Cauta

Diaspora blochează vămile. La Nădlac II se stă chiar şi 3 ore, pe sensul de ieşire

"Diasporezii" îşi lasă familiile în spate, din nou. Cozi

S-au încheiat Sărbătorile de iarnă, astfel că “diasporezii” au luat din nou drumul străinătăţii. Coloane de autoturisme s-au format, sâmbătă, în mai multe puncte de trecere a frontierei de pe graniţa cu Ungaria.

Cel mai aglomerat este la punctele de trecere a frontierei de la Nădlac, unde timpul de aşteptare pentru formalităţile vamale la ieşire din ţară cu autoturismul este de două ore şi jumătate.

Punct deschis cu 2 artere la intrare și 3 la ieșire

La Nădlac, timpul de aşteptare este de 150 de minute. Punctul de trecere este deschis cu 2 artere la intrare și 3 la ieșire. La Turnu se așteaptă o oră, punctul de trecere fiind deschis doar pentru autovehicule cu greutatea de până la 7,5 tone.

La punctul de trecere a frontierei de la Petea timpul de aşteptare la ieşire din ţară este de o oră şi jumătate, în timp ce la Vârşand, Urziceni şi Turnu autoturismele aşteaptă o oră.

La Borş, Borş II, Cenad şi Valea lui Mihai timpul de aşteptare pentru ieşirea din ţară cu autoturismul este de peste 30 de minute, însă mai mic de o oră.

Trimit mai puţini bani acasă

Un studiu recent realizat de INSCOP arată că sumele de bani trimise de românii din Diaspora au scăzut în ultimii 10 ani.

Faptul că banii care sunt trimiși de românii din străinătate, ca volum, se datorează, în special crizei economice și sanitare din ultima perioadă și a stagnării creșterii salariilor și a veniturilor acestora din străinătate, și atunci au trimis mai puțini bani în România.

A doua situație este dată de faptul că multe familii de români s-au stabilit în străinătate și au adus copiii cu ei, și atunci banii care au fost trimiși în România au fost mai puțini”, a explicat Mihai Roman, profesor de macroeconomie la Academia de Științe Economice.

Aproape 70% români declară că au rude în străinătate, mai mulţi decât în urmă cu 10 ani, şi aproape 20 % dintre aceştia spun că rudele din străinătate le trimit bani, în urmă cu 10 ani procentul fiind dublu, indică datele unui sondaj realizat de INSCOP.

Ultimele stiri

  • Previziunile Babei Vanga pentru 2026. Ce a prezis vestita clarvăzătoare despre un nou Război Mondial
  • Taxă „de horoscop”, introdusă la Spitalul Clinic din Suceava. Pentru ce se cere, de fapt, 100 de lei
  • Cele mai frumoase 9 târguri de Crăciun din Europa
  • Vești proaste pentru bugetari! Premierul Bolojan refuză să facă punte între Anul Nou şi Bobotează
  • Noi negocieri la Miami între SUA și Rusia. Americanii vor prezenta un nou plan de pace, revizuit
  • BOR intră în era Netflix: a lansat prima platformă de streaming cu conținut creștin-ortodox din lume
  • Câștigător finala Vocea României 2025. Concurenta lui Tudor Chirilă pleacă acasă cu trofeul și premiul de 100.000 de euro
  • Horoscop 20 decembrie 2025. Universul lucrează în favoarea ta, dar legăturile sociale pot fi puse la încercare
  • Categoria de pensionari care ar putea primi bani în plus în 2026. Ce iau în calcul autoritățile
  • O nouă lovitură cruntă pentru Mihaela Rădulescu! Mama vedetei TV s-a stins din viață
  • Exit mobile version