AcasăSOCIALDispar repartitoarele. Contorizarea individuală nu mai este obligatorie

Dispar repartitoarele. Contorizarea individuală nu mai este obligatorie

Asociațiile de proprietari pot refuza instalarea repartitoarelor

Potrivit unui proiect de lege elaborat de Ministerul Energiei, care transpune, de fapt, o directivă europeană, contorizarea individuală pentru energia termică de la bloc nu mai este obligatorie. Asociațiile de proprietari pot decide să renunțe la repartitoarele de căldură, prin invocarea nerentabilității și a ineficienței în economia de energie. 

Scandalul iscat de impunerea obligativității instalării repartitoarelor de căldură până la 31 decembrie 2022 este pe cale să se stingă. Ministerul Energiei a fost nevoit să transpună în legislația românească o directivă a UE privind eficiența energetică. Astfel, potrivit proiectului de lege, contorizarea individuală în apartamente nu mai este obligatorie.

”În imobilele de tip condominiu și în clădirile mixte dotate cu o sursă centrală de încălzire sau de răcire sau alimentate de sisteme de încălzire sau de răcire centralizată, se instalează contoare individuale pentru a măsura consumul de încălzire, de răcire sau de apă caldă menajeră pentru fiecare unitate a clădirii, în cazul în care acest lucru este fezabil din punct de vedere tehnic și rentabil, în sensul că este proporțional în raport cu posibilele economii de energie. În cazul în care utilizarea de contoare individuale nu este fezabilă din punct de vedere tehnic sau nu este rentabilă pentru contorizarea consumului în fiecare unitate a clădirii, se utilizează repartitoare individuale de costuri pentru energia termică pentru a măsura consumul de energie termică la fiecare corp de încălzire, cu excepția cazului în care asociațiile de proprietari demonstrează că instalarea unor astfel de repartitoare de costuri nu ar fi rentabilă. În aceste cazuri, pot fi avute în vedere metode alternative rentabile pentru măsurarea consumului de energie termică”, se arată în proiectul de act normativ al Ministerului Energiei.

Totodată, în cazul în care încălzirea, răcirea sau apa caldă menajeră pentru o clădire sunt furnizate de la o sursă centrală care deservește mai multe clădiri sau de la un sistem de încălzire centralizată sau de la un sistem de răcire centralizată, trebuie instalat un contor la schimbătorul de căldură sau la punctul de delimitare/separare.

Contoarele individuale, impuse doar în clădirile noi

ANRE urmează să stabilească și să publice criteriile generale, metodologia și/sau procedurile pentru a determina lipsa de fezabilitate tehnică și nerentabilitatea contoarelor individuale. În ce privește imobilele noi de tip condominiu și în părțile rezidențiale ale clădirilor mixte noi, care sunt dotate cu o sursă centrală de încălzire la nivel de condominiu sau clădire mixtă, după caz pentru apa caldă menajeră sau sunt aprovizionate de la rețele de termoficare, acestea trebuie sunt prevăzute contoare individuale pentru apa caldă menajeră. În cazul în care imobilele de tip condominiu sau clădirile mixte sunt alimentate de la rețele de termoficare sau de răcire centralizată sau în cazul în care prevalează sistemele comune proprii de încălzire sau de răcire pentru astfel de clădiri, ANRE trebuie să adopte norme şi reglementări transparente, disponibile publicului privind repartizarea costurilor pentru consumul de încălzire, de răcire și de apă caldă menajeră în aceste clădiri, pentru a asigura transparența și acuratețea contabilizării consumului individual.

Control la consumul real

Acolo unde sunt instalate contoare sau repartitoare de costuri pentru energia termică, ANRE trebuie să se asigure că informațiile privind facturarea și consumul sunt fiabile, exacte și au la bază consumul real. Transmiterea consumului trebuie să fie îndeplinită printr-un sistem de autocitire periodică de către clientul final sau utilizatorul final, prin care acesta își citește contorul și transmite indexul. Factura se bazează pe o estimare a consumului sau pe o sumă forfetară numai în cazul în care consumatorul final sau utilizatorul final nu a transmis indexul contorului pentru o perioadă de facturare dată, se mai precizează în proiectul legislativ.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
15.809 afisari

11 COMENTARII

  1. Cati ba i au pus astia oamenii sa dea si pe muzeriile astea si ce fraude au facut iar acum out??!!!

  2. „Transmiterea consumului trebuie să fie îndeplinită printr-un sistem de autocitire periodică de către clientul final sau utilizatorul final, prin care acesta își citește contorul și transmite indexul.” – ha, ha, ha, ha! L-am intrebat pe ala care era cu pixu’ si hartia (reprezentatntul firmei care instala repartitoarele) in timp de un coleg de-al lui le monta pe calorifere: „ce reprezinta cifrele astea pe care le afiseaza repartitoru’ ?” Mi-a balmajit ceva neinteligibil, o balbaiala penibila, la care i-am replicat: „e clar! e furt pe fata!”

    • Romania ar trebui sa dispara de fapt.
      Azi o lege maine alta, pe urma revenire, pe urma rectificare, isi dau cu parerea toti analfabetii de politicieni…
      In toata absolut Europa si inclusiv Rusia se utilizeaza repartitoare de cost cu succes.
      In Romania din 2004 se tot freaca legea asta ba-i alba, ba-i neagra.
      O tara in bataia vantului si la cheremul unoi prosti.

  3. Cea mai proastă idee de a instala repartitoare de căldură individuale atata timp cât este un repartitor general in subsolul blocului care este citit lunar prin radio de către termoenergetica la ce mai trebuiesc repartitoare individuale, este o mare hoție și prostie, am avut asemenea repartitoare individuale și s-a renunțat la ele pentru că soluția a fost nerentabila și ineficientă în economia de energie, se încasau bani, 20 RON în plus doar că veneau cititorii de la o firmă și luau bilețelul lipite pe ușile apartamentelor cu indexul la fiecare cameră, mulți locatari își închideau acele repartitoare folosind în schimb gazele care erau la comun, astfel că și-au distrus camerele unde închideau căldura apărând în timp igrasia și mucegaiul, s-a renunțat cu acordul tuturor locatarilor la aceste repartitoare, iar costurile au fost aceleași sau uneori mai mici.

  4. Dle/Dna Rov,
    Sunteti cumva firma care monteaza repartitoare? si a-ti pierdut venitul /luna?
    In Europa aceea la care faceti referire si in Rusia furnizarea agentului termic se face la temp de 55 -60 grade (plecare fin pct termic), nu ca in Romania la 38 grade plecare din pct termic.
    Ce sa contorizezi apa rece care trece prin calorifer?
    Faptul ca anumiti proprietari opresc repartitoarele in pct-ul 0 (rece) si se incalzesc de la vecini nu este o solutie ok nici ptr dumnealor (ptr ca fac egrasie, mucegai pe pereti), nici ptr vecinii lor care trebuie sa tina repartitorul la maxim incalzind si peretii vecinului care si-a oprit repartitorul si ptr acest lucru costurile sunt pe masura, foarte, foarte mari.

  5. Liber la centrale si la poluare. Dracu mai sta la sistemul centralizat daca nu poate face economie, in conditiile in care caldura se scumpeste din ce in ce.

  6. Sper sa nu mai fie obligatoriu montarea repartitoarelor:in blocul meu alimentat cu agent termic de la CET ,din 20 de ap ,doar 3 ap mai suntem la CET si avem la subsol un contor de energie termica cu vanele aferente …la care facem noi reglajul ca de multe ori se da prea multa caldura!Schema in care functionam este neeconomica pt inainte de 89 ne-au inlocuit centrala de cuartal -care era „la doi pasi”cu un punct termic care primeste agent termic tocmai de la 7km!!!Motivau ca vor sa reduca poluarea data de cosurile de fum,dar acum prin centralele de apartament atmosfera in oras este groaznica….la mine intra in bucatarie prin aerisire gazele de ardere de la cosul de fum de la ap de sub mine!!!

  7. Porcăriile astea de repartitoare la căldură….niciodată nu s-au dovedit eficacitatea!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger