AcasăSOCIALDeputatul Coarnă: ”Virgil Popescu este susținut de OMV Petrom”

Deputatul Coarnă: ”Virgil Popescu este susținut de OMV Petrom”

Virgil Popescu și secretul ”succesului”

Deputatul Dumitru Coarnă, singurul deputat din coaliție care a votat favorabil la moțiunea depusă împotriva lui Virgil Popescu, arată că ministrul Energiei este susținut nu numai de președintele Klaus Iohannis, ci și de OMV Petrom, acesta acționând în interesul companiei. Deputatul susține că producția de gaze, dar și de energie electrică a scăzut constant pe perioada celor trei mandate de ministru ale lui Popescu.

Benzinăriile deținute de soția ministrului Energiei, acțiunile la OMV Petrom vândute de Virgil Popescu, prezența în delegația oficială din Azerbaidjan a unui director de la această companie, precum și măsurile care au favorizat-o arată clar că acesta are susținere puternică din partea OMV Petrom, ne spune deputatul PSD Dumitru Coarnă. Acesta ne spune că nu contează cine a depus moțiunea împotriva ministrului Energiei, ci faptul că avea temei.

”Eu m-am dus pe fondul problemei, în ce privește moțiunea depusă împotriva ministrului Virgil Popescu, și am observat că există un temei acolo. Oricare partid ar fi depus o moțiune împotriva acestui ministru eu o votam. Ministrul Virgil Popescu este susținut de OMV Petrom și de Klaus Iohannis, ce este așa greu de văzut? Are opt benzinării administrate de soția lui și uitați-vă pe declarația lui de avere din decembrie 2020 și o să vedeți că a vândut acțiuni OMV Petrom. Iar de pe pagina lui de Facebook aflăm că a fost în vizită în Azerbaidjan și a luat cu el în delegația oficială și un director de la OMV Petrom. Uitați-vă pe piața energetică și la gaze să vedeți cât a încasat OMV Petrom de când s-a creat posibilitatea speculei pe gaze: peste un milion de euro. Virgil Popescu a diminuat producția de gaze cu aproape 18 procente. Noi produceam undeva, cu Romgaz, la 100.000 -110.000 MWh gaz natural pe an și, de când a venit băiatul ăsta ministru, am ajuns la 86.000. Iar scăderea a lăsat loc speculei pe piață”, ne-a declarat deputatul Dumitru Coarnă.

Mixul energetic ar salva România

Potrivit deputatului Dumitru Coarnă, România a scăzut și producția de energie electrică, de la o medie de 9.000 de MWh, la doar 7.000 MWh. Totodată, s-au înregistrat scăderi și la producția de hidrocarburi.

”De când este el ministru au scăzut toate și vorbesc despre exploatare, că la investiții avem zero. A blocat și a diminuat producția și acolo unde aveam capacități de producție. Am avut perioade când am produs 10.000-11.000 de MWh energie. Chiar îmi amintesc că într-o perioadă am dat energie electrică gratuit în Republica Moldova. Deci exportam 3.000-4000 de MWh și acum importăm 2.000 de MWh. A închis Termocentrala de la Mintia, care producea 1.385 MWh, adică aproape cât importăm noi acum. A redus producția și la Complexul Energetic Oltenia, dar și la Paroșeni. Avem termocentrale pe gaz care stau închise, la Ișalnița, la Chișcani, Termo Craiova. Termocentrala de la Iernut, care este tot pe gaze, este finalizată în proporție de 95%, dar nu se face nimic”, ne-a precizat deputatul Dumitru Coarnă. Acesta consideră că soluția cea mai bună pentru România este să se facă un mix energetic, adică Hidroelectrica, pentru că are bani, să cumpere Ișalnița, Chișcani și Iernut și se face atunci un preț comun. ”Acum este un canibalism pe piața energetică, pentru că unii produc foarte ieftin, iar alții foarte scump, pentru că sunt obligați să plătească certificatele verzi. Dar nu se dorește, de aceea am spus că este un act de trădare, pentru că ai soluții și tu le faci exact invers”, a afirmat deputatul PSD Dumitru Coarnă.

Blocaj la investiții

Potrivit moțiunii simple depuse împotriva ministrului Energiei, Virgil Popescu, în timpul mandatelor acestuia, 25% din puterea instalată în capacitățile de producție de energie electrică din România a fost închisă, iar importurile de gaze au ajuns la aproape 30% din totalul consumului național. Totodată, inițiatorii moțiunii au arătat că noile investiții în sistemul energetic sunt blocate din cauza întârzierilor și blocajelor legislative generate tot de Virgil Popescu, iar peste 10 miliarde de euro din Fondul de Modernizare zac nefolosite din cauza incompetenței.

A apărut Național – Italia, ziarul românilor din Italia. Se găsește la chioșcurile de ziare, în aeroporturi și în curând în magazinele românești din Peninsulă.

Accesați www.nationalro.it sau https://www.facebook.com/nationalitalia și veți fi la curent cu toate informațiile de ultimă oră despre comunitatea românească din Italia

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
5.271 afisari

23 COMENTARII

    • Virgil Popescu este pus ministru sa distruga sistemul energetic national. Daca nici asta nu-i subminare/sabotaj atunci ce-i? În noul Cod Penal nu se regăseste infracţiunea subminarea economiei naţionale. Pe asta mizeaza Popescu? Ptr asa ceva lua 25 de ani de puscarie.

    • Acest Virgil Popescu, este un asasin economic, la fel ca și câțiu, acești indivizi executa agenda străină de distrugere a țări și, a cetățeanului de rand, ar trebuii sa înfunde pușcăria și confiscat toate averile ilicite

  1. si ciolacu care a refuzat demiterea , tot de omv petrom , si johanis tot de omv petrom si ciuca tot de omv petrom , toti sint condusi de straini .

  2. Si cel care are dosar penal , este Simion care a pus mana pe umarul hotului ! Tara condusa de mafioti cu justitie de k kt !

    • Că Simion a deturnat discuția se vede de la o poștă. Astfel de cuvîntări precum cea a lui Virgil Coamă am fi trebuit s-auzim.
      De fapt acesta doar zgîrvie mîrșăvia și, poate, ne aburește cu MWh în loc de miliarde metri cubi la gaze.
      1989 – 30 miliarde metri cubi de gaze naturale pe an
      1998 – 15
      2011 – 11
      2021 – 8 tot miliarde metri cubi de gaze naturale pe an,

    • Da ,aveti dreptate,trebuie sa inversam,unii trebuie sa ajunga -DUPA GRATII pentru subminarea interesului national!

        • O reintroducem și înfundăm pușcăriile cu aceste cozi de topor, furia oamenilor creste de la o zi la alta, aceste specimene se joaca cu focul

  3. E posibil ca nastase ca un guru dar coclit ne a transmis dupa ce a vandut perolul ca detin putetea !!! Dar astia au luat moca gazele si investitii care erau obligati nu au facut de am ajuns asa si au extetnalizat profitul sau si le au optimizat ca asa se numeste la ei evaziunea!!!

  4. Grea susținere….ptr ca implica stăpânii din umbra ai omv…
    Adică ursul…
    Dacă statul ar dori amănunte despre susținere ar afla tot

  5. Virgil popescu, un gunoi asasin economic sustinut de securitate-aripa imbecilului cu parkinson!!! Dna nu exista!! Dna executa doar ce le spune IohAnus, cel mai mare homosexual ever, singurul tramvai presedinte din istoria tarii!! De Arahat nu se mai aude nimic dupa tot genocidul poporului?

  6. Are dreptate Coarna! Iar subminarea economiei nationale nu mai este incriminata de lege, asa ca derbedeii tradatori isi fac de cap asa cum vor ca sa distruga tara, pentru ca au avut grija sa modifice mai intai legislatia in favoarea lor. DNA e o institutie aflata la comanda politica, asa cum este si SIIJ. Ambele institutii par a avea un fundament legal si corect dar sunt folosite la ordin impotriva adversarilor politici, direct sau indirect. O mana de fier este necesara pentru a mai salva ce mai poate fi salvat din Romania. Daca nu, atunci tara asta nu mai rezista mult si se destrama, atat sub actiunile de spoliere si de subminare, cat si a celor care abia asteapta sa puna gheara pe teritoriile tarii.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger