Cauta

Dezastru la Școlile de Poliție. Sistemul de ordine publică, la un pas de desființare

Pustiu în curtea școlilor de Poliție. Nimeni nu mai vrea în MAI

Ministerul Afacerilor Interne urmează să înregistreze cel mai negru record din istorie. Pentru prima dată, locurile de la școlile de Poliție scoase la concurs nu se vor mai ocupa, dat fiind că s-au înregistrat sub 1,5 pe un loc, în condițiile în care mai urmează probele sportive, testarea psihologică și proba scrisă, de care mulți nu vor reuși să treacă. Scăderea autorității, salarizarea mizerabilă și spectrul creșterii vârstei de pensionare au distrus, iremediabil, atractivitatea profesiei de polițist, susțin reprezentanții sindicatelor din MAI.

De la 12 și chiar 20 de concurenți pe un loc la școlile de Poliție, s-a ajuns la sub 1,5 la ultima sesiune din acest an. Sindicaliștii din MAI trag un semnal de alarmă ministerului, care a reușit să transforme profesia de polițist în una dintre cele mai neatractive din piață. Astfel, la Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” din Câmpina, pe 1.340  locuri au rămas 1.832 candidați, respectiv 1,36 candidați pe loc, la Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” din Cluj-Napoca, pe 300 locuri au rămas 426 candidați, respectiv 1.42 candidați pe loc, iar la Școala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră „Avram Iancu” din Oradea, pe 240 locuri au rămas 275 candidați, respectiv 1,14 candidați pe loc.

”Lipsa de predictibilitate în salarizare, în carieră și în pensionare constituie principalele cauze ale acestei crude realități, care determină o bază ineficientă de selecție a viitorilor polițiști, asta chiar și în condițiile unei perioade reduse de școlarizare, ceea ce se va repercuta negativ asupra întregii societăți, în viitorul apropiat. La admiterea care se va finaliza luna următoare a.c., pentru prima dată în istorie nu se vor ocupa locurile la Școlile de Agenți de Poliție din MAI, în condițiile în care nici măcar locurile de încadrare directă din sursă externă, din toamna anului 2022, nu au fost ocupate în totalitate; în viitorul apropiat, deficitul ar putea ajunge la 30.000 polițiști, iar funcționarea sistemului de ordine publică se va bloca de la sine”, se arată într-un comunicat al Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC).

”O să se închidă ministerul”

Este foarte posibil să nu se ocupe locurile la școlile de Poliție, având în vedere că nu sunt nici doi candidați pe loc, mai ales că urmează probele sportive, testarea psihologică și examenul scris, ne spune Vasile Zelca, președintele SNPPC. ”În ritmul acesta, o să se închidă ministerul și o să plecăm toți acasă, că n-o să mai aibă cu cine să lucreze. Toată lumea a observat bătaia de joc din sistemul de ordine publică, toată lumea a observat că salarizarea stagnează, că dotările sunt cum sunt, toată lumea a observat degringolada din ultimul timp în ceea ce privește pensionarea. Nu mai spun că sunt oameni care au venit în sistem și au plecat după două luni- trei luni când au văzut nivelul de salarizare, de 2.000-3.000 de lei. Bani din care trebuie să plătească și chiria, pentru că MAI aocordă compensare pentru chirie la nivelul anului 2009, de 400 de lei. La Otopeni, de exemplu, chiria pentru o garsonieră este de 400 de euro. Concluzia este că în viitorul foarte apropiat vom ajunge să vedem câți se mai înscriu la școlile de Poliție, ca să vedem câte locuri scoatem la examen, pentru că nu va mai fi concurs”, ne-a declarat președintele SNPPC, Vasile Zelca. Acesta arată că lipsa de concurență duce la scăderea nivelului de pregătire, pentru că nu mai intră cei mai buni, ci intră cei care iau note de trecere. ”Și vorbim de o structură care se vrea de elită, care se vrea în slujba cetățeanului, pregătită corespunzător. Nici măcar locurile din sursă externă nu s-au ocupat, decât undeva la 75%”, ne-a mai precizat președintele SNPPC, Vasile Zelca.

Salarizare rezonabilă

Sindicaliștii de la SNPPC atrag atenția conducerii MAI și Guvernului că orice polițist trebuie să beneficieze de o carieră previzibilă în timp, sigură și stabilă, în funcție de studiile absolvite, de experiența dobândită pe parcurs, de rezultatele profesionale, de nevoile sale de dezvoltare profesională, dar și de cele ale sistemului. Un Ghid al carierei, cu bătaie lungă, similar Statutului polițistului – adică reglementat la nivel de lege, este absolut necesar, astfel încât tinerii să poată determina, în proporție de minim 90%, cariera pe care o vor urma în structurile polițienești ale MAI. ” Orice tânăr care își dorește o carieră de polițist va fi interesat și de salarizare. Aceasta trebuie să-i asigure polițistului – cap de familie – un trai decent și, implicit, să nu creeze premise pentru devianțe profesionale sau corupție. De aceea, salarizarea nu trebuie sa fie batjocoritoare și impredictibilă, cum se întâmplă de o vreme, iar nivelul venitului lunar oferit de stat trebuie să aibă un cuantum rezonabil”, se precizează într-un comunicat al SNPPC.

Ultimele stiri

  • LIGA 1, program, rezultate LIVE și clasament ACTUALIZAT
  • Ce program au supermarketurile Kaufland, Lidl şi Carrefour, de Paşte 2024. Surpriză! Unele magazine sunt deschise şi duminică, 5 mai
  • Patriarhul Daniel, cu gândul la Diaspora în Pastorala de Paşte 2024: „Să arătăm semne de iubire frăţească şi tuturor românilor aflaţi printre străini”
  • Cât au ajuns să coste ouăle în pieţe, înainte de Paştele 2024. În supermarket, se găsesc şi la preţ dublu
  • Mesaje de Paște 2024. Felicitări, urări şi gânduri bune pentru cei apropiaţi cu ocazia Sărbătorilor Pascale
  • Guvernul vrea să mărească pensiile de la 1 septembrie, dar cine le mai apucă? Speranţa de viaţă, în România, s-a PRĂBUŞIT!
  • Dramă în judeţul Neamţ: un bărbat s-a aruncat în faţa trenului. A murit pe loc!
  • Jandarmii i-au căutat, pentru droguri, „la piele” pe petrecăreții din Mamaia. Unde au putut să le ascundă tinerii
  • Horoscop – sâmbătă, 4 aprilie 2024. Berbecii au idei ciudate, iar Racii au parte de întâmplări deosebite
  • Părinţii, revoltaţi în mediul online după ce un restaurant din Bucureşti a impus reguli stricte pentru copiii clienţilor
  • Exit mobile version