AcasăSOCIALDesființare mascată. Trenurile CFR, pasate la autoritățile locale

Desființare mascată. Trenurile CFR, pasate la autoritățile locale

CFR Călători face primul pas către desființare. Guvernul a decis să paseze trenurile Regio în responsabilitatea și finanțarea autorităților locale, care înseamnă, de fapt, acoperirea subvenției acordate până acum de stat. Cum bugetele autorităților locale abia acoperă cheltuielile curente și o mică parte din investiții, trenurile vor fi, practic, anulate. Executivul motivează proiectul legislativ prin nevoia de a asigura fluxurile de aprovizionare din Ucraina, eliberând, astfel, liniile.

În sarcina Ministerului Transporturilor vor rămâne, în final, doar liniile ferate de circulație internaționale și infrastructura aferentă. Restul trenurilor, în principal cele Regio, vor trece la autoritățile locale, care vor avea sarcina să încheie contracte cu operatorii, să cumpere trenuri și să plătească subvenția. Guvernul susține, în motivarea proiectului de ordonanță de urgență, că măsura a fost luată, în principal, pentru binele ucrainenilor. ”Schimbarea legislativă este necesară dat fiind importanța asigurării fluxurilor de aprovizionare cu produse agricole provenite din Ucraina și necesare atât pieței naționale, cât și celei globale pentru evitarea unei crize alimentare. Totodată, va fi instituit cadrul normativ de lucru pentru punerea în siguranță a infrastructurii feroviare necesare transporturilor de alimente și carburanți, în special, dintre Portul Constanța și punctele de trecere a frontierei cu Ucraina, și va crește capacitatea de transport prin intervenții de reparare, reînnoire și modernizare a infrastructurii feroviare publice și private, pentru a asigura fluxurile amintite. Trecerea transportului feroviar la autoritățile locale va fi benefică luând în considerare necesitatea asigurării serviciilor de transport local și regional pentru persoanele provenite din zona de conflict și instituirea cadrului normativ prin care autoritățile publice locale să poată contribui la acest efort”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de ordonanță de urgență. Beneficiul pentru români, susține Executivului, este creșterea mobilității, întrucât autoritățile locale cunosc cel mai bine nevoile comunității lor, iar transportul feroviar este cel mai sigur și ecologic mod de transport și are un important ca factor de schimbare pentru atingerea obiectivului de neutralitate climatic.

Interes național și interes local

Potrivit ordonanței, serviciile publice de transport feroviar vor fi împărțite în două categorii. Una va fi de interes local și județean, care va aparține autorităților locale, și cealaltă, de interes național, care va fi păstrată de Ministerul Transporturilor. Proiectul de act normativ reglementează în mod concret pașii premergători elaborării și atribuirii contractelor de servicii publice și necesitatea actualizării indicatorilor economici și de performanță pentru contractele cu o durată mai lungă de 5 ani, ambele măsuri în scopul creșterii predictibilității activității, creșterii eficienței și scăderii necesarului de compensare. De asemenea, pentru a permite autorităţilor publice locale să contribuie la asigurarea nivelului de performanţă al infrastructurii feroviare, se instituie posibilitatea ca autorităţile publice locale să încheie cu administratorul infrastructurii feroviare contracte de activitate locală.

În limita bugetului

Autorităţile publice locale vor repartiza obligațiile de serviciu public stabilite operatorilor de transport feroviar prin contracte, în limita bugetului aprobat. De asemenea, autorităţile publice locale pot deține material rulant destinat realizării obligațiilor de serviciu public de interes local, care va fi repartizat operatorilor de transport feroviar prin contractele de servicii publice în vederea utilizării în perioada de valabilitate a acestor contracte. Sumele aferente compensației de serviciu public se vor asigura de la bugetul local, prin bugetul autorității locale competente respective, în limita sumelor aprobate cu această destinație, potrivit legii, se mai precizează în proiectul de act normativ.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
13.236 afisari

23 COMENTARII

  1. Foarte bine. VITA DE ROMÂN A STAT ÎN CASĂ CÂND I S-A DISTRUS/FURAT ECONOMIA, ÎNVĂȚĂMÂNTUL ȘI SĂNĂTATEA, A STAT ȘI A RUMEGAT ÎN STAUL CÂND S-AU DAT PRIMELE PENSII SPECIALE, MILITARII ”DISPONIBILIZAȚI” CU SUTE DE MII ȘI PENSIE PE VIAȚĂ, DUPĂ ACEIA CÂND A FOST INJECTAT FORȚAT…

    AIA MERITA VITA MIORITICĂ!
    În mod normal trebuia ieșit de mult cu ranga și molotovul. Politicienii și specialii trebuiau linșați de mult și vilele lor distruse sau confiscate de stat.

  2. Alogenii si cozile lor de topor fac totul pentru binele strainilor…si totul pentru a ne fi noua cat mai rau !
    Cat mai rabdam???
    Ridica-te Gheorghe! Ridica-te Ioane !

  3. Sa intelegem ca unele autoritati locale din Ardeal pot dispune de trenul nostru cum vor?
    Si daca nu mai vor?
    Desfiintam liniile de cale ferata?
    Autostrazi nu avem iar avionele pleaca daca vor.
    CSAT ce zice?

    • Unele autoritati locale nu au bani asa multi.Dar altele pot fi finantate f.bine din afara.Vor cumpara acestea si CF( ca R se pare ca l -au defiintat) din alte judete?

  4. Și acum voi vitelor care jigniți pe alții, de ce dracu stați și frecati menta pe aici în loc să protestați?

    • Handi, mă amuză retardații ca tine, ăia cu 1,000 neuroni și care bălesc la desenele animate cu fetițe.

  5. Barbu Gh. si altii care ați ,,citit ” de cozi de topor la asta limitandu-se lecturile voastre , este una din găselnițele intelectualilor din Min. Tr. de a reduce munca lor , pentru ca bineînțeles că posturile lor vor rămâne sa dea explicații de genul ,, spre binele ucrainenilor ” . Amintiți-vă de Brâncuși ce a spus când a plecat și când s-a întors în tara.
    Dacă și ordonanța asta trece nu mai avem nimic de făcut cu acești politicieni ale căror virtuți sunt mereu sa împartă mamaliga.
    Puneți mana pe carte pentru ca v-ați înapoiat rău. Nu s-a furat destul la nivel central trebuie sa mai continuie furatul și la nivel local .

  6. Parca denumirea este- Caile ferate romane, nu Caile ferate ale autoritatilor locale. Cine a mai pomenit ca primaria din Ututoaia sa detina trenuri? Colonia nu mai are voie sa detina NIMIC. Doar sclavi.

  7. MAI IDIOTILOR ,CFR E PARTE A SISTEMULUI DE SIGURATA A TARII !, CFR A FOST A 2 a ARMATA !.SIGURANTA CIRCULATIEI PE CAILE FERATE NU SE TRANSFERA LA PRIMARII !,
    CE TAMPITI VIN CU ASEMENEA ABERATII?.
    Dle JOHANIS DORMI ?,DESTEPTAREA CA SE DARAMA COSMELIA SI TE PRINDE SUB DARAMATURI !,CSAT-ul MAI ARE PENTRU CE SE ADUNA ??,SAU DOAR PENTRU LEAFA !

  8. ATI VRUT IN UE…ACUM AVETI UE……UE PTR ROMANI INSEAMNA SA TE JEFUIASCA GERMANIA,FRANTA,SI TOTI CEILALTI,NUMAI CINE NU VREA NU NE JEFUIESTE…..DACA VREM SA IESIM DIN UE ,CEI CARE SE OPUN SINT ROMANII…..PAI ATUNCI CE MAI VRETI MAI TEMBELILOR…???….

  9. S a ales praful de tot !
    Bai TRADATORILOR de neam și tara ați vândut și distrus România.
    Nu se mai poate, România Trezește-te !

  10. Exprimare versualizată despre economia pieței concurențiale cu trenuri , vagoane și camioane și personalul lucrător, titlu,

    „Poezia” trenu’ de plăcere a lu’ „dl. Goe, al transporturilor”, și camionul pentru consumatori mai diversificați și diversificarea democratică a consumurilor și a cheltuielilor și a prețurilor

    Foaie verde drum de fier
    Grea e șina de oțel
    Ce se întinde la soare , se contractă la-nghețare,
    Ce nu cere de mâncare, nici bani de pensionare.
    Foaie verde frunză lată
    Șină cât calea ferată,
    Lăsată-n părăginire,
    După cum s-a dat de știre,
    La gazete și TV
    Când se exprimă persoanele,
    Șină dublu amplasată,
    Pe traverse de beton și de lemn cu creozot,
    CFR-u’-îi la transport,
    Nicăieri și peste tot,
    Pe la călători și marfă
    Băgător de seamă’n treabă,
    Că n’a fost privatizată
    Chiar toată calea ferată , !
    Foaie verde tren de marfă
    Năpădit de buruieni și de mușchi și de licheni,
    Ce n-ai cauciucuri noi și nu rulezi cu tahometru
    Să-ți respecți angajamentu’,
    Ce te-a depășit prezentu’,
    Stai pe șină că nu poți
    Ca să pleci rulând pe roți
    Să mergi pe autostradă, la camioane cu marfă,
    Ce consumă cât consumă,
    Când sunt ploi și vreme bună, ?
    Când e rece de la ger și căldura în sezon
    Și camioane cu marfă
    Stau blocate și de-i grabă,
    În coloane de camioane
    De parcă’s la tren vagoane,
    Șoferii așteaptând culoare.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

Umblă magazinele cu puiul vopsit? Cum putem verifica, la vitrină, dacă produsul a fost crescut natural

Aproape că s-a declanşat un scandal naţional după ce Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, a avertizat într-un mesaj transmis miercuri...

Din aliaţi, duşmani? Nicolae Ciucă a anunţat ce s-ar putea întâmpla între el şi Marcel Ciolacu la alegerile prezidenţiale 2024

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, susține că trebuie găsită cea mai bună soluție pentru problemele actuale din România.Asta ar însemna, conform liderului liberal, inclusiv o...
proger