Cauta

Deputat PSD: ”Plafonarea la energie s-a făcut prea târziu. Deja prețurile se dublaseră”

Românii vor plăti în continuare prețuri duble la energie și la gaze

Decizia de a plafona prețurile la energie a fost luată și aplicată prea târziu, când prețurile deja explodaseră, ne spune deputatul PSD Marius Ostaficiuc. Astfel, facturile la energie s-au dublat pentru consumatorii casnici și chiar s-au triplat în cazul firmelor, care intră în faliment pe bandă rulantă din această cauză. Ordonanța de urgență adoptată de Guvern prevede ca plafonarea să se facă și din aprilie la prețurile deja insuportabile.

Plafonarea prețurilor la energie înseamnă stabilirea unui preț pe care distribuitorii de energie îl pot percepe de la consumatori, iar tot ce depășește acest preț să fie suportat de bugetul statului. Amânarea deciziei de plafonare până când prețurile au sărit în aer a avantajat și Guvernul, care a plătit mai puțin sau deloc, dar și firmele de distribuție a energiei, care nu au mai fost nevoite să aștepte decontarea banilor de către stat.

Faptul că toată energia de la producătorii români a fost deja cumpărată pe acest an de către traderi înseamnă prețuri astronomice în piață, pe care, de data aceasta, le va suporta statul, care s-a ferit să ia vreo măsură care să deranjeze profiturile companiilor. Deputatul PSD Marius Ostaficiuc ne spune că întârzierea nepermisă a plafonării prețurilor a avut efecte catastrofale atât pentru cetățeni, cât și pentru firme.

”Noi, ca reprezentanți ai cetățenilor, avem obligația să tragem semnale de alarmă chiar și în interiorul partidului. Prețurile la energie s-au dublat și chiar s-au triplat în cazul firmelor. Și nu din cauza erorilor de calcul, numărul acestora fiind irelevant, ci din cauza prețurilor stabilite de operatori. Plafonarea s-a făcut prea târziu, după ce prețurile au ajuns foarte sus. Această eroare de calcul despre care vorbea domnul Virgil Popescu nu este o eroare de calcul, calculul este corect și facturile sunt reale și trebuie plătite. Plafonarea ar fi trebuit făcută atunci când prețul era cel corect, pe care îl preconizau și antreprenorii, nu când s-a majorat atât de mult și au fost scăpate lucrurile de sub control”, ne-a declarat Marius Ostaficiuc, deputat PSD.

250 de lei, factura pentru un apartament

Guvernul a plafonat prețurile la energie pentru perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023 la 0,80 de bani kWh pentru consumuri ale populației de peste 100 de kWh până la 300 kWh. Cum un apartament cu două camere consumă, în medie, 300 de kWh într-o lună, factura va fi de 250 de lei. Doar pentru clienții casnici care au un consum mai mic sau egal cu 100 de kWh prețul va fi de 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, iar firmele vor plăti un preț de 1 leu pe kWh. Totodată, potrivit Ordonanței de Urgență adoptate de Guvern, pentru consumul realizat în perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023, prețul final facturat de către furnizorii de gaze naturale va fi de maximum 0,31 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienților casnici și de maximum 0,37 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienților noncasnici al căror consum anual de gaze naturale realizat în anul 2021 la locul de consum este de cel mult 50.000 MWh.

Vine criza de gaze

Previziunile sumbre ale iernii următoare, în ce privește criza de gaze, se reflectă și în ordonanța Guvernului, care a dispus obligativitatea producătorilor de gaze de a acoperi necesarul de pe piața internă. Astfel, între 1 aprilie 2022 și 31 martie 2023, producătorii de gaze naturale care desfăşoară atât activităţi de extracţie onshore și/sau offshore, cât şi activităţi de vânzare a gazelor naturale, au obligaţia să vândă, cu preţul de 150 lei/MWh, cantităţile de gaze naturale rezultate din activitatea de producţie internă curentă, către furnizorii clienţilor casnici pentru a asigura necesarul de consum al clienților casnici. La fel se va proceda și în cazul consumatorilor noncasnici, care vor trebui să aibă asigurat consumul de gaze până la 31 martie 2023.

A apărut Național – Italia, ziarul românilor din Italia. Se găsește la chioșcurile de ziare și  în aeroporturi.

Accesați www.nationalro.it sau https://www.facebook.com/nationalitalia și veți fi la curent cu toate informațiile de ultimă oră despre comunitatea românească din Italia

Ultimele stiri

  • Programul Gabrielei Firea pentru Primăria Capitalei. Aeroport în sudul Bucureștiului și dezvoltarea/extinderea rețelei de metrou, printre promisiuni
  • Imagini incredibile cu rapperul american Sean Diddy când îşi bate iubita cu sălbăticie pe holurile unui hotel (VIDEO)
  • Tragedie în Marea Neagră! O navă s-a scufundat în apropiere de Sfântu Gheorghe. Trei marinari, dispăruţi!
  • Veşti proaste pentru bugetarii obişnuiţi să acord vouchere de vacanţă. De ce trebuie să se bucure cât mai mult de ele în 2024
  • Alimentul de bază care a atins un preţ exorbitant la raft, cel mai mare din ultimii 15 ani. De ce s-a ajuns în această situaţie
  • ANM anunţă că se schimbă vremea în România! Diferențe mari de temperatură de la o zi la alta. Prognoza pentru Bucureşti
  • Bucureştiul se închide din nou în weekend pentru maşini. Se deschide pentru pietoni. Zonele cu restricţii de trafic
  • Gestul banal, dar extrem de periculos pe care îl fac şoferii la volan, îi poate descrie pe aceştia ca fiind psihopați, narcisiști sau machiavelici
  • Motivele pentru care Volodimir Zelenski nici nu vrea să audă de un armistiţiu cu Rusia pe durata Jocurilor Olimpice 2024
  • Horoscop – sâmbătă, 18 mai 2024. Nativii care trebuie să pună piciorul în prag şi să pretindă mai mult respect
  • Exit mobile version