Sătui de promisiuni și de salariile umilitoare, polițiștii au început să demisioneze pe bandă rulantă. Numărul demisiilor din 2022 s-a dublat față de anii anteriori, iar lucrul este cu atât mai serios cu cât demisia în primii 10 ani de activitate înseamnă plata de către polițiști a sumei de 20.000 de lei, care reprezintă costurile școlarizării. Cei mai mulți care pleacă sunt tineri, iar cei cu experiență numără secundele până la împlinirea condițiilor de pensionare.
Nemulțumirea și lehamitea în rândul polițiștilor au atins cote alarmante. Aceștia nu mai suportă salarizarea mizerabilă și au început să plece pe capete din sistem, convinși că nimic nu se va schimba. Anul trecut, numărul demisiilor din MAI aproape s-a dublat față de ultimii ani, iar lucrul acesta este cauzat de salarizare, ne spun reprezentanții Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC). ”Oamenii pleacă pentru că găsesc salarii mult mai bune în altă parte. Dacă ești în primii 10 ani de activitate în Poliție, trebuie să plătești despăgubiri de 20.000 de lei pentru școlarizare. Dar mulți renunță, chiar dacă trebuie să plătească școala, pentru că se duc la un nivel de salarizare mult mai bun. În plus, se poate încheia un acord cu Ministerul Finanțelor și se plătește în rate, pe câțiva ani. Foarte mulți dintre cei care au demisionat sunt tineri, pentru că cei care sunt pe final de carieră așteaptă să împlinească condițiile ca să poată ieși la pensie. Avem 435 polițiști demisionari în 2022, din care 155 sunt ofițeri, 2.300 de pensionări și 35 de decese. Autoritățile nu înțeleg că nouă ne pleacă oameni cu experiență, prin pensionări la termen, și ne vin din școli polițiști tineri, care nu au experiență”, ne-a declarat Vasile Zelca, președintele SNPPC. La MApN s-au scos deja posturi la concurs pentru subofițeri pe bază de dosar și, în curând, și la MAI va fi tot așa, prevăd sindicaliștii din Poliție.
2.200 de lei pentru un debutant
Fără o salarizare care să asigure un flux de tineri către această profesie se va ajunge să se renunțe la multe criterii de departajare numai ca să atragă oameni, arată conducerea SNPPC. ”Am mai spus noi, o să ajungă să acopere locurile neocupate din MAI cu pakistanezi și nepalezi. Spre asta ne îndreptăm. Salariul mediu net pe economie este acum undeva la 4.400 de lei, iar un polițist debutant ia 2.200 de lei și abia după 10-15 ani se duce la 4.500 de lei net. Dacă nu ai predictibilitate în carieră, în salarizare și în pensionare nu mai atragi pe nimeni. Sunt colegi care au spus că mai bine se duc la Lidl, că acolo iau 4.000 de lei pe lună și trebuie să aibă grijă să nu cadă borcanele de pe raft”, ne-a precizat președintele SNPPC, Vasile Zelca. Luni, cu o zi înainte de protestele anunțate în țară, ministrul de Interne, Lucan Bode, i-a chemat pe sindicaliști la discuții, însă nu există nicio speranță că s-ar rezolva ceva la acest nivel. ”Polițiștii sunt foarte nemulțumiți, mai ales că știu că se va emite o nouă lege a salarizării. Suntem la a treia lege care nu se aplică în cazul angajaților MAI. Sper ca această nemulțumire să se concretizeze într-o participare cât mai mare la proteste, să tragem un semnal de alarmă de care să țină cont decidenții politici”, a afirmat Vasile Zelca, președintele SNPPC.
În pragul colapsului
SNPPC a atras atenția, într-un comunicat, că încep protestele în țară, la Timișora, Cluj-Napoca și Iași, după care, în 24 martie și 25 martie, urmează blocarea Capitalei. ”Tot asteptând, de 5 ani, aplicarea Legii-cadru a salarizarii nr. 153, promulgată în 2017, numărul demisiilor polițiștilor din MAI, în special în 2022, aproape s-a dublat față de anii anteriori. Domnule prim-ministru Ciucă, domnule ministru Bode, domnilor din conducerea MAI, asta nu vă dă de gândit?? Concurența la admiterea în școlile de Poliție a ajuns la un nivel minimal, iar la școlile militare, de la sesiunea următoare, deja se va intra fără probă scrisă. Suntem în pragul colapsului! Pentru viitorul Sistemului de Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională, avem nevoie de predictibilitate în carieră, în salarizare și în pensionare”, se arată în comunicatul SNPPC.
Mai putine pensii speciale de platit militienilor.
Sa o iau pe ma.ta in pu.la! Zdreanță ce ești!
Sa-ti iei pu.lanu in gura si in c.r, militian jegos ce esti!
Ăsta este scris și gândire de garoi corturar
Daca ma reincadreaza, eu la 73 de ani cati am ma voi prezenta.
Cand lucram in Militie retinutii plangeau cand intrau in sediu , acum nu dau 2 bani ba mai mult isi permit sa fie obraznici.
Am sa-i invat pe, politistii tineri cum se procedeaza cu infractorii.
Prima regula cand pui infractorul sa declare ce a facut trebuie sa-i dai una de sa-l rastorni cu scaunul. De regula direct in figura.
A doua regula e sa ai tot timpul bastonul de cauciuc in mana si sa-l folosesti daca nu-ti place declaratia.
A treia regula este sa fii insotit de inca un coleg si sa ai 2 scaune si o ranga ptr a-l pune pe infractor direct pe rotisor.
https://youtu.be/5DrQ-c_ps6E
@Vlad Tepes 2023-03-20 18:31 18:31:51
ASTA A CANTAT-O CEAUSESCU CAND L-ATI IMPUSCAT LA LOVILUTIE PE EL SI NEVASTA-SA LA TARGOSVISTE LA ZID.
Tu realizezi de ce l-au impuscat?ptr ca tot procesul a fost o minciuna….i-au pus in spinare crimele facute tot de ei….de aia nici nu au fost finalizate procesele ulterioare.Adica pe unu il judeci si-l executi in 2ore si pe altii i-ai plimbat 32de ani cu dosarele pana au murit toti de batranete
Ti se face scarba….mai tii minte?UNDE SUNT CEI 60000de MORTI????in realitate dupa22decembrie ei au condus macelul
@KUROI YUKIHYO 2023-03-20 20:13 20:13:04
Au tras 12.800.000 cartuse dupa 22 Decembrie si din ce am citit brucan a insistat pentru executarea celor 2 Ceausesti
Cat despre cei 60.000 de la Timisoara era tot un scenariu pregatit de ei,sa dea cu arme chimice(gaze toxice de lupta) prin Timisoara,a fost unul gogu radulescu bagat pana in gat in conspiratie,el l-a convins si pe Ceausescu sa organizeze mitingul din 21 Decembrie 1989
Brucan a facut magariile asa este…el a facut o lista neagra cu „indezirabilii” din PCR si SECURITATE…si care avea vreo 70.000de nume…i-a dat-o lui Stanculescu sa-i lichideze….si Stanculescu i-a dat cu flit lui Brucan,nu a vrut sa faca asa ceva.Dupa care a venit SergiuNicolaescu cu cretinismele lui de scenarii de „teroristi”si care a facut o gramada de victime inocente.Pe urma au inceput sa-i tot lichideze pe respectivii cu accidente de masina,si asa mai departe…timp de30de ani numai asa ceva au facut jigodiile astea.Deci s-au mancat intre ei…precum canibalii
https://www.national.ro/dezvaluiri/audio-18-ani-seful-politiei-catre-baronul-drogurilor-mi-ai-dat-m-e-la-mine-in-casa-790903.html
VIATA LUNGA
PENSIE LA 70 ANI
MULTE OPORTUNITATI PE PIATA FORTEI DE MUNCA
SI NU IN ULTIMUL RAND,MULTA SANATATE LE UREZ
Rămâi tu sa practici in privat onanismul! Pana la 80 de ani facultativ! Noi rămânem cu renta viagera!
@Hamsterul 2023-03-20 19:54 19:54:35
RUSII SPUN:SOARELE SI ONANISMUL INTARESC ORGANISMUL…STATI LINISTITI PE LOCURILI VOASTRE.O SA VA LUATI DIN PENSIILE SPECIALE DOUA LEGATURI DE LEUSTEAN TREI CEPE SI CEATARNATAT
https://www.g4media.ro/breaking-ministerul-apararii-vrea-o-noua-categorie-de-pensionari-speciali-civilii-care-lucreaza-in-armata-politie-si-servicii-secrete-sa-se-poata-pensiona-anticipat.html
HAI SICTIR JEGULE
@Anonim 2023-03-22 14:14 14:14:56 SA FITI SANATOSHI SI CU BANII SPALATZI LA PURTATOR,VORBA LUI JIJI BERBECALLI
Vă e frig, foame, sunteți mai săraci și mai needucați? Mai puneți niște tancuri pe voi!
Patrick André de Hillerin miercuri, 22 martie 2023, 12:07 – 1.262 afisari
Vă e frig, foame, sunteți mai săraci și mai needucați? Mai puneți niște tancuri pe voi!
În iunie 2006, ca urmare a unei reuniuni a Consiliului Nord-Atlantic la nivelul miniștrilor Apărării, purtătorul de cuvânt al NATO anunța că se lucrează la ideea ca țările membre să aloce 2% din PIB pentru cheltuieli de apărare: „În cele din urmă, trebuie să adaug că aliații, printr-o orientare politică cuprinzătoare, s-au angajat să se străduiască să atingă obiectivul de 2% din PIB dedicat cheltuielilor pentru apărare. Permiteți-mi să fiu clar, nu este un angajament definitiv că o vor face. Dar este un angajament de a lucra în acest sens. Și asta va fi o prioritate în cadrul Alianței“. Așadar, factcecării care pretind că decizia alocării a 2% din PIB pentru apărare de către țările NATO s-ar fi luat după ce Rusia a invadat Crimeea sunt pur și simplu tâmpiți. Pentru că, în primul rând, nu este vorba despre o decizie sau de o obligație, ci de o recomandare, de un obiectiv la care au aderat doar o parte dintre țările membre NATO. În al doilea rând, Rusia a invadat Crimeea în 2014, iar obiectivul/recomandarea exista deja cel puțin din 2006.
Parlamentul României
nu a ratificat niciodată o astfel de adăugire la Tratatul NATO, căci adăugirea nu există, tratatul fiind nemodificat de la momentul adoptării sale, din 4 aprilie 1949. Dar, deși nu există aprobarea explicită a Parlamentului, așa cum ar fi normal, România alocă, încă din 2017, 2% din PIB pentru cheltuieli de apărare, ca urmare a unei decizii luate unilateral de către președintele României în ianuarie 2015. Ulterior, această decizie a fost consfințită printr-o procedură aflată în afara Constituției, prin acordul partidelor parlamentare din acel moment, exprimat în cadrul unei întâlniri la Cotroceni. Informal și fără putere de lege.
Anul trecut, în 2022, președintele a decis, în CSAȚ, majorarea cheltuielilor pentru apărare de la 2% din PIB la 2,5% din PIB. Nici pentru această majorare nu există o decizie a Parlamentului și nici vreo obligativitate impusă de NATO. Dar ne mai încurcăm în detalii, legislație și Constituție? Ce rost are?
Văzându-se cu atâta bănet
la dispoziție, armata a început, în 2017, să-și facă planuri. Ministrul Apărării de atunci, domnul Leș, mânat din spate de șeful Marelui Stat Major, generalul Ciucă, a înaintat Parlamentului un plan de înzestrare a armatei pentru perioada 2017-2026. Planul conținea opt programe de înzestrare și valora aproximativ nouă miliarde de euro, fiind vorba aici doar de achizițiile mai mari de 100 de milioane de euro, care au nevoie de aprobarea Parlamentului.
Din cele opt programe de înzestrare aprobate de principiu în 2017, nici unul nu a fost dus până la capăt până în 2023, deși, în cele mai multe cazuri, plățile s-au făcut integral.
Astfel, achiziția a patru corvete multifuncționale, în valoare de 1,6 miliarde de euro, este blocată în faza anterioară semnării contractului. Aici, măcar nu s-au plătit banii.
Achiziția a 657 de transportoare blindate 8×8 și 4×4 s-a transformat în achiziția a 227 de transportoare Piranha 5, în valoare de 1,02 miliarde de dolari, urmată de achiziționarea a încă 150 de transportoare Piranha 5 în valoare de 674 de milioane de dolari, în etapa a doua. Banii pentru etapa I au fost achitați integral subsidiarei unei companii americane, dar, până în acest moment, nu au fost livrate nici măcar primele 100 de transportoare.
Pentru șapte sisteme Patriot, România a plătit integral, încă de la sfârșitul anului 2019, patru miliarde de dolari. Până în acest moment, sunt funcționale doar două sisteme Patriot și nu există date certe legate de operaționalizarea celorlalte cinci.
România a plătit integral 1,5 miliarde de euro pentru achiziționarea a trei sisteme de rachete HIMARS, cu câte 18 lansatoare. Până acum a primit doar un sistem.
Ei bine, chiar dacă nu s-a realizat
nici măcar o treime din planul de înzestrare 2017-2026, deși de plătit s-a plătit în jur de 80% din suma alocată, armata vine cu noi cerințe și dorințe.
https://www.catavencii.ro/va-e-frig-foame-sunteti-mai-saraci-si-mai-needucati-mai-puneti-niste-tancuri-pe-voi/
@Anonim 2023-03-22 14:14 14:14:56 FACETI ROST DE CHEI SI VA PLATITI PENSIILE
https://www.digisport.ro/special/cine-are-cheile-de-la-seiful-cu-60-de-milioane-e-al-lui-gigi-becali-am-vazut-cu-ochii-mei-s-a-dus-sa-ia-bani-de-acolo-2291241
@Anonim 2023-03-22 14:14 14:14:56(HAI SICTIR JEGULE)
condoleante
https://ziare.com/muncitor/muncitor-mort-bca-constanta-1795428
Eu am iesit la pensie la 57 de ani ca nu se aproba. Am pensie cam 1700 euro /luna. Cred ca-i o pensie buna.
Sa-ti iei medicamente de ea si copirseu de lux, FMM de militian borit.
Am fost si militian din 80-89.
De ce minti ma?? Nici ministru daca erai nu aveai o asemenea pensie! Ce pensie are Ciuca ma??
@Militian cu experienta. 2023-03-21 8:00 8:00:24
https://bzb.ro/stire/scandal-pe-dn1-ciuca-are-43000-de-euro-pensie-speciala-a181646
Ciuca cred ca are cam 10.000 euro dar el e general.
Saracii militieni, le plang de mila…
da ma ..desfiintati politia ,pompierii,armata..si gata ..ati rezolvat toate problemele….sa traiti bine cum zicea un …..nu stiu cum sa-i zic..
@Anonim 2023-03-20 20:52 20:52:09
Stai usor ca o luam de la capat.PE ARGUMENTE.
„Salariul mediu net pe economie este acum undeva la 4.400 de lei, iar un polițist debutant ia 2.200 de lei și abia după 10-15 ani se duce la 4.500 de lei net.”
Asadar,un politist debutant de 19 ani sa spunem,termina liceul la 18 si face 10 luni postileala de agenti are 2.200 net inca 1.000-1.200 norma de hrana,400 lei minim pentru cazare si norma de tinuta(haine) adica vreo 4.000 lei.Daca vrei il intreb pe cumnatu-meu care e ofiter superior la mai sumele exacte.
Adica unul care are 19 ani castiga oficial 4.000 lei pe luna,merge la prostituatele din centrul vechi pe gratis,isi ia spaga din piata nicky scorpion de exemplu samd.
Eu,cu o licenta si un master dupa 23 ani vechime nu am oficial 4.000 lei pe luna,nu merg la curve pe gratis si nici spaga n-am luat in viata mea,doar am dat
Sora-mea are doua licente un master si 17 ani vechime in invatamant cu gradul 1 didactic si castiga 3.500 lei pe luna
Un prieten are 2 licente 2 master-e si castiga la o multinationala 3.200 lei pe luna dupa 25 ani de munca
FOARTE CONSTRUCTIV.NU SA SE DESFIINTEZE ARMATA POLITIA POMPIERII.SA SE DESFIINTEZE,SA DISPARA DIRECT ROMANIA.
EU IN FIECARE LUNA PLATESC 3.000 LEI PE FLUTURASUL DE SALARIU CONTRIBUTII LA ACEST STAT CARE NU MAI MERITA SA EXISTE.
”nu merg la curve pe gratis ” Ai una acasa care-ti papa banuti bah latel!
@Foanga 2023-03-20 23:08 23:08:37
UITATI-VA LA VOI….
Polițistul care a mers în uniformă la prostituate și apoi a provocat un accident auto a fost reținut
https://www.youtube.com/watch?v=CE20KIGytg8
Vrei sa spui ca daca ai c urva acasa nu mai mergi cu masina si nu faci accident?
D-aia voi politistii va insurati cu, c urve? Ai una acasa?
https://www.cancan.ro/un-politist-din-prahova-i-ar-fi-trimis-poze-indecente-unei-prostituate-care-era-cercetata-intr-un-dosar-de-proxenetism-ce-promisiune-i-ar-fi-facut-omul-legii-20101073
Ia uite aici:” Șeful Poliției recunoscând că știe de perversiunile sexuale pe care tarficantul le întreține cu soția sa, la el în casă! ”
Deci nevasta sefului politiei s ugea p ula unuia exact in casa lui.
Mah luati si voi c urve mai ponderate ca veti pupa in p ula jumatate de oras!
https://www.g4media.ro/politistul-drogat-care-s-a-dus-imbracat-in-uniforma-la-prostituate-si-a-refuzat-sa-plateasca-a-provocat-un-accident-rutier.html
https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/video-polisti-din-constanta-ar-fi-fost-surprinsi-in-compania-unei-prostituate.html
https://spynews.ro/actualitate/incredibil-se-intampla-in-romania-doua-prostituate-au-ajuns-sa-fie-angajate-politiste-129630.html
Ospatar din Centrul Vechi: „Cataline toti de la varful Politiei Capitalei isi trag bani din Centrul Vechi, de ani de zile ii servesc la mese, de pe urma ciorilor interlope, cur vele, drogatilor, cersetorilor, pana si agentii care se plimba pe strada pleaca acasa cu cateva sute de lei pe seara.” V-am spus cum ii injurau cu rvele din Centrul Vechi, pe locotenentii clanului Berechet din Pitesti: ” ‘tu-i in gat pe jegosii de gabori de la Capitala, vin sa ne fu ta doar pe gratis si pe urma sa turnam cand au nevoie de dosare.”
https://veghepatriei.wordpress.com/2023/02/18/ospatar-din-centrul-vechi-cataline-toti-de-la-varful-politiei-capitalei-isi-trag-bani-din-centrul-vechi-de-ani-de-zile-ii-servesc-la-mese-de-pe-urma-ciorilor-interlope-curvele-drogatilor-cerse/
” locotenentii clanului Berechet din Pitesti” Ti ganii au grade? Ciudat.
O fi si asta un plan, sa ajunga emigranti in politie. Sa vezi atunci daca mai are unul mila de tine cand te vede pe picior gresit sau contestand o dictatura.
@Anonim 2023-03-20 22:15 22:15:38
Anonim…nu pot ajunge emigranti in politie…si nici politie europeana sau alte idiotenii….trebuie sa fie cetateni romani….
Subiectul e altul….Vine Falimentul….si sunt prea multi….
Sunt 3 Organizatii ce se ocupa de acelasi lucru(ordine publica si circulatie) respectiv Politia Jandarmeria si Politia Locala
Legal toate cele trei „politii” au atributii conform legii pe ordine publica si circulatie
Si sunt enorm de multi….70.000 in Politie vreo 30.000 in Jandarmerie si tot vreo 30.000 in Politia Locala
Adica sunt vreo 130.000 in total,ceea ce e urias,in Romania mai sunt vreo 14 milioane iobagi si asta inseamna un „organ” la 100 locuitori….pana si in statele dezvoltate exista un politist la cateva sute de locuitori…chiar 1 la 500 cetateni….
Asadar…Asta E Mancatoria…sa se manance intre ei si sa nu mai apara in presa….Da Faliment Statul…dispare Politia…dau Faliment Primariile…dispar „Politiile locale”….Ambasadele pot fi pazite si cu firme de paza,nu doar cu posturi de Jandarmi care costa 10.000 Euro pe luna ca meciuri sau manifestatii tot nu mai sunt…
@Anonim 2023-03-20 22:15 22:15:38
Uite…si i-am uitat pe aia de puscarie(epoleti aurii) care mai sunt vreo 12.000
In Ungaria sunt 90 politisti la 100.000 locuitori adica mai putin de 1 la 1000 cetateni…in UK e unul la 500 supusi…
Chiar ei recunosc ca sunt 80.000…”Tot sindicatele acuzau şi faptul că sunt număraţi ca 80.000 de poliţişti. De fapt sunt 40.000 de poliţişti şi restul sunt servicii suport, începând cu cantina şi terminând cu ansamblurile artistice”, spunea marți premierul Mihai Tudose.”….din care 40.000 nu sunt politisti si din aia 40.000 cel mult 20.000 sunt operativi,pe strada…ordine publica si circulatie…
https://cursdeguvernare.ro/deficit-de-politisti-in-romania-o-comparatie-cu-tarile-ue.html
https://www.economica.net/romania-printre-statele-ue-cu-cel-mai-mic-numar-de-politisti-la-100-000-de-locuitori_163146.html
Balamuc, Balaceanca, Cula sau Voila sunt ultimele tale domicilii, vierme balos!!!
@Militian cu experienta. 2023-03-21 8:02 8:02:40
Viitorul ministru de Interne, pensionar de la 39 de ani, cu peste 7.500 lei/lună 11.09.2019
https://newsweek.ro/politica/viitorul-ministru-de-interne-dumitru-chirila-pensionar-la-41-de-ani-cu-7500-lei-luna
ADICA SUNT IN TOTAL 80.000 POLITIE PLUS 30.000 JANDARMERIE PLUS 30.000 POLITIE LOCALA PLUS 12.000 POLITISTI DE PENITENCIAR=152.000 „ORGANE”…..SI IN ROMANIA MAI SUNT 14 MILIOANE LOCUITORI….ASTA INSEMNA STAT POLITIENESC DICTATURA SI JUNTA MILITARA
@Constantinescu Valentin-Ionut
-neprofesionisti,
deprofesionalizati la maxim,
2 ani scotoceau dupa contravenientii fara masca prin deturnarea transportului in comun….
in curind 1 politzai+1 judecator,
pereche ca pa arca lu Noe!
asa a aparut girafa:
-zebra s-a luat cu strutzul…..
O sa faca Constantinescu si ai lui opotera nationala cum era Garda de Fier si sa vedeti ce activitati or sa desfasoare ei.
Constantinescule, sa nu uiti sa-l pui sef de stat major pe Barbu Gheorghe, ca merita ma!
Unde pleacă golanii ăștia ? Simplu : la pensie specială, nu la sapa in agricultura. Cei cu relații iau pensia specială și se duc la poliția comunitara și la firmele de paza ale șefilor lor. Nu-i mai plângeți că nu au muncit prea mult și încasează destul, prea destul și o freacă in continuare in locuri spaguibile și pe bani buni.
te ia groaza de la ce comentarii puteti publica.RUSINE ziarului national ca tolereaza astfel de specimene|
@emil 2023-03-21 9:42 9:42:05
QUALITY COMMENT AND UP TO DATE
https://www.g4media.ro/exclusiv-reforma-pensiilor-speciale-comisia-europeana-cere-scaderi-reale-de-pensii-la-magistrati-si-militari-proiectul-coalitiei-psd-pnl-are-ca-rezultat-economii-foarte-limitate-si-nu-resp.html
emil ma fu ti in c ur?
cinste ziarului NATIONAL si rusine la cei care te cenzureaza de ex bursa .
@Anonim 2023-03-21 17:25 17:25:34
👏👏👏👏
cenzureaza si libertatea adevarul ziare.com g4media….daca a ajuns si bursa sa cenzureze…
Te vreau! Ma f uti in c ur?
Multi prosti pe aici!
mai lasati vrajeala asta cu amenintatul plecarii ! si daca pleaca unde se duc ? la munca ?
Da. Sa pazeasca rafturile la Kaufland. O spun chiar ei!
@Anonim 2023-03-21 15:39 15:39:00 Anonim 2023-03-21 16:59 16:59:20
AVEA TORTIONARUL TUDOR STANICA O VORBA”ASTIA SUNT NASCUTI OBOSITI”….SE PENSIONEAZA LA 39 ANI SI ALTII JOACA FOOTBALL LA 55 ANI….
Clasamentul oficial al celor mai bătrâni fotbalişti din istorie
Kazuyoshi Miura Japonia 54 ani și 12 zile
Stanley Matthews Anglia 50 de ani și 5 zile
Billy Meredith Țara Galilor 49 de ani și 245 de zile
Dady Aristide Turks & Caicos 48 de ani și 129 de zile
Antony de Ávila Columbia 46 de ani și 315 zile
McDonald Taylor Sr. Insulele Virgine Americane 46 de ani și 217 zile
Essam El Hadary Egipt 46 de ani și 38 de zile
Kenny Dyer Montserrat 46 de ani și 33 de zile
Wilhelm Hahnemann Austria 45 de ani și 358 de zile
Christopher Bryan Turks & Caicos 45 de ani și 293 de zile
Desire Butler Insulele Virgine Britanice 45 de ani și 248 de zile
Kim Byung-ji Coreea de Sud 45 de ani și 189 de zile
James Slattery Turks & Caicos 45 de ani și 150 de zile
Euclid Bertrand Dominica 45 de ani și 118 zile
César Cueto Peru 45 de ani și 79 de zile
Masashi Nakayama Japonia 45 de ani și 62 de zile
https://www.eurosport.ro/fotbal/topul-celor-mai-batrani-jucatori-din-istorie.-fotbalistul-care-a-evoluat-la-71-de-ani_sto8181851/story.shtml
Povestea un invatator.Am avut un elev din clasa I pana in clasa IV.Cand s-a facut baiat mare,a fost repartizat mitian la noi in comuna.A iesit la pensie cu 5 ani inaintea mea,cu o pensie de dua ori mai mare ca a mea.Vinovati nu sunt politienii,vinovati sunt nemernicii de parlamentari ca voteaza Legi idioate ca si ei.