AcasăSOCIALDescoperire șocantă! Doi soți, găsiți inconștienți în casă, în Codlea. Femeia nu...

Descoperire șocantă! Doi soți, găsiți inconștienți în casă, în Codlea. Femeia nu a putut fi salvată

politia

Anchetatorii urmează să facă cercetări pentru a stabili ce anume s-a întâmplat într-o locuință din orașul brașovean Codlea, acolo unde doi soți au fost găsiți inconștienți. Din păcate, s-a aflat că femeia a fost declarată decedată. Bărbatul acesteia a fost dus la spital, pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate.

Descoperirea înfiorătoare a fost făcută într-o locuință din Codlea, alerta la numărul unic de urgență, 112, fiind dată de către nora celor doi soți, care a sesizat autoritățile că nu îi putea contacta. Odată primit apelul, către adresa respectivă s-au îndreptat atât pompierii, cât și polițiștii. De asemenea, în zonă au ajuns și cadre medicale.

„În această dimineață, dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov a fost sesizat prin apelul unic de urgență 112 de către o femeie cu privire la faptul că nu îi poate contacta pe socrii săi, care locuiesc în municipiul Codlea, județul Brașov.

La fața locului s-au deplasat, de îndată, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Codlea și Serviciului de Investigații Criminale Brașov, precum și procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, agent principal Nadia Olaru, citată de realitatea.net.

Locuința în care se aflau cei doi soți, găsită cu ușa încuiată

Cum ușa apartamentului era încuiată, a fost necesară intervenția pompierilor, care au reușit să intre în locuința respectivă. În interior au fost găsite cele două persoane, ambele inconștiente. Din nefericire, femeia – în vârstă de 65 de ani – nu a putut fi salvată.

Soțul acesteia a fost preluat de către un echipaj medical și dus la spital. Din primele informații, bărbatul ar fi în stare gravă. „Întrucât ușa locuinței era încuiată, s-a procedat la pătrunderea în locuință de către pompierii aflați la fața locului, în interiorul acesteia fiind depistate două persoane, în stare de inconștiență, acestea fiind identificate ca fiind un bărbat, în vârstă de 67 ani și o femeie, în vârstă de 65 ani, soț și soție, ambii din municipiul Codlea, județul Brașov.

Cadrele medicale sosite la fața locului au constatat decesul femeii, iar bărbatul a fost preluat și transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a mai informat Olaru.

Se fac cercetări pentru a se stabili ce anume s-a întâmplat cu cei doi soți. Rămâne ca anchetatorii să lămurească exact condițiile în care s-a produs acest episod cu urmări grave.

269 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger