AcasăSOCIALDeputații vor să schimbe Codul Muncii. Se va lucra și sâmbăta

Deputații vor să schimbe Codul Muncii. Se va lucra și sâmbăta

Parlamentarii impun și mai multe ore de muncă pe săptămână

Deputații vor ca între două zile de muncă, repausul obligatoriu să scadă de la minimum 12 ore, cât este prevăzut acum în Codul Muncii, la 11 ore, invocând că există o Directivă europeană care permite acest lucru. Adică salariatul să muncească 13 ore și să se odihnească doar 11 ore. Totodată, parlamentarii vor să reducă repausul săptămânal de la 48 de ore, la 42 de ore, ceea ce înseamnă că se va lucra și sâmbăta.

Ultimele date de la Eurostat arată că media europeană a programului de muncă săptămânal este de 37,5 ore, în timp ce în România este de 40 de ore. În aceste condiții, deputații s-au gândit să majoreze numărul de ore de lucru și să reducă repausul la 24 de ore, precum și repausul săptămânal, astfel încât să se lucreze și sâmbăta.

Inițiatorii proiectului de lege care modifică Codul Muncii susțin că la compensarea muncii suplimentare prin ore libere plătite, perioada de 90 de zile în care se poate realiza această compensare este neadaptată realităților actuale. În special, în unele sectoare, pentru activități care se desfășoară preponderent în anumite sezoane, respectiv depind de climă, această perioadă nu este una propice pentru salariați. Articolul 135 din Codul Muncii precizează că salariații au dreptul între două zile de muncă la repaus care nu poate fi mai mic de 12 ore consecutive. Potrivit deputaților, această obligație ar aduce blocaje în activitatea unor salariați, care ar dori să lucreze suplimentar. Mai mult, Directiva CE privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru prevede ca statele membre să ia măsurile necesare pentru ca orice lucrător să beneficieze de o perioadă minimă de repaus de 11 ore consecutive în decursul unei perioade de 24 de ore. Rezultă că între două zile de muncă este necesar un repaus de minim 11 ore consecutive, conform normelor europene, semnalează inițiatorii proiectului.

”Tot în cadrul Directivei CE se precizează că statele membre trebuie să ia măsurile necesare pentru ca orice lucrător să beneficieze, în decursul unei perioade de șapte zile, de o perioadă minimă de repaus neîntrerupt de 24 de ore, la care se adaugă cele 11 ore de repaus zilnic în 24 de ore. Considerăm că, opțional, acolo unde angajatorul și salariatul agreează, trebuie să existe posibilitatea legală de reducere a duratei repausului săptămânal neîntrerupt. Propunerea noastră este să existe opțiunea de a reduce de la 48 de ore, la 42 de ore, ca în cazul altor țări din Europa”, se arată în proiectul de act normativ.

Gata și cu concediile

Parlamentarii vor să abroge și articolul din Codul Muncii, prin care se prevede că, în cazul în care programarea concediilor se face fracționat, angajatorul este obligat să stabilească programarea astfel încât fiecare salariat să efectueze într-un an calendaristic cel puțin 10 zile lucrătoare de concediu neîntrerupt.

”Fiecare lucrător trebuie să aibă libertatea de a-și programa concediul în funcție de cum dorește, chiar și numai câte 3 zile neîntrerupte, atât timp cât concediul este agreat/programat cu angajatorul. Măsura celor 10 zile de concediu neîntrerupt nu aduce beneficii, în anumite situații, nici angajatorilor, nici angajaților. Directiva 2003/88/CE nu impune un număr minim de zile consecutive de concediu”, se precizează în nota de fundamentare a proiectului legislativ. Deputații consideră că efectele socio-economice ale acestor schimbări ale Codului Muncii se reflectă în adaptarea relațiilor de muncă la schimbările pieței muncii, la nevoile angajatorilor și ale angajaților, deopotrivă. Totodată, fundamentarea prevederilor propuse ar fi fost făcută în baza consultărilor cu societatea civilă, cu reprezentanții Camerelor de Comerț și Industrie, în baza semnalelor primite de la antreprenori și angajații acestora legate de blocajele cu care se confruntă în îndeplinirea muncii lor.

Mai ușor cu drepturile, săracilor!

Prevederile Codului Muncii trebuie să aibă o stabilitate, dar, în același timp, nu e mai puțin adevărat că, la momentul oportun, el trebuie adaptat noilor realități, susțin deputații. ”În prezent, Codul Muncii oferă o protecție angajaților, dar nu se poate spune că răspunde întocmai și nevoilor angajatorilor. Locurile de muncă există în măsura în care există angajatori care le creează, prin propriile investiții. Pentru dezvoltarea afacerilor existente, pentru a încuraja deschiderea de noi afaceri, pe lângă fiscalitatea atractivă, Codul Muncii trebuie să ajute, nu să genereze blocaje”, mai precizează inițiatorii proiectului.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
3.935 afisari

18 COMENTARII

  1. Muncā, trafic, alte griji acasā – copii, masā, spālat, lectii ( fiindcā nemernicii dau volume de lectii pentru acasā) etcetera. Ce nenorociti! Cîte ore de odihnā vor sā mai reducā, de unde? Putorile bugetofage!

    • Acum nu mai vreti capitalism, stat de drept, economie de piata, privatizare, moarte ….oricui, jos… etc. ?
      Luati de aci drepturi fiindca pina acum ati trait IN COMUNISM, NU IN CAPITALISM, FARA SA MAI VORBIM DE SOCIALISM.
      Acum trebuie anulat concediul ala aberant de crestere a copilului, anularea indemnizatiilor pentru copii ai caror parinti depasesc un anumit plafon de venit net pe membru de familie, bursele scolare fara a se tine seama de rezultatele scolare si situatia materiala etc.
      E bine asa, SA SE LUCREZE SI SIMBATA, DACA SE POATE PROGRAM NORMAL SI MAI PUTINE PLIMBARI SI DISTRACTII LA VAMA VECHE SAU IN ALTE LOCURI PLINE DE DROGURI.
      La munca cetateni, mai putine pretentii si ciocu’ mic !!!
      Cui nu-i place, pa si n-avem cuvinte.
      In India, si in alte tari asiatice si africane e mina de lucru cita frunza si iarba !!!

    • nu o sa ne lase, mai degraba spargerea romanistanului in state independente legate intre ele prin acorduri vamale si de libera circulatie si pe urma fiecare stat sa-si negocieze un statu de stat asociat ue similar cu elevetia si norvegia

  2. Republica sclavagista Romania! Muncim si Simbata sa platim pensii speciale nenorocitilor care se pensioneaza la 40 de ani!

  3. da e foarte simplu nu te prezinti la munca sambata si duminica respectiv intarzii cu cate o ora pentru alea de repaus. sa te dea afara!

  4. Ca sa nu spuna cineva ca Romania nu este bagata in seama…:

    ,,RepLisaMcClain: „În timp ce Joe Biden promovează eforturile anticorupție în România, Hunter Biden este angajat de un oligarh român corupt. Interesant… Ce le vindea Hunter Biden oligarhilor români cu milioane de dolari?? Aș vrea totuși să văd un contract.”
    https://twitter.com/i/status/1707449285619372090

  5. PERFECT ASA, DECI, DEPUTATII VOR LUCRA SI SAMBATA !!! ASA VA VREAU DEPUTATI IMBECILI SI IMBUIBATI, SA VA VAD SI SAMBATA LA LUCRU! ASA AM INTELES EU MESJUL, CA VRETI SA LUCRATI SI SAMBATA CA VETI CASTIGA DUBLU!!! HA HAAAA HAAAAA!!!

  6. Nu se mai doresc copii e simplu nu mai faceti copi fraierilor, tre sa fie tfl-isti prosti si drogati da fara copii

  7. Se va lucra și sâmbăta
    la schimbarea Codului Muncii.

    („munca” cica vine din maghiara;
    in schimb aveti „robota” din slava vestica!)

    -noi credem in ocupare si preocupari.

  8. Încet ne întoarcem de unde am plecat…urmează cartele de alimente,de fapt si azi peste 2 milioane de români au cartele de alimente, asa zisele carduri, curent electric doar 8 ore pe zi…si securitate cât încape!…

  9. Stiu ca sunt si alti oameni care au informatii despre INALTA TRADARE ale autoritatilor romane, care pentru a fi ,,iubiti” de poporul roman pe care ei l-au TRADAT, JEFUIT si UCIS cu arma militara 5G si cu arma biologica numita vaccin, au votat o lege cu care obliga poporul roman sa-i iubeasca, altfel cei care nu-i iubesc primesc amenda sau inchisoare.
    Nici Ceausescu nu a indraznit sa faca o astfel de lege de NOAPTE a MINTII.
    Poporul roman IDIOT isi iubeste conducatorii si asteapta ca LEGEA MARTIALA sa puna in opera IUBIREA netzarmurita pentru toata clasa politica.
    Stimate si iubite tovarase presedinte Johanes Klaus Clonatus, poporul roman pe care l-ati TRADAT, JEFUIT si UCIS va iubeste Ca Cand ati fi OM, si asteapta cu nerabdare sa va vada judecat si SPANZURAT in piata publica pentru INALTA TRADARE, GENOCID si JAF din avutia nationala, conform documentelor oficiale ascunse care incep sa iasa la lumina si legilor din Romania incepand cu Constitutia Romaniei.
    Poporul roman va va iubi si mai mult cand va va vedea atarnand in streang la o p… bleaga, alaturi de alti TRADATORI, JEFUITORI si CRIMINALI conform Codului Nuremberg si a Conventiei de la Geneva, si a Constitutiei Romaniei pe care ati batjocorit-o in cel mai josnic mod incepand cu ianuarie 2020.
    ,,…Panglicari în ale ţării, care joacă ca pe funii,
    Măşti cu toate de renume din comedia minciunii?
    Au de patrie, virtute, nu vorbeşte liberalul,
    De ai crede că viaţa-i e curată ca cristalul?
    … Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filosofie.
    Patrioţii! Virtuoşii, ctitori de aşezăminte,
    Unde spumegă desfrâul în mişcări şi în cuvinte,
    Cu evlavie de vulpe…
    … Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi
    Să ajung-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi!
    Tot ce-n ţările vecine e smintit şi stârpitură,
    Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură,
    Tot ce e perfid şi lacom, tot Fanarul, toţi iloţii,
    Toţi se scurseră aicea şi formează patrioţii,
    Încât fonfii şi flecarii, găgăuţii şi guşaţii,
    Bâlbâiţi cu gura strâmbă sunt stăpânii astei naţii!
    … Nişte răi şi nişte fameni!
    I-e ruşine omenirii să vă zică vouă oameni!
    Şi această ciumă-n lume şi aceste creaturi
    Nici ruşine n-au să ieie în smintitele lor guri
    Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară,
    Îndrăznesc ca să rostească pân’ şi numele tău… ţară!
    … Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece,
    Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?
    Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă
    Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă,
    Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela,
    Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?
    Prea v-aţi atătat arama sfâşiind această ţară,
    Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,
    Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,
    Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi – nişte mişei!
    … Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
    Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
    Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
    Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!’’
    de Mihai Eminescu, cel mai mare ziarist roman al tuturor timpurilor.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger