AcasăSOCIALDeputat acționar la o firmă de asigurări aruncă în aer piața RCA

Deputat acționar la o firmă de asigurări aruncă în aer piața RCA

Deputatul Firczak, poziționat direct de partea asigurătorilor

Deputatul Iulius Marian Firczak, care a rămas acționar la firma sa de asigurări și brokeraj, anunță schimbări explozive în legea RCA. Acesta susține că păgubiții RCA nu mai pot mandata service-urile să se ocupe de dosarul de despăgubiri, ci trebuie să plătească avocați.

Legea RCA urmează să fie schimbată fundamental, însă în defavoarea păgubiților, dar și a service-urilor auto. Acționar la o firmă de asigurări, deputatul Iulius Marian Firczak a anunțat că va introduce în lege interdicția service-urilor de a negocia și a deconta daunele în numele clienților. Astfel, păgubiții RCA vor fi nevoiți să apeleze pentru daune ori la agentul de asigurări, ori, dacă consideră că este un conflict de interese, să-și angajaeze un avocat.

”Eu sunt un susținător al aplicării legislației europene IDD, care spune cine poate să reprezinte clientul în relația cu asiguratorul. Astăzi avem un conflict de interese și service-ul poate să reprezinte clientul în relația cu asigurătorul. Service-ul repară mașina, trece în factură ce vrea, clientul nu mai vede nimic și avem ora de manoperă 600 de lei. Asta este problema mea cu conflictul de interese pe care legea îl permite. Service-ul nu poate fi și mandatat de client să-l reprezinte în relația cu asiguratorul și să fie și beneficiarul despăgubirilor. Sunt firme specializate și coduri CAEN dedicate pentru a reprezenta clientul în relația cu asiguratorul. Sunt companii care se ocupă de rezolvarea dosarelor de daune. Mai exact, agentul sau brokerul de asigurare care a încheiat polița cu clientul este cel care trebuie să-l reprezinte la firma de asigurare în dosarul de daună. Conform legislației europene, clientul nu poate să semneze o împuternicire către service care să-l reprezinte în relația cu asigurătorul în negocierea dosarului de despăgubire, pentru că service-ul este direct interesat să schimbe cât mai multe piese și să repare cât mai mult. Are interes direct facturând. Dacă clientul nu vrea să apeleze la agentul de asigurări în negociere, sau la o firmă care intermediază dosarul de daună, atunci poate să-și ia un avocat”, ne-a declarat deputatul Iulius Marian Firczak.

Tarife de referință

Deși susține că nu este inițiatorul vreunui amendament referitor la plafonarea tarifelor sau introducerea unor tarife de referință pentru reparațiile auto, deputatul Firczak declară că va susține tariful de referință.

”Eu nu sunt inițiatorul nici al decontării directe și nici al tarifelor de referință pentru service-uri. Dar cred în schimb că este posibil ca aceste două inițiative să rezolve lucrurile și sunt înclinat să le susțin. Dar mai cred că sunt și alte modificări care se pot face în lege și care pot rezolva situația disperată în care se află piața RCA. Așa cum avem un tarif de referință pentru prețuri RCA, poate ar fi bine să avem și un tarif de referință pentru reparații, care este posibil să fie cel la care vor fi făcute deconturile la service-uri. Nu vreau să se umfle artificial factura pentru că acea creștere se va regăsi în viitor în prețul RCA”, ne-a mai precizat deputatul.

Prejudiciul trebuie recuperat în integralitate

Conducerea Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) arată că introducerea tarifelor de referință ar însemna scăderea calității reparațiilor în service-uri. Acest deputat, care este și într-un conflict de interese direct, pentru că are acțiuni la o firmă de brokeraj-asigurări, vrea să limiteze tarifele la toate cele 15.000 de service-uri, fapt care va avea consecințe majore. Una dintre ele este aceea că păgubitul va trebui să plătească din buzunar o parte din valoarea daunelor, iar cealaltă este aceea că service-urile auto ar putea intra în faliment. Codul civil spune că prejudicul creat păgubitului trebuie recuperat în integralitate. Cum poți să îmi faci mie tarife de referință, care înseamnă clar plafonarea prețurilor, și să mă obligi pe mine, ca unitate reparatoare, să răspund pentru calitatea reparațiilor. Pentru că mașina aia când iese pe stradă eu trebuie să răspund dacă ea a fost reparată în condiții de producător, cu piese de calitate, originale, nu aftermarket sau din dezmembrări. Deci nu poți să spui <<ia suma asta pe care ți-o dau eu și te descurci>>. Nu se poate”, ne-a declarat Florin Pandele, vicepreședintele COTAR.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
1.451 afisari

13 COMENTARII

  1. si cu paguba si cu plata avocatului….ca brokerul e o doamna/ domn intr o scara de bloc…
    Nu mai stiu ce sa mai inventeze asiguratorii astia care si fac singuri legea…

  2. Nu e mai bine sa nu mai plătească nimeni asigurările? Sa vedem ce poate face poliția daca toata lumea nu mai plătește? De ce sa plătești, daca ajungi sa iti plătești reparația singur? Si atunci o sa vina mizeriile astea sa se roage. Acum fac figuri ca slugile astea de la guvernare le fac pantofii

  3. Hai frate sa nu mai platim asigurari . Oricum iohanis cu sleata lui de aligari corupti , nu fac decat sa favorizeze toate multinationalele din tara asta

  4. Alooo.. stimate domn, dv știți de legislatura europeana privind daunele in comunitatea europeană???
    Știți ca tarifele sunt aproximativ aceleași ca in Romania? Dar beneficiile Rca??
    In primul rând dosarul de dauna este deschis de un expert care nu depinde nici de service-URI nici de asigurator, știți asta… cu siguranța nu?
    Știți ce beneficii sunt in baza poliței Rca?, va spun eu:2 parbrize de înlocuit pe an in baza tichetului Rca, staționare in sevice al autoturismului(decontat de asigurare), tractare gratis, etc.
    Cum facem in Romania? Doar platim???
    NU VA RSTE RUSINE????!

  5. Ar trebui sa intrebam Parlamentul Romaniei cat costa o lege de trecut la ei? Poate facem o cheta cu totii si reducem numarul acestor lichele de parlamentari.

  6. Omul e nebun la cap. Alooooo, dl Iuda dumneata ai auzit de codul civil? Habar nu ai fraiere ce inseamna IDD, te a injectat aiurea Madalin Rosu. Ai comisioane bune la Omniasig?

  7. Domnul depuat dar nu mai bine propui tu plafonarea tarifelor la propriul broker unde esti actionar cu nevastata? Si poate interzici si mandatul de reprezentre al broker ului asa cum vrei la service… hai mars de aici.

  8. Deputatu marian Firztak ESTE IN CONFLICT DE INTERESE! Nu se poate sa fie actionar ca politician la firme private si sa faca legislatia care sa favorizeze firma la care e actionar, in acelasi timp sa dezavantajeze service auto si clientii romanii care-si repara pe asigurare in service masinile accidentate! Ziceatz de aia de la PEESEEDEE ma ca sint corupti!! Nu erau corupti ma! Erau doar prosti si sint prosti ca nu-si fac treaba dezvaluindu-va toate actele astea de coruptie !

  9. Asta nu-i conflict de interese ? Ca actionar la o firma vine cu o initiativa legislativa care-l avantajeaza pe el ? De ce sa mai plateasca lumea asigurarea ? Am lovit pe altul ii platesc reparatia si gata , numai platesc si avocatul . Astia fac legi pentru ei.

  10. Golani, isi urmaresc propriile interese in detrimentul prostilor care platesc polita RCA an de an! DNA / comisiile din Parlament luati atitudine, nu se poate un neica nimeni in mod transparent / pe fata sa propuna / sustina o lege care il ajuta sa se imbogateasca – este conflict de interese are 91,66 % dintr-o firma de brokeraj, prin care e platit de asiguratorii!!!! Ca sa vedeti ca ne sfideaza …societatea care o detine si castiga Personal Broker – Broker de Asigurare – Reasigurare SRL, are punctul de lucru expirat din 2019 ….alo ANAF, declarati inactiv fiscal firma sau numai pentru cei care platesc taxe se aplica legea !!!!

  11. Pulifricul asta din neamul lui Bela Kun o fi avand vreun cabinet de avocatura si vrea clienti ca moare de foame … La Canal ma jigodie penala, la cazma si tarnacop, asa se castiga banii, nu prin instante…

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger