunerea la factori de mediu dificili, prezența riscului de lansare accidentală în cazul unor vicii de comunicare-coordonare. Totodată,  structurile din care personalul urmează a face parte sunt dislocate de regulă în zone greu accesibile și neatractive, la distanțe mari față de orașe și execută misiuni de luptă pe timp de pace pe teritoriul național sub comandă națională.

Obligații pe 5 ani

Militarii care vor participa la instruirea pe dronele Bayraktar TB2 vor fi obligați să semneze un angajament cu MApN, prin care se obligă ca, după încheierea misiunii în afara teritoriului naţional, în vederea realizării şi menţinerii capabilităţii aferente achiziției sistemelor de avioane fără pilot la bord Bayraktar TB2, să își desfăşoare activitatea în cadrul Ministerului Apărării Naţionale pe o perioadă de 5 ani, în specializarea/calificarea dobândită pe timpul misiunii. Orice încălcare a angajamentului presupune restituirea cheltuielilor individuale de instruire pe timpul misiunii, proporţional cu perioada de angajament rămasă neexecutată.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
82.655 afisari

121 COMENTARII

  1. Aștia de conduc țara cred ca români sint proști! Un militar-soldat profesionist în Polonia are 1400 euro /luna salariul.La noi cit e 2500 lei? 500 euro? Poti sa traiesti cu banii aștia la București? Constanta??Cluj?? De asta nu vin oamenii ca nu le ajung banii sa traiasca-solda! La militarii straini din Romania le da guvernu peșkeș 1000 euro de caciula, plus cam alte cheltuieli,hrana etc. Curent electr. gaze, transport, caldura,hrana,ab.telef.net.,tv haine civile, lenjerie etc. din ce bani îți cumperi? Plus sa scoti o fata in oraș la un suc, o cafea, parjjtura,ca doar nu te calugarești ca n-ai bani ,din ce bani bâ mangafalelor??

    • La câți generali avem… Sa-i trimită pe ăia! Trântorii naibii! Și asa sunt plătiți degeaba!!!

    • Salariul de încadrare este minimul pe economie.
      Ce este peste mininimul pe economie este din diferite sporuri, sporuri care nu sunt contractuale, azi sunt, mâine nu mai sunt, după cum bate vântul în capul guvernului.

    • Bani ar fi, dar se duc la generalii fara numar (avem mai multi generali ca Marea Britanie!). De ce n-are armata stat de functiuni care sa prevada numarul de generali limitat la numarul pozitiilor care prevad acest grad? La fel si la celelalte structuri de forta. N-am inteles inca trocul facut de politicieni cu sefii armatei, ca la Politie, SRI samd probabil se cheama taxa de protectie.

    • ”nu pot găsi militari care să accepte să fie instruiți pentru pilotarea dronelor Bayraktar TB2” Ha ha ha ha! Ce momeala de 2 bani.
      Nu baieti , nu! Voi atrageti tineri cu minte mica facandu-i sa creada ca se vor juca cu drone. In realitate dupa ce semneaza pe 5 ani cu ”armata” sunt trimisi in cele mai imputite zone. Ce drone, ce echipament? Vor avea ak 47 din 1975 si cam atat. Vesta antiglont si casca nu trebuie ca romanul are piept de arama si creier de otel.

    • De unde ai scos tu cifrele astea, din fund??? Iar guvernul României nu plătește nici un ban militarilor străini staționați pe teritoriul României, doar le pune la dispoziție spațiile de cazare. Nu mai minții oamenii.

  2. Val de demisii din Armata??? Sa intelegem ca nu mai are nimeni chef de „dulcele glontz pentru patrie” pe 5500 de lei lunar? Trist…

      • Ce riscuri au ăia? Sunt obligați să fie bon stop prezenți la ordin? Sunt treziți cu noaptea în cap să se prezinte? Fac rapoarte pt părăsire de garnizoană / țară? Militarii au multe restricții pe care voi civilii nu le veți înțelege niciodată. Nu mai compara mere cu pere.

        • Ai dreptate, dar putin, foarte putin. Logica ta ar fi imbatabila daca in cazul unui eventual conflict militar care ar insemna apararea tarii, nu misiuni externe, singurii care ar fi trimisi pe front ar fi soldatii profesionisti. Problema e ca daca, spre exemplu, ne-ar ataca rusii sau ungurii, sau bulgarii, sigur vor fi inrolati toti barbatii considerati apti. Si-atunci se pune intrebarea: pe-astia de ce i-am platit daca tot devenim toti carne de tun? Vezi ce se intampla in Ukraina unde sunt luati cu forta de pe strada civilii. Armata profesionista e o gaselnita, functioneaza doar pentru cazurile de conflict expeditionar (gen Afganistan, Irak, Bosnia etc..)

          • Primii care vor participa la lupta vor fi militarii activi (nu civilii recrutati), imediat militarii in rezerva (nu pensionari militari, cum spuneti voi, astia de isi bate joc statul, incalcandu-si promisiunile, au obligatii militare pana la 65 de ani!),apoi cei recrutati.
            Pe cei recrutati cine-i instruieste, stimabile „Fara Frica”, ca sa nu devina direct „carne de tun”, cum spui?
            Legat de marimea armatei actuale, inchipuie-ti ca daca vrei sa umpli stadionul national, nu poti! Armata profesionista pe care o blamati acum, e necesara in primele zile/saptamani/luni de lupta, pana pot interveni aliatii si cei nou recrutati (care intre timp trebuie instruiti)… asa ca logica ta are mari lacune, gandeste mai aprofundat si nu te mai lua dupa fente!
            P.S. Polonezii or fi prosti, de investesc atat in armata (tehnica si personal)?

          • Ești complet dar absolut complet pe dinafară! Reiese de aici că nu ai nici măcar 8 clase ! O logică de rahat!

        • Au și fost treziți și trimiși pe front în ultimi zeci de ani,au program bun salarii bune și iasă în pensie de tinerii

        • Da asa este aveti dreptate , iar salariu ptr un soldat este f mic , cum poti trai cu 2500 lei , este casatorit , un copil sau doi , sotia acelasi salariu ,

      • Daca tu compari un muncitor la banda cu un militar al Armatei Romaniei, esti sub orice critica.

      • Barbu Gh- DA e putin ptr o viata pe care o poti pierde usor daca esti comandat de vre-un colonel pilos care te trimite la moarte.

      • – La banda poate lucra si un nepregatit cu 2 clase ca tine si este suficient 5500 lei. In rest ce pot sa-ti explic despre ceea ce inseamna a fi miliar de orice fel in aceasta tara, tu oricum ai mintea ingusta si nu intelegi privatiunile, restrictiile,obligatiile, etc acestor categorii profesionale, mult blamate in ultima perioada.

  3. Val de demisii din Armata??? Sa intelegem ca nu mai are nimeni chef de „dulcele glontz pentru patrie” pe 5500 de lei lunar? Trist… Un carnat de judecator de la Cornetu are minim 15.000 de lei, astia care sunt chemati urgent in linia intai pentru ca sa se sacrifice pentru trei arginti si care sunt platiti ca sclavii mai bine se pensioneaza si isi petrec viata cu familia. Sa mearga la razboi respect domnii judecatori care ies la pensie cu 10.000 de euro, aia sa ne apere tara. Marcele, fa-te ca lucrezi !

  4. Pai, cine isi sacrifica sanatatea si viata pe un salariu de nimic, comparativ cu magistratii care nu risca nimic? Nici macar o excludere din magistratura nu e permanenta.De gresesc fara intentie sau cu intentie o solutie, nu patesc nimic ? Nu platesc nimic? Unii distrug vieti, patrimonii si tot fraierii platesc din bugetul public.

    • Initial si-au tras lege legindu-se de militari…Apoi, ca sa vezi, numai ei au drepturi, ca nu-s ca militarii!!!

  5. De ce ar risca? Atunci când vor ieși la pensie să li se spună ca au pensii nesimțite? O să ne trezim ca ucrainenii dând bir cu fugiții din țară deoarece nu merită sacrificiul suprem atâta timp cât politicienii își bat joc de militarul român.

  6. Fug șobolanii. Au șomat șapte decenii, „au dus-o ca viermii în untură”, vorba a veche și acum fug. DE CE NU SUNT ȚINUȚI? De ce nu sunt interzise pensionările?

    CÂND TREC TOȚI MILITAURIZAȚII LA MUNCĂ NORMALĂ, PÎNĂ LA 65 DE ANI???

    • 1. Nu ai cum să interzici pensionările nicăieri. Oamenii nu sunt sclavi.
      2. Militarii sunt până la 65 de ani, din care se scade grupa de muncă.
      3. Nu șomează nimeni, se vede că ești pe lângă și nu ai niciun habar despre sistem, excepție ce au mințit prin media.
      4. Ești un frustrat ce are probabil 10 clase și minim pe economie, crezând că „militaurizații” sunt problema situației lui. În caz de conflict ai fi primul care ar da bir cu fugiții, așa că fă pași și rămâi în prostia și ignoranța ta aia de om prost și încuiat.

      • Jegosul de râmân, tot prost e, din ce in ce mai prost.
        In 1907, i-a mai rărit că nu mai ascultau.occidentul a ajuns unde este ca a functionat excelent roata, ghilotina , streangul…
        Mars la armata ca va ia mama dr…

      • Asa ar trebui sa iasă toți la 65 de ani, nu îți convine ca nu sunt salariile mari da-ți demisia și du-te în alta parte , stau de 20 ani la pensiune și când vine războiu nu e bun sal
        ariu. Dar 20 ani nu a fost bun?

      • Sa înțeleg ca tu ești unul din mulții care sau angajat pe pile, dacă era salariu mic ce-au cautat în armata.Era bine pensionarii la 45 ani munca la stat , acum pe front tata ca va-ti asumat când a-ti venit în armata, acum fug ca lașii, .Trebuie data lege 65 ani dacă nu demisia și acasă

    • Mamaaa..cât de frustrat ești omule…pe tine cine te a ținut sa nu ieși la pensie la 50 ???

    • Daca tu compari un muncitor la banda cu un militar al Armatei Romaniei, esti sub orice critica, in plus puti a frustrare.

    • Bă!!!!stimate,”papagal”, pină în 1990 și chiar 2000,armata era Romania, cînd a intrat în NATO armata a devenit international/marxistă adică să apere interesele celor din afara româniei care distrugeau interesul NAȚIONAL în favoarea MARXIȘTILOR din Vest/APUS.

    • Era armata obligatorie pentru Apararea Patriei și dacă vrei totuși sa știi pe vremea aceea nu puteai sa-ti dai demisia din armata ca acum.De ce se cer afara militarii din armata romana? Simplu- pt.ca nimeni nu vrea sa moara în Ucraina

      • @ Oxy
        Greșesti total !
        Alte comentarii au explicat !
        Apropo, în regimul comunist, România (e numea RSR) a fost expusă MULT MAI TARE în fața Barbarilor Stepei !

  7. In România , Justiția se face pe prescripție, Sănătatea pe plic , Educația pe meditații , Armata este suma acestora

  8. Țara este deja vândută. Ce mai este de aparat? Investim bani în armată să apărăm bogăția altora? Nici apa minerală nu mai este a noastră. Pământul vândut cu bogățiile din el și de pe el vândut. Cine nu mai are pământ nu mai are nimic.

  9. Unde sunt ăia care urlă că militarii au salarii speciale? De speciale ce sunt pleacă oamenii din sistem

  10. Pleacă pentru că le crește vîrsta de pensionare și trebuie să facă și ei ceva treabă, pregătire, mai ales că e război la vecini.
    Oricum, militarii, polițiștii pompierii și alți ,,speciali,, au salarii de lux în comparație cu majoritatea romanilor. Plus alte beneficii, normă de hrană, sporuri, grupă de muncă etc.
    Avem exemplu pe Ciucă, pensionat la vîrstă fragedă, cu pensie specială nemuncită astronomică.

    • Tu de ce nu te-ai făcut militar !?dacă este asa ușor și bine in armata? Ne pricepem toți la sport medicine și armata…

    • Tu de ce nu te-ai făcut militar !?dacă este asa ușor și bine in armata? Ne pricepem toți la sport medicina și armata…

  11. Ciuca un prost, un incult si plagiator(hot).
    Marea batalie din Afganistan a avut un raport de forte ….un batalion contra 3 talibani. Rusine da banii inapoi ce-i primesti la pensie pentru doctorat.

    • Peste câțiva ani, tot tineretul ăsta zmecher, inteligent dar leneș de pute, o sa vorbeasca rusește.
      Nu credeti ? O sa vedeti !
      La noi nu sunt permanenti cei din NATO ca in Polonia , iar gazele, Dobrogea , Dunarea si toate cele fac cu ochiul sălbaticilor de ruși ! Că bine li se potriveste cuvantul ,,parșâv”. Si sa vedeti cum îi pupați undeva !

      • Gazele fac cu ochiul occidentalilor, cat despre armată care se face acum(instrucție militară în caz de AA, AT,AM) seamănă izbitor de bine cu învățământul…Oare de ce?…fiecare țară în caz de război își va apăra propria patrie. Dacă China va ataca Europa (deci Nu Rusia.. treziți va) atunci NATO UE mU3…etc…Vor fi zdrobiți că furnica…Mda…Suntem conduși de 30 de ani numai de jartele și lingăi…..

  12. Acum au ocazia să se angajeze în armată pe bani mulți „sărmanii” care muncesc toată ziua la bandă.

  13. Pt Anonimul, Barbu și alții de teapa lor… plini de invidie Dacă este așa de bine in armată…de ce nu aplicați și voi…. să luați salariile grase și pensia nesimțită de care trăncăniți mereu … Să vedem câți rămân din ăia 6000 înscriși pe 5000 de locuri disponibile de posturi de rezerviști voluntari Pun pariu că după ce se dumiresc cu ce se mănâncă armata… dacă rămân vreo 20 de fraieri…Sau mai bine rămâneți în civilie… să munciți ca paznici livratori de pizza sau taximetriști cu 2 ore pe cartea de muncă Apoi când ajungi la vârsta pensionării afli că ai cât mamaia de la CAP…Și vi cu mâna întinsă la guv să-ți dea ajut social sau cupoane valorice de energie…Ce să faci… dacă atâta te-a dus capul în viață să faci…

  14. Pt Anonimul, Barbu și alții de teapa lor… plini de invidie Dacă este așa de bine in armată…de ce nu aplicați și voi…. să luați salariile grase și pensia nesimțită de care trăncăniți mereu … Să vedem câți rămân din ăia 6000 înscriși pe 5000 de locuri disponibile de posturi de rezerviști voluntari Pun pariu că după ce se dumiresc cu ce se mănâncă armata… dacă rămân vreo 20 de fraieri…Sau mai bine rămâneți în civilie… să munciți ca paznici livratori de pizza sau taximetriști cu 2 ore pe cartea de muncă Apoi când ajungi la vârsta pensionării afli că ai cât mamaia de la CAP…Și vi cu mâna întinsă la guv să-ți dea ajut social sau cupoane valorice de energie…Ce să faci… dacă atâta te-a dus capul în viață să faci…

  15. E normal să se întâmple așa, pe timp de pace toate nulitățile și fătălăii, s-au angajat în armată, mai o coroană depusă, mai o defilare, timpul trece, leafa merge, pensia-i aproape. Când au venit și responsabilitățile, ce să vezi, șobolanii fug mâncând pământul, invocând tot felul de motive stupide. Armata română, în marea majoritate, o adunătură de paraziți și gunoaie.

    • Responsabilitățile nu se rezuma la apărarea Ucrainei ca de fapt despre asta e vorba.Ce sa apere militarii familia ta, mallurile sau investițiile străine? Hai hotărăște tu deșteptule!

    • Cam ai dreptate la faza asta, au intrat în armată cu scopul de apărare și atac în caz de nevoie. Este cea mai concludentă definiție a armatei. Când apare război, aproape toți fug. Lasă că mergem noi, cei peste 60 de ani, măcar nu suntem fetițe ca și generația nouă…

  16. Dupa ce v-ati batut joc de militari si de pensionarii militari 30 de ani. Dupa ce v-ati batut joc, cumparand tehnica proasta si veche fara sa tineti cont de parerea militarilor. Dupa ce ati lasat cazarmile vraiste, ba pe unele le-ati vandut dezvoltatorilor imobiliari . Dupa ce ati inceput sa aduceti militari straini si sa-i platiti de treinori mai bine decat pe romani. Dupa ce ati hotarat sa platiti 2,5 mld € sa se construiasa ” cea mai mare baza NATO din Europa. Dupa ce ati distrus invatamantul militar si ati zapacit sistemul de promovare de au ajuns in functii mari doar cei care au acceptat sa lucreze si pentru servicii straine. Dupa toate astea si inca multe altele, politicieni jegosi, va plangeti ca nu mai vin barbatii si femeile sa va slujeasca? Siktir! Sa se duca boul ala de mai sus, Barbu Gheorghe.

  17. E justificat tot fenomenul. Din moment ce stii ca esti cea mai saraca tara din Europa, cea mai vanduta si furata sub dominatie straina, cu cele mai mici salarii si stimulente si cu o perspectiva de viitor foarte nefasta, preferi sa-ti iei familia de mana si sa fugi mancand pamantul. Guvernarea catastrofala de dupa 2018 a impins tara aproape de nivelul anilor 1990. Cea mai buna si prospera perioada a Romaniei de dupa 1989, a fost la finele lui 2018 (date eurostat), dupa care totul s-a dus dracu cu astia cand au facut coalitie! Pentru ce sa mai iei un glont in cap? Pentru viitorul altora care ti-au vandut tie tara si neamul?

  18. E justificat tot fenomenul. Din moment ce stii ca esti cea mai saraca tara din Europa, cea mai vanduta si furata sub dominatie straina, cu cele mai mici salarii si stimulente si cu o perspectiva de viitor foarte nefasta, preferi sa-ti iei familia de mana si sa fugi mancand pamantul. Guvernarea catastrofala de dupa 2018 a impins tara aproape de nivelul anilor 1990. Cea mai buna si prospera perioada a Romaniei de dupa 1989, a fost la finele lui 2018 (date eurostat), dupa care totul s-a dus dracu cu astia cand au facut coalitie! Pentru ce sa mai iei un glont in cap? Pentru viitorul altora care ti-au vandut tie tara si neamul?

  19. E justificat tot fenomenul. Din moment ce stii ca esti cea mai saraca tara din Europa, cea mai vanduta si furata sub dominatie straina, cu cele mai mici salarii si stimulente si cu o perspectiva de viitor foarte nefasta, preferi sa-ti iei familia de mana si sa fugi mancand pamantul. Guvernarea catastrofala de dupa 2018 a impins tara aproape de nivelul anilor 1990. Cea mai buna si prospera perioada a Romaniei de dupa 1989, a fost la finele lui 2018 (date eurostat), dupa care totul s-a dus dracu cu astia cand au facut coalitie! Pentru ce sa mai iei un glont in cap? Pentru viitorul altora care ti-au vandut tie tara si neamul?

  20. Cărora li se pare că viața de militar în România este așa roza au posibilitatea să se angajeze cu atât mai mult cu cât au salariile acelea mari și ies la pensie mai repede. Ce mai așteptați,mergeți și faceți coada la angajări. In loc sa filozofați mai bine vă apărați tara că așa cum spunea cineva parcă veniturile sunt mai mari că a multor civili.

  21. Încercați și voi sa aveți o cariera militara, de la 14 ani… Sau sa accedeti în sistem, loazelor! Vorbiți mulți, care nu ați ținut o arma în mana, despre viata militara? Toți vedeți doar privilegii, dar obligațiile, sacrificiile, viata departe de familie, etc, nu la remarca nimeni. Justiția, a sărit calul, cu salariile și pensiile. Alea sunt nesimțite, ne muncite (cu recomandarea CSM de a judeca 40 dosare pe luna)…

  22. Încercați și voi sa aveți o cariera militara, de la 14 ani… Sau sa accedeti în sistem, loazelor! Vorbiți mulți, care nu ați ținut o arma în mana, despre viata militara? Toți vedeți doar privilegii, dar obligațiile, sacrificiile, viata departe de familie, etc, nu la remarca nimeni? Justiția, a sărit calul, cu salariile și pensiile. Alea sunt nesimțite, nemuncite (cu recomandarea CSM de a judeca 40 dosare pe luna)…

  23. Încercați și voi sa aveți o cariera militara, de la 14 ani… Sau sa accedeti în sistem, loazelor! Vorbiți mulți, care nu ați ținut o arma în mana, despre viata militara? Toți vedeți doar privilegii, dar obligațiile, sacrificiile, viata departe de familie, etc, nu la remarca nimeni? Justiția, a sărit calul, cu salariile și pensiile. Alea sunt nesimțite, nemuncite (cu recomandarea CSM de a judeca 40 dosare pe luna)…

    • La munca apevistilor, frecati duda toata ziua si va faceti ca munciti. Ati transpirat sub limba de la atata efort. Arma in mana am acasa, nu esti singurul care a auzit de asa ceva.

      • Bai anonime, de unde pana noastra stii ma tu cat de mult se freaca menta? Pari mai mult un frustrat inapt care e livrator de pizza sau un betiv ce sta pe ajutor social, ca vorbesti cu o ura si o invidie iesita din comun despre militari :)) … strugurii acri, nu?

  24. Generalii lu Ciuca au indepartat militarii. Olteni care nu fac nimic la serviciu sau incurca, gen Spiridonescu

  25. Foarte bine că părăsesc sistemul. Apărarea să o facă îmbogățiții fără justa cauză. Hai liberareeee!

  26. Armata este o pleava umana si ultimele scursuri care au fugit de munca si de de studii,iar in RO acesti criminali militari care sint slugile Diavolului drogat ,homalau si pedofil nu au nici o treaba cu interesul RO ,iar cei care fug din armata bravo lor

  27. Ziceti-le civililor de mai sus ca baza de calcul a unui militar e plafonata la 2009. In ce an suntem acum?

    • Pt militarii cred că așa au rămas , dar pt cei care au funcții în conducerea armatei tot la nivelul lui 2009 au rămas ?

  28. Eu țin cu generalii burtoși, inculți, hoți, plagiatori, combinatori, ipocriți, spagari. Ăștia ne apără …..de rămânem fără tara, fără bani, fără cetățeni că emigrează, fără nici-un Dumnezeu că ei nu au.

  29. Da are dreptate colegul, exista troc înțelegere în stil mafiot sprijinit de licuriciul extern pt. ca instituțiile de forta politia, jandarmeria, armata, justitia, serviciile sa sprijine puterea politica /statala iar aceștia să-i răsplătească cu Salarii și Pensii Speciale și alte facilități nesimțite, evident ca mulțimea care plătește ținută sub papuc !!!!
    Pentru a nu mai exista amenințările cu plecările masive din armata, justiție, poliție , poporul plătitor de taxe și impozite trebuie sa solicite cu insistenta trecerea acestor categorii profesionale prvelegiate la Legea publica de pensii , adică pensionarea la 65 ani ca toate categoriile profesionale și atunci nu se vor mai înghesui sa iasă la pensii la 45 ani !
    Dar fără impunerea acestei masuri de către popor, Puterea nu poate rupe „înțelegerea” cu acesi priveleviati pentru că-i lasă descoperiți și le umbla la dosarele cu fapte penale ………

  30. Un militar nu poate avea un salar mai mic decîdecát unul care a ieṣit la pensie cu specialaaaa .Deṣteptarea nu mai sunt militari de altădată…Dațile €€€€€€€

  31. CAND TE CONDUC CEI FARA CAP !!,E VAI DE PICIOARE .
    CAND ATI „PRIVATIZAT =JEFUIT AVEREA TARII „,ATI LASAT PE DRUMURI MILIOANE DE ROMANI !,ATI DISTRUS VIITORUL A MILIOANE DE TINERI ,PRIN TRADAREA VOASTRA I-ATI ALUNGAT DIN TARA !!!,PENTRU CINE SA-SI DEA VIATA ?,PENTRU CE SA LUPTE ?,PENTRU NISTE LEPRE ,PENTRU NISTE HOTI ,PENTRU NISTE TRADATORI ?,PENTR CA SA STEA LA ADAPOST PROGENITURILE VOASTRE A HOTILOR ,A TRADATORILOR ?.
    DE CE NU VA TRIMITETI PROGENITURILE SA SE INROLEZE ?,SA-SI APERE CE AU FURAT !,SA MOARA PENTRU BUCATA DE PAMANT FURATA ,SA MOARA PENTRU AVEREA FACUTA PESTE NOAPTE JEFUIND PE CEILALTI ROMANI.

  32. Și la banii ăștia sau găsit candidați pt a merge în armata ,dar tot pe interese sa mers căci dacă se mergea pe competente 20 La suta dacă promovau da asta e tara în care trăim dim păcate.

  33. Vreți să stopați in mare parte plecările din armata? Ridicați vârsta de pensionare la macar 60 de ani. Sunt tari membre NATO în care militarii ies la pensie chiar la 65 de ani. La noi daca un militar iese la pensie la 50 de ani sau mai devreme, se consideră că a muncit destul.

    • Foarte bine, chiar la 70, sa compenseze cu tineretul care toata ziua e pe la ski, pe la mare prin Grecia si prin ieuropa so împuteasca

      • Ce treaba ai cu tineretul ala pe care il descrii? Acei tineri provin din mediile privilegiate, inclusiv din militari cu grade si functii inalte. Aia nu vor sa munceasca nicaieri, ca sunt sponsorizati de parintii potenti financiar. Majoritatea tinerilor nu au activitatile pe care le mentionezi.

    • Varsta de pensionare in armata este de 65 de ani. Nici macar legea nu o stiti? Apropo ce seminte mancati?

      • Nu ma intereseaza ca legea mentioneaza varsta de 65 de ani. Poate sa mentioneze si varsta de 80 de ani. Important este faptul ca militarii ies la pensie pana la varsta de 50 de ani. Tot in baza legii. Daca iti place sa mananci seminte, pofta buna!

  34. Pai daca îi pensionati la 45 de ani, normal ca aveti val de pensionari. Astia fug pe timp de pace, pe timp de razboi or sa ne bage in linia întâi pe noi prostii care muncim la particular. La particular nu exista niciun fel de spor, la stat toti speciali la sfarsit de luna primesc mai multi bani decat salariul de incadrare!

  35. Armata a fost cea mai urata perioada din viata mea,mi ati mancat 1 an jumate din tinerete,apv- isti nenorociti,mars la razboi nu la pensii speciale la 48 de ani.

  36. Jegosul de râmân, tot prost e, din ce in ce mai prost.
    In 1907, i-a mai rărit că nu mai ascultau.occidentul a ajuns unde este ca a functionat excelent roata, ghilotina , streangul…
    Mars la armata ca va ia mama dr…

  37. Florin-Daca te documentai mai bine,aflai că problema deficitului de personal se datorează demisiilor in masa,nicidecum din cauza pensionarilor.La 65 de ani nu poți oferi servicii operative de calitate,plus că uzura unui militar este accentuată de lucrul în condiții speciale.

    • Dar militarii care se pensioneaza in alte tari membre NATO la 60 – 65 de ani, cum pot munci pana atunci? Aia sunt supraoameni? Cine vrea sa demisioneze din armata sa demisioneze, ca in oricare tara membra NATO ai dreptul la demisie. Ai nostri militari sunt asa de uzati la 40 – 50 de ani, ca se angajeaza imediat in viata civila, dupa pensionare.

      • 1. Dati exemplu (cu link) de tari care au varsta de pensionare 60-65 ani!
        2. Militarii, politistii, pompierii, etc. sunt „uzati” cum spui pentru activitatile care presupun pregatirea, antrenamentul, interventia/lupta. Sa te vad la 50 de ani cu ranita de 35 kg. in spate (apropo, stii cam cat cantareste o arma de infanterie?), la un mars de 10 km, apoi sa-mi spui daca esti „uzat”…
        3. Se angajeaza dupa trecerea in rezerva, nu pensie cum spuneti voi (adica sunt rezervisti militari pana la 65 de ani) deoarece meseriile obisnuite nu presupun aceleasi eforturi ca la militari si le pot face fata. Si mai ales pentru ca pensiile militarilor obisnuiti sunt mici, daca ar fi suficiente, ar sta acasa, de ce ar mai munci? (apropo, intereseaza-te si vezi ca pensia unui mecanic CFR-ist, care are grupa de munca ca si militarul si iese la pensie tot asa, mai devreme pe la 52 de ani, e mai mare decat a unui colonel… la fel minerii, cei ce lucreaza in petrol/gaze, si mai sunt!

      • Ce salarii au militarii din țările membre NATO, ce condiții, ce tehnică?
        Nu mai vorbiți în necunoștință de cauză!

    • Cine vrea sa demisioneze, este liber sa o faca. In toate tarile membre NATO este permisa demisia. Militarii din alte tari membre NATO cum pot lucra pana la 60 – 65 de ani? Aia sunt supraoameni? In privinta uzurii, militarii nostri sunt atat de uzati, incat dupa pensionare se angajeaza imediat in viata civila. Toti militarii pensionari pe care ii cunosc lucreaza in viata civila.

  38. Azi citeam o stire in contradictoriu cum ca s-au inscris 6000 de candidati pe 5000 locuri in mapn

  39. Ce treaba ai cu tineretul ala pe care il descrii? Acei tineri provin din mediile privilegiate, inclusiv din militari cu grade si functii inalte. Aia nu vor sa munceasca nicaieri, ca sunt sponsorizati de parintii potenti financiar. Majoritatea tinerilor nu au activitatile pe care le mentionezi.

  40. Nu ma intereseaza ca legea mentioneaza varsta de 65 de ani. Poate sa mentioneze si varsta de 80 de ani. Important este faptul ca militarii ies la pensie pana la varsta de 50 de ani. Tot in baza legii. Daca iti place sa mananci seminte, pofta buna!

  41. unde mai pui ca s-a prelungit cu 2 saptamani perioada pentru inscriere la centrele militare ca nu s-a prezentat nimeni si vor sa o mascheze ca le dau oportunitatea celor indecisi :))
    luati legatura cu centrele militare, de curiozitate, sa vedeti ce raspunsuri primiti

  42. Am observat pe strada. Nu se mai saluta gradul superior merg in civil nu se mai stie statutul nimanui si este bataie pe locurile xare sunt pentru misiuni in afara tarii. Despre bani este vorba cand aud ce se vaita cei din cadrul armatei imi vine sa rad ati fost la canal .la cules de porumb in lanurile de 5 km lungime la mina .nicaierea sunteti angajati care dupa parerea mea nu faceti in majoritatea timpului nimic nu stiti sa bateti pasul de defilare cand ma uit cum defilati imi vine sa imi trag un glonte in cap o rusine de soldati.iesiti la pensie la o varsta de umi este rusine sa o pronunt.sunt atatia generali si colonii de este de noapte minți nu va mai victimizati ca sunteti de toata rusinea 5500 de roni este putin pentru un simplul a angajat cu 12 clase ce este un inginer si noi nu stim asa ca terminați cu munca in armata va plang de mila

  43. Sistemul militar de ierarhizare a ajuns aproape în totalitate clientelar. Politicienii au reușit să-l acapareze prin numirile făcute la vârful ierarhiei. Salariul este de mizerie, dar este rotunjit de o multitudine de sporuri cu care ești, de fapt, șantajabil. Astfel că mulți din acei numiți clientelar și care nu au calitățile de lider necesare se folosesc de aceste sporuri pentru a-ți forța supunerea necondiționată. S-a instaurat o modă prin care cei care vor să avanseze pe treptele ierarhiei ori se supun necondiționat tuturor direcțiilor trasate fără a ține cont de nevoile subordonaților, ori renunță. Problema se știe, dar se pune batista pe țambal astfel că M.Ap.N. își asumă foarte multe angajamente care nu au suport uman și material în teritoriu. De ce? Tocmai de frica de a raporta realitatea ca nu cumva vreun politician fără bacalaureat, cu cazier sau cercetat penal să îi taie elanul luat spre treptele cele mai înalte ale sistemului. Personaje cu coloană vertebrală care s-au opus mai mult sau mai puțin ideologiei existente acum în armată, au fost trase în triaj și au fost nevoite să treacă în rezervă pentru a nu suporta umilința unei „avansări în funcție” (sic) ca ofițer 14 la biroul 16. În concluzie, fenomenul e abia la început. Va mai trece multă apă pe Dunăre până se va stopa acest exod și și mai multă până se va îmbunătăți dacă nu se iau măsuri de introducere a unor sporuri în solda de bază ca să nu te mai poată amenința orice nereușit ajuns într-o funcție înaltă și, mai ales, redarea demnității militarului prin avansarea în funcții conform regulamentului, fără a face rabat de la acesta câtuși de puțin.

  44. Ce salarii au militarii din țările membre NATO, ce condiții, ce tehnică?
    Nu mai vorbiți în necunoștință de cauză!

  45. La ce salarii sunt nu vine nimeni, sau unii vin și după ce vad care e trb, demisia direct. Pai ei vor șoferi profesioniști cu 3600 de exemplu… Sa conducă generalii.

  46. Stim deja de o gramada de vreme cat de bine este in armata. Noi suntem fraieri ca nu alegem acest drum in viata. Am putea freca menta in armata pe un salariu nesimtit, am putea ieși la pensie pe o pensie nesimtita și am fi satisfacuti ca „am tras sistemul pe pix”. Sau, poate ca nu suntem fraieri; consideram, poate, ca este sub demnitatea noastra sa ne c_cam pe tarisoara asta și pe cei care muncesc cinstit in ea; preferam sa fim „saraci si cinstiti”.
    Hai, ca sa fiu domn, va zic doar atat: mâncați rahat, eroi ai tastaturilor. Cei mai mulți dintre voi sunteți total rupti de realitate. Fie aveți surse proaste de informatii, fie sunteți suficient de prosti si norocosi incat sa extrageti din context exact materialul care favorizeaza discutii in contradictoriu.
    Aceasta „lupta” între cetatenii cinstiti și lipitorile din armata poate continua la nesfarsit, atât timp cât avem sau credem ca avem argumente.
    Doar de dragul jocului, ca sa intru, macar din fata tastaturii, in tabara cetatenilor cinstiti, as putea sa va pun urmatoarele intrebari:
    Câți dintre voi, cetateni cinstiti, cu spirit antreprenorial, va treceți hârtia igienica de acasă pe cheltuielile firmei?
    Câți dintre voi (aceeași categorie) va folositi statutul de cetatean cinstit pentru a va cumpara, vouă și familiilor voastre, mașini scumpe, asta in timp ce firma merge „pe pierdere”?
    Câți dintre voi (din nou, aceeași categorie) va tratati angajatii cu respect? Nu ma refer la organizarea de activitati de tip team-building sau la zambete false. Ma refer, spre exemplu, la oficializarea veniturilor acestora. Pentru ca doar saracia ii poate face sa se bucure de veniturile lunare satisfacatoare și sa ignore faptul ca salariul, și nu „beneficiile”, este cel care ii va ajuta sa se bucure de pensie. Ca o paranteza, cum este posibil ca un angajat in sistemul privat, cu salariul minim, sa isi permita sa cumpere un apartament de lux și sa poată alege cu care dintre cele 2 mașini din fata blocului sa meargă la munca? Tot ca o paranteza, de multe ori aceasta putere de a alege cu care dintre cele doua mașini sa se deplaseze, nu este folosita de cetateanul model (sarac și cinstit), întrucât va alege, aproape inevitabil, varianta mașinii de serviciu.
    Lista intrebarilor mele de cetatean cinstit ar putea continua dar, pentru moment, las loc papagalilor/neinformatilor/dezinformatilor sa ma combata.
    Spor la treaba!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger