Cauta

Discuții ESENȚIALE la nivelul Prefecturii Capitalei. Se aplică ”regula coșului de cumpărături”?

(sursa foto: Facebook/Institutia Prefectului - Judetul Arges)

În cursul zilei de miercuri, prefectul Alin Stoica urmează să aibă discuții cu retailerii, inclusiv pe marginea propunerii ce vizează o posibilă nouă variantă de acces în magazine, la care deja se face referire drept ”regula coșului de cumpărături”.

Din câte a s-a aflat, propunerea vizează adaptarea numărului de coșuri de cumpărături în magazine, în raport cu numărul maxim de persoane ce ar putea fi primite, în același timp, în spațiile comerciale, cu respectarea distanțării fizice.

”Calculezi pentru suprafața respectivă a magazinului, se calculează numărul de clienți care este optim în așa fel încât să poți să păstrezi distanțarea de doi metri. Calculând acel număr, pui la dispoziția clienților un număr de coșuri egal cu numărul de clienți pe care îi lași să intre la un moment dat în magazin”, a detaliat Alin Stoica, marți seară, la Digi24.

Clienții să nu zăbovească

Astfel, s-ar putea ajunge ca, la momentul în care nu mai sunt coșuri disponibile, oamenii care vor să facă anumite cumpărături într-un magazin să aștepte afară până să iasă o altă persoană. Și tot așa. ”Când se termină numărul de coșuri sau de cărucioare, (…) clienții vor aștepta afară, cu distanțarea de doi metri, până în momentul în care se va elibera un coș sau un cărucior”, a completat Stoica.

Mai mult, prefectul Capitalei ar vrea ca oamenii să nu stea prea mult în incinta spațiilor comerciale, până să se aprovizioneze cu cele necesare. Nu de alta, dar să nu se ajungă să se aștepte prea mult în afara magazinelor. ”Evident că vor trebui și clienții rugați și trebuie să înțeleagă că nu pot zăbovi foarte mult în magazin, intră, își cumpără produsele necesare trebuie să iasă, pentru a permite și altor clienți să își facă cumpărăturile”, a mai anunțat Alin Stoica.

Rămâne de văzut, însă, dacă această variantă va ajunge să fie în cele din urmă adoptată sau nu.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • PSD, campion la mersul pe loc
  • Noua consolidare fiscală, biruri puse doar pe populație
  • Va supraviețui ayatollahul Khamenei?
  • Agricultorii români îi dau peste nas Ursulei. ”Nu mâncăm armament, ci hrană produsă de fermieri”
  • Trump îl va înlătura pe șeful celei mai puternice bănci centrale din lume?
  • Pericolele triumfalismului în Orientul Mijlociu
  • Poza care i-ar putea grăbi plecarea lui Garnacho!
  • Republica Islamică nu va da înapoi
  • Boala devine un lux. Concediile medicale, taxate cu 20%
  • Exit mobile version