Cauta

“Diasporezii” primesc câte 2.500 euro ca să se întoară acasă. Cum pot lua ei banii statului

“Diasporezii” primesc câte 2.500 euro ca să se întoară acasă. Cum pot lua ei banii statului - Ziarul National

“Diasporezii” au început să revină acasă. Românii plecaţi peste hotare s-au săturat să trăiască şi să lucreze printre străini, astfel că au revenit în ţară.

Peste jumătate dintre ei sunt persoane din grupa de vârstă 25-55 de ani, o cincime sunt copii, iar restul persoane de 55+. Majoritatea sunt bărbați, iar cei mai mulți dintre cei care au revenit sunt din mediul urban.

Statul le dă şi 2.500 euro

Nu doar dorul de casă îi atrage pe “diasporezi” înapoi în România, ci şi sporul acordat de stat. Statul român oferă o sumă de bani, în două tranșe, românilor care aleg să revină și să se angajeze acasă.

Este vorba despre 2500 de euro.

„Ce facem concret pentru a aduce românii acasă? Ministerul Muncii, prin Agenția Națională de Ocupare și Formare Profesională, are un program finanțat din fonduri europene care prevede că fiecare român, care a locuit cel puțin 36 de luni consecutiv în orice țară europeană și dorește să revină acasă, primește suma de 2500 euro, bani livrabili în două tranșe.

Prima tranșă o primește atunci când vine în România și se angajează, iar a doua tranșă o primește dacă lucrează cel puțin 12 luni în țara noastră.

Pe lângă bani, ANOFM oferă și consiliere în vederea găsirii unui loc de muncă, dar și în vederea deschiderii unei afaceri dacă un cetățean român este interesat de acest lucru”, a zis Cristian Vasilcoiu, secretar de stat în Ministerul Muncii.

Cum pui mîna pe bani?

„În 30 de zile de la revenirea în țară, cetățeanul poate merge la Agenția Județeană de Ocupare și Formare Profesională și poate depune o cerere în sensul că trebuie să fii interesat că vrei să te angajezi. De asemenea, trebuie să faci dovada că ai locuit 36 de luni, consecutiv, în orice țară europeană”, a adăugat Cristian Vasilcoiu.

Secretarul de stat a amintit și faptul că salariile medicilor au crescut tocmai pentru a încerca să oprească exodul lor.

Creșterea salariilor a dus la frânarea plecării medicilor în afara țării. La un moment dat, era un exod al medicilor”, a mai spus Cristian Vasilcoiu.

Unde s-au stabilit “diasporezii” reveniţi acasă? Cât privește județele în care cei veniți și-au declarat reședința, cei mai mulți s-au stabilit în București, urmați de Suceava, Cluj și Iași.

Județele alese ca reședință sunt în general cele din sudul țării, Giurgiu, Ialomița și Mehedinți.

Ultimele stiri

  • Cum să transporţi corect bradul de Crăciun cu maşina, ca să nu-ţi iei amendă. Pentru abateri, amenzile sunt usturătoare
  • Românii pun “frână” cumpărăturilor din impuls, dar un nou obicei a luat locul acestui trend. Austeritatea i-a împins pe oameni să se reorienteze
  • Italienii au început să le ia românilor locurile de muncă din… Italia! Femeile din Peninsulă sunt şi ele dispuse să facă treaba străinilor
  • Meteorologii au actualizat prognoza! Cum va fi vremea la sfârșitul acestui an și în primele zile din 2026
  • Cadou pentru şoferii români înainte de Sărbători: încă 50 km din A7 vor fi daţi în folosinţă! Ce rută va fi finalizată
  • Protest spontan la Constanța: autobuzele CT Bus n-au ieșit pe traseu marți dimineață. Ce nemulțumiri au șoferii
  • Percheziții DNA la fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, și la un om de afaceri (surse)
  • Ce salariu trebuie să câştigi pentru ca banca să-ţi permită să te îndatorezi cu până la 70% din venituri. Cinci instituţii oferă astfel de credite
  • Ciprian Ciucu, despre dezastrul pe care l-a găsit la Primăria Capitalei: “Am avut un mic şoc. Ne-a ajuns cuţitul la os. Îmi încep mandatul cu datorii”
  • SUA promit Ucrainei garanţii de securitate „foarte puternice”, corespunzătoare articolului 5 din Tratatul NATO. Trump este optimist
  • Exit mobile version