AcasăSOCIALDerapaj PNL. Băncile primesc acces la baza de date a MAI

Derapaj PNL. Băncile primesc acces la baza de date a MAI

MAI devine prestator de servicii pentru bănci

Deputații PNL vor să dea acces liber băncilor la baza de date privind evidența persoanelor a Ministerului Afacerilor Interne, sub pretextul combaterii fraudelor, a finanțării terorismului și a spălării banilor. Practic, activitatea de verificare a clienților va fi prestată de MAI. Pe lângă bănci, și notarii și executorii judecătorești vor beneficia de controlul datelor cu caracter personal din baza de date a MAI.

Ministerul Afacerilor Interne va deveni prestator de serviciu în slujba sistemului bancar, potrivit unui proiect de lege al parlamentarilor liberali. Inițiatorii proiectului de act normativ consideră că o astfel de măsură ar fi necesară în contextul intensificării fenomenelor de fraudă, a recomandărilor BNR și ale Ministerului Justiției de îmbunătățire a cadrului de administrare a politicilor, procedurilor și controalelor implementate pentru a atenua și a gestiona riscurile de spălare a banilor și de finanțare a terorismului și a riscului de fraudă. Totodată, accesul la baza de date cu caracter special a MAI este justificat și prin  pandemia de Covid-19.

”Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare verificarea de către profesiile liberale care exercită autoritatea publică și aflate sub controlul BNR și de către instituțiile de credit a datelor relevante ale clienților – numele, domiciliul, data nașterii, data emiterii actului de identitate și perioada de valabilitate a acestuia în bazele de date ale Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date (DEPABD) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) printr-un schimb electronic de informații, într-o manieră eficientă și securizată, în conformitate cu cadrul legal în vigoare”, se arată în expunerea de motive a proiectului legislativ. Printre argumentele deputaților PNL pentru permisiunea verificării datelor cu caracter personal ale clienților în bazele de date ale autorităților se numără și legislația europeană, în speță art. 43 al Directivei (LIE) 2015/849 a Parlamentului European privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului, care stipulează în mod expres că prelucrarea datelor cu caracter personal în scopul prevenirii spălării banilor și a finanțării terorismului este considerată o chestiune de interes public.

Se reduc deplasările

Instituțiile de credit sunt obligate să aplice măsuri de cunoaștere a clientelei conform prevederilor Legii 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, susțin deputații liberali, iar aplicarea acestor măsuri implică obținerea de către instituțiile de credit a informațiilor de la și despre clienți, reprezentanți și beneficiari reali ai acestora.

”Proiectul va conduce la creșterea gradului de implementare a tehnologiilor digitale în serviciile financiar-bancare, în beneficiul consumatorilor români și al economiei românești, parte a strategiei de digitalizare a Guvernului României. Proiectul este cu atât mai important și în contextul situației generate de pandemia de Covid- 19, în care instituțiile de credit au adoptat măsuri de aplicare a cerințelor impuse de autorități și a recomandării sanitare, de păstrare a distanței și de evitare a contactului fizic între persoane. Astfel, furnizarea de către Direcție a informațiilor relevante despre clienți către instituțiile de credit și de către profesiile liberale descrise anterior, printr-un schimb electronic de informații, ca măsură complementară acțiunilor deja inițiate de către instituțiile de credit (vizita la banca, actualizarea datelor prin canale electronice, etc.) conduce la reducerea semnificativă a deplasărilor clienților sistemului bancar”, mai precizează inițiatorii proiectului legislativ.

10 milioane de clienți

Conform estimărilor efectuate pe baza celor mai recente informații de la sediile unităților bancare, aproximativ 10 milioane de clienți vor fi verificați în bazele de date ale MAI. Forma de reglementare propusă de parlamentari este completarea alineatului (3) de la articolul 11 din OUG nr. 97/2005, în sensul introducerii unei noi litere care prevede profesiile liberale din domeniul juridic care au delegat prin lege exercițiul autorității publice și instituțiile bancare aflate sub controlul BNR ca beneficiari ai dreptului de acces la baza de date administrate de Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Informații din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
2.171 afisari

7 COMENTARII

  1. In loc ca MAI sa aiba acces la baza de date a bancii, acum e invers.
    In conditiile in care institutiilor publice, care au de recuperat bani publici / privati, li se refuza accesul la baza de date a debitorilor, chiar si in situatia in care dovedeste un interes legitim , de ce bancile sunt mai presus de lege ? Frauda o constata MAI, nu banca.
    E neconstitutional.
    Inteleg interesul executorilor jud. dar ce treaba au notarii??
    De ce nu si avocatii?

  2. @ Firmele de salubritatea, furnizorii de energie și alte utilități sunt excluși, că băncile nu acordă împrumuturi fără datele de identificare ale clienților, ca și furnizorii de utilități dealtfel,?

  3. & De fapt probabil că sunt interesați de „feedback informațional”, mai „diversificat” la nivel bancar ,?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger